FORMELE-GÂNDURI Partea III Cap.3 Manipularea prin formele-gând

3.1 10 metode insidioase[1] de forme-gând

Prin care omenirea este manipulate fără să-şi dea seama

 

Dacă eşti puţin atent la tot ceea ce se petrece în lume în momentul de faţă, vei ajunge la concluzia că se doreşte și se urmărește ca omenirea să funcţioneze anapoda „pe pilot automat”, adică practic li se distruge oamenilor capacitatea de a mai gândi pentru ei înşişi.

De când anumiţi oameni ai așa-zișilor „iluminați” au preluat controlul asupra maselor, controlul minţii a fost apoi orchestrat de către aceia care studiază comportamentul uman, pentru a-i determina pe toți oamenii să se conformeze voinţei anumitor grupuri „elitiste”, satanice ale așa-zișilor „iluminați”.

În ziua de astăzi, am ajuns deja într-o zonă foarte periculoasă, în contextual, în care actual- mente s-a preluat controlul, iar dacă oamenii nu se vor trezi la timp din somnul cel de moarte al ignoranţei, ei riscă să ajungă sclavii celor satanici care se consideră pe nedrept superiori.

Controlul minţii se orchestrează atât la nivel tehnologic cât şi psihic. Totuşi, studiile arată că, doar prezentând aceste metode viclene de control al minţii, efectele vor fi diminuate, cel puţin în cazul campaniilor publicitare de control al minţii şi al propagandei. Cel mai greu de învins rămâne însă puterea militară, care continuă să fie din ce în ce mai puternică.

 

3.1.1 Educaţie adecvată

 

Aici controlul minţii este mai mult decât evident şi se petrece într-un mod de-a dreptul insolent și perfid. Este visul oricărui dictator, acela de a „educa” elevii săi docili după bunul lui plac, determinându-i să gândească aşa cum vrea el. Această componentă s-a aflat de altfel şi la baza comunismului şi a fascismului. Poţi găsi o grămadă de cărţi pe această temă, despre cum pot fi controlate masele cu uşurinţă de către aşa-zisele elite ce sunt satanice. Cartea The Deliberate Dumbing Down of America (Prostirea Deliberată a Americii), scrisă de Charlotte Iserbyt, și care este un document gratuity, pe care-l puteţi găsi pe internet, este un exemplu în acest sens.

 

3.1.2 Publicitate năucitoare şi propagandă

 

Edward Bernays, părintele şi inventatorul culturii consumerismului, a fost cel care a înce- put să convingă oamenii că au nevoie de anumite lucruri, pentru a avea o imagine de sine mai bună. La început, acest lucru s-a petrecut cu produse ca ţigările, de exemplu. Edward Bernays chiar a notat în cartea sa, denumită Propanganda (a fost lansată în 1928) că „propaganda este armă invizibilă a guvernului”. Acest lucru poate fi foarte uşor de remarcat în aşa-zisul război împotriva terorii, pe care îl duce guvernul. Iar cum asta nu era tot, mass media este aliata guvernului, tocmai de aceea mesajele emise de ei sunt foarte credibile în ochii oamenilor, dat fiind faptul că informaţia se propagă la nivel internaţional. Din acest motiv, nimeni nu pare să mai creadă altceva decât ceea ce este prezentat de media, puţini fiind cei care privesc dincolo de aparenţe.

 

3.1.3 Programarea predictivă sistematică

 

Mulţi încă neagă acest concept, susţinând că nu ar exista. Ar trebui ca toată lumea să exa- mineze documentaţia pusă la dispoziţie de Alan Watt şi apoi să tragă concluzii. Acest gen de programare îşi are originea în elitistul Hollywood; filmele produse aici dau o imagine de ansamblu asupra direcţiei, în care este condusă societatea. Fiți puţin atenți la cărţile şi filmele, pe care le considerați exaggerate sau SF, apoi priviți stadiul în care se află societatea. Pentru a vă face o idee mai clară despre ce este vorba, pe site-ul Vigilant Citizen găsiți numeroase articole, care explică simbolistica din filme, reclame, melodii etc.

 

3.1.4 Sport, politică și un surogat de religie

 

Poate că unii se vor simţi ofensaţi la gândul că religia şi chiar politica ar putea fi forme de manipulare a minţii. Miza este aceeaşi: toţi vor să preia monopolul şi să impună reguli. Tehnicile sunt destul de simple. Oamenii pot fi cu uşurinţă controlaţi graţie tendinţei lor de a coopera atunci când vine vorba de supravieţuire. Aşa că, aceste metode de manipulare determină oamenii să se alieze în echipe. Astfel, aceştia devin competitivi şi doresc să lupte pentru dominaţie şi câştig. S-a ajuns la un astfel de nivel încât oamenii ar fi în stare să ucidă pentru sport, dar nu le pasă de aproapele lor, fiind manipulaţi prin media. Sistemul de valori la marea majoritate a oamenilor s-a prăbuşit.

 

3.1.5 Mâncare, Apă şi Aer

 

Aditivii distrugători, toxinele şi multe alte chimicale din hrana noastră efectiv otrăvesc creierul, determinându-i pe oameni să fie chiar docili, rătutiți şi apatici. Fluorul prezent din abundență în apă poate diminua coeficientul de inteligentă. Aspartamul prezent în alimente este o altă excitotoxina care poate omorî celulele creierului din cauza excitaţiei excesive periculoase. Alături de mâncarea nesănătoasă de tip fast-food, aceste obiceiuri nu fac altceva decât să distrugă încet, dar sigur omul, determinându-l să fie sedentar, letargic şi lipsit de viaţă.

Fără să-şi dea seama, majoritatea oamenilor duc o viaţă letargică, fără țel și pasivă, aflându-se într-o stare de obedienta, ce este dictată, practic, de elite.

 

3.1.6 Medicamentele ce dezlănțuie efecte secundare rele

 

Aici poate fi vorba despre oricare dintre substanţele care pot produce dependență, iar misiunea celor care doresc să controleze minţile este aceea de a-i face pe subiecţi să fie dependenţi de ceva. Psihiatria este cea mai mare armă în acest sens, dat fiind faptul că îi cataloghează pe oameni în funcţie de anumite comportamente şi afecţiuni. S-a ajuns până acolo încât aproape toţi oamenii sunt consideraţi „deranjaţi”, mai ales cei care pun la îndoială autorităţile. Medicamentele speciale au fost administrate celor care lucrează în armată, dar acesta a dus la tot mai multe sinucideri. Din nefericire, în America, peste 25% dintre copii iau medicamente care le afectează sistemul nervos, pe motiv că aceştia ar suferi de diverse afecţiuni ale psihicului…

 

3.1.7 „Testele militare”

 

Armata a fost piatra de căpătâi a testelor de control al minţii. Oamenii aflaţi în această situaţie sunt deja obişnuiţi să fie obedienţi față de ierarhiile şi ordinele manipulatoare primite de la superiori, toate acestea fiind masiv prezente în această conjunctură.

 

3.1.8 Electromagnetismul cu multiple consecințe nefaste

 

Este demonstrat că toată tehnologia care are la bază undele electromagnetice are un efect foarte mare asupra creierului. Telefoanele mobile, televizorul, calculatoarele au rolul de a contribui la acest control al minţii, dat fiind faptul că aceste dispozitive afectează creierul.

 

3.1.9 Televizorul şi computerul, care cel mai adesea au ajuns obsesii pentru oameni

 

Este clar că televizorul programează minţile oamenilor, determinându-i să adoarmă cât mai repede. Testele arată că undele alfa ale creierului sunt afectate, producând un fel de hipnoză. Jocurile violente foarte des întâlnite pe internet sunt la fel de periculoase, determinând oamenii să acţioneze în mod violent, pe pilot automat. Astfel, se creează o paradigmă, în care teroarea şi violenţa fizică „fac jocurile”.

 

3.1.10 Nanoboții

 

De la filmele horror, aceștia se află acum direct în creierul oamenilor! Nanoboții sunt deja pe drum. Deja se produc modificări cumplite la nivelul creierului prin aceste neuroinginerii. Aceşti nanoboți pot chiar să „rearanjeze” moleculele creierului! Când va fi lansată această tehnologie? În jurul anului 2020… dacă nu chiar mai devreme.

Elita dictatorială a așa-zișilor „iluminați” împreună cu anumiți cercetători ai științelor sociale ce îi slugăresc fac un efort concertat de a gestiona și prezice comportamentul uman, pentru a controla cât mai bine masele și a se proteja în cazul unei umanități libere și pe deplin treze. Prin acțiuni eficiente de a ne opune la toate acțiunile lor de adormire a conștiințelor noastre avem șanse să trăim liber pe această planetă.

 

3.2 Noam Chomsky: 10 strategii de manipulare[2] a populației aplicate zi de zi de «elite»

 

Noam Chomsky, renumit lingvist american, profesor emerit în cadrul Instititului de Tehno- logie din Massachusetts, este totodată cunoscut pentru activitatea sa politică, în special pentru criticile severe la adresa politicii externe a Statelor Unite, dar și împotriva guvernelor altor mari puteri. Una dintre vocile clasice de disidență intelectuală în ultimul deceniu, Chomsky a întocmit o listă a celor mai utilizate – și totodată eficiente – zece strategii de manipulare a populației.

De-a lungul timpului, mijloacele media s-au dovedit extrem de eficiente în modelarea opi- niei publice, puterea politică folosindu-le abil pentru a-și urma agendele ascunse. Cu ajutorul unei propagande asidue în mass-media au fost create sau distruse mișcări sociale, au fost justificate războaie, au fost influențate crize financiare, stimulate unele curente ideologice, și chiar media a fost utilizată pentru a construi „realitățile” dorite în psihicul colectiv.

Populației îi sunt induse certitudini false și i se abate atenția de la căutarea adevărului, în timp ce i se creează iluzia că este pe deplin informată despre tot ceea ce se petrece. Încurajarea și promovarea prostiei, a unor sentimente puternice de vinovăție, de frică, distragerea atenției sau construirea unor probleme artificiale și apoi oferirea unor soluții „magice” pentru rezolvarea lor sunt doar câteva dintre tacticile folosite în acest sens.

Noam Chomsky a identificat și a expus aceste „strategii de diversiune” aplicate zi de zi prin intermediul mass-media de „elitele” conducătoare. Aceste metode perfide au fost sintetizate în ceea ce este cunoscut ca Decalogul Chomsky, pe care vi-l prezentăm în continuare.

 

3.2.1 Strategia distragerii atenției

 

Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate. Pentru aceasta, atenția publicului este permanent distrasă de la problemele importante și de la măsurile adoptate de cei care dețin puterea politică și economică, fiind direcționată către subiecte minore, printr-un potop de știri și informații nesemnificative.

Strategia distragerii atenției este, de asemenea, intens utilizată pentru a împiedica interesul populației asupra unor cunoștințe esențiale din domeniile științei, economiei, psihologiei, neuro- biologiei, ciberneticii.

„Atenția publicului trebuie să fie deturnată și menținută departe de problemele sociale reale, captivată de subiecte fără importanță. Păstrați publicul ocupat, ocupat, ocupat, fără să aibă timp pentru a gândi, înapoi la fermă și la alte animale.” – menționează un document zguduitor descoperit în 1986, intitulat „Arme tăcute pentru un război silențios”.

 

3.2.2 A crea mai întâi problema și apoi a oferi soluția

 

Această strategie mai este denumită și „problemă – reacție – soluție”.

Poporul trebuie să perceapă conducătorii drept salvatori ai națiunii. Și pentru aceasta se creează o problemă, o situație care generează reacții puternice în populație, astfel încât soluția „providențială” oferită de autorități este acceptată chiar dacă presupune o limitare a drepturilor firești ale cetățenilor. De exemplu, se inventează false amenințări, este lăsată să se manifeste sau chiar este încurajată violența urbană, ori sunt organizate atentate sângeroase pentru ca însăși populația să solicite instituirea unor măsuri sporite de securitate și a unor politici care le restricționează libertatea. Sau, un alt exemplu, este creată o criză economică pentru a accepta ca pe un rău necesar retragerea unor drepturi sociale și desființarea unor servicii publice.

 

3.2.3 Strategia graduală

 

Pentru a impune măsuri inacceptabile, politici dure, antipopulare, acestea sunt aplicate gradat, pas cu pas, de-a lungul a mai multor ani. În acest mod au fost impuse noile condiții socio-economice radicale (neoliberalismul) în anii ’80 și ’90: statul minimal, privatizarea, precaritatea situației sociale, necesitatea unei mari flexibilități, lipsa de garantare a unui venit decent, salariile, șomajul masiv – multe schimbări care ar fi provocat proteste masive în rândul populației dacă ar fi fost aplicate dintr-o dată.

Poporul trebuie permanent pregătit pentru mai rău. Pentru aceasta, toate mecanismele de propagandă, atât cele „albe”, oficiale, cât și cele „gri” (parțial asumate de guvern) și cele „negre” (niciodată asumate) trebuie să promoveze imaginea unui guvern în permanență preocupat pentru ameliorarea condiţiilor tot mai sumbre ale viitorului.

 

3.2.4 Strategia amânării

 

Un alt mod de a implementa măsuri economice dure este de a le prezenta ca „dureroase dar necesare”, obținând acordul de moment al poporului pentru aplicarea lor în viitor. Poporul trebuie să creadă că și ceea ce guvernele îi pregătesc spre a trăi mai rău este tot pentru binele său.

Necesitatea unor sacrificii viitoare este mai ușor de acceptat decât adoptarea unora ime- diate. În plus, la nivelul maselor există tendința de a considera în mod naiv că „mâine va fi mai bine”, iar sacrificiile propuse este posibil să nu mai fie necesare în viitor.  Odată cu trecerea timpului, oamenii se obișnuiesc cu ideea și apoi înghit tot cu resemnare, când timpurile anunțate vor veni.

 

3.2.5 Adresarea către populație ca și cum te-ai adresa unor copii

 

Majoritatea mesajelor directe adresate către publicul general folosesc discursuri, argumente și în mod particular intonații infantile ca și cum publicul ar fi alcătuit din copii sau deficienți mintali. În acest fel masele sunt manipulate să adopte o gândire infantilă, superficială și să înghită pe nemestecate intoxicările informaționale. Poporul trebuie să aibă o gândire care să nu îi permită sesizarea legăturii dintre cauze și efecte.

Această strategie este prezentată și în textul manualului Arme tăcute pentru un război silențios: „În cazul în care vă adresați unei persoane ca și cum aceasta ar avea 12 ani sau mai puțin, datorită sugestiei, ea va tinde cu o anumită probabilitate să răspundă sau să reacționeze mimetic, cu simțul critic al unui copil de 12 ani sau mai puțin.”

 

3.2.6 Utilizarea laturii emoționale mai mult, decât rațiunea

 

Apelarea sistematică la sentimente este o modalitate clasică de a scurt-circuita analiza rațională și implicit capacitatea individului de a aprecia critic situațiile. Poporul trebuie dezobișnuit să problematizeze realitatea și determinat să acționeze sub impulsul emoțiilor. În acest fel este mult mai ușor de manipulat.

În plus, prin declanșarea unor reacții emoționale, se deschide poarta subconștientului pen- tru a implanta idei, dorințe, frici și neliniști, compulsiuni, sau pentru a induce anumite comporta- mente.

 

3.2.7 Menținerea populației în ignoranță și mediocritate

 

Poporul trebuie obișnuit să se mulțumească cu satisfacții ieftine, care să îi ocupe timpul și să îl facă să uite sau să nu se preocupe de atingerea unor idealuri superioare. El trebuie să fie incapabil să înțeleagă tehnologiile și metodele folosite de „elite” pentru a-l controla și a-l înrobi.

Un sistem de învățământ corupt și nefuncțional este instrumentul ideal de a ține cetățenii în ignoranță și de a manipula opiniile colective după bunul-plac. „Calitatea educației oferită claselor sociale inferioare trebuie să fie cât de slabă și mediocră se poate, astfel încât nivelul de cunoaștere al claselor superioare să fie și să rămână imposibil de atins de clasele de jos, datorită ignoranței în care este plănuit ca acestea să fie menținute.” – Arme tăcute pentru un război silențios

 

3.2.8 Promovarea unor ființe mediocre, ca model pentru public

 

Pentru a determina populația să fie satisfăcută cu mediocritatea, sunt încurajate financiar acele mijloace de comunicare în masă care îndobitocesc masele și le țin legate de emisiuni și seriale vulgare, ce trag inteligența în jos. Mai mult, publicul este făcut să creadă că de fapt este la modă să fii stupid, vulgar, needucat.

 

3.2.9 Inducerea și întărirea unui sentiment de auto-culpabilizare

 

Oamenii sunt făcuți să se blameze pe ei înșiși pentru nenorocirea în care se află, atribuid aceasta în mod eronat unui eșec al inteligenței, al abilităților sau al eforturilor lor. Prin stimularea sentimentelor individuale de culpă, de fatalitate și neputință, oamenii ajung să fie deprimați, nu mai au impulsul de a acționa și de a se revolta împotriva sistemului socio-economic aberant. În acest fel ei se transformă într-o turmă ușor de controlat.

 

3.2.10 Cunoașterea oamenilor mai bine decât se cunosc ei înșiși, ceea ce permite

aplicarea strategiilor și mijloacelor de manipulare

 

În ultimii 50 de ani, progresul accelerat al științei a generat un decalaj tot mai mare între cunoștințele publicului și cele deținute și folosite de „elite”. Datorită descoperirilor din domeniile biologiei, neurobiologiei și psihologiei aplicate, „sistemul” s-a bucurat de o înțelegere tot mai complexă a ființelor umane, atât din punct de vedere fizic cât și psihic. Apelarea la toate cuceririle științei pentru a cunoaște punctele slabe din psihologia individului și a mulțimilor, le-a permis sforarilor să dezvolte strategii și mijloace tot mai eficiente de manipulare și control al populației. În același timp, aceste informații sunt discreditate în mass-media, astfel încât poporul să nu creadă în existența mijloacelor și strategiilor statale de manipulare. Ceea ce nu este foarte dificil atâta timp cât oamenii se cunosc mai puțin pe ei înșiși decât îi cunosc cei care dețin puterea.

 

3.3. Manipularea conştiinţelor[3] prin bombardamentul psihologic informaţional

 

Cum se distruge discernământul prin diversiunile mediatice ale «crizelor prezentului»?

Fondatorul Institutului Rutherford scrie pe site-ul acestei organizații despre un fenomen pe care îl consideră unul american, însă el este extins de mult la scară mondială.

„Când o populație este distrasă de fleacuri, când viața culturală este definită ca o continuă înșiruire de spectacole de divertisment, când dezbaterile publice grave devin un fel de gângurit, când, pe scurt, oamenii devin public iar problemele lor publice devin un vodevil, atunci națiunea întreagă este amenințată: moartea culturii este cât se poate de posibilă”, scria Neil Postman.

Prizonieri ai spectacolului alegerilor prezidențiale din 2016, americanii (nu foarte buni când vine vorba de memoria de lungă durată) nu numai că uită tărăboiul de anul trecut despre poliția militarizată, despre poliția care trage în oameni neînarmați, schemele financiare și supravegherea comunicațiilor, dar este în ceață și în ce privește tot ce s-a petrecut de atunci și până în prezent.

Din nou, se petrec atât de multe în fiecare zi încât este de înțeles că americanul de rând să nu-și mai poată aminti toate evenimentele fabricate sau nu care se petrec în permanență și care îi distrag atenția, îl amăgesc, îl amuză și îl mențin într-o altă realitate, în timp ce guvernul continuă să acumuleze tot mai multă putere și autoritate asupra cetățenilor.

De fapt, când suntem bombardați cu relatări și știri, cu subiecte care se modifică la câteva zile, este greu să rămânem concentrați pe un lucru, și anume pe responsabilitatea guvernului de a respecta statul de drept. După cum spunea jurnalistul Mike Adams:

„Acest bombardament psihologic este realizat în special prin presa de mainstream, care agresează oră de oră pe privitor cu imagini ale violenței, războiului, conflictului. Pentru că sistemul nervos al omului este făcut să perceapă amenințările imediate, semnalate de imaginea violenței, cei care urmăresc presa de mainstream își văd atenția și resursele mentale canalizate către această «criză a prezentului» care nu se mai termină și din care nu mai pot ieși nici atât cât să se gândească logic, să pună totul într-un context istoric.”

Să ne gândim puțin la fleacurile din ultimul an care ne-au țintuit în fața televizoarelor cu „breaking news” pe burtieră și cu emisiuni de divertisment: Serena Williams ratează Grand Slam-ul, Obama și Zuckerberg își exprimă sprijinul pentru un elev din Texas care a fost arestat din cauza unui ceas artizanal, cutremurul de 8,3 grade din Chile, avionul german prăbuşit în Alpi, procesul și condamnarea atentatorilor de la Maratonul din Boston, breșele din sistemul de securitate al Casei Albe, sinuciderea lui Robin Williams, fotografiile lui Kim Kardasian, nunta lui George Clooney, nunta Angelinei Jolie cu Brad Pitt, prințesa Kate care a născut o fetiță, provocarea cu găleata de gheață în sprijinul suferinzilor de scleroză amiotrofică.

Toate acestea sunt diversiuni și un spectacol al știrilor prin care elita corporatistă contro- lează populația făcând-o prizoniera „crizei prezentului”, cu intenție sau fără, totul pentru a-şi impune propria agendă fără a mai întâmpina rezistență.

„În aceste condiții nu mai poate exista rațiune. De fapt, omul modern nu se mai gândește la problemele actuale. El doar reacționează, dar nu le mai pricepe, ci doar își asumă responsabilitatea pentru ele. Este tot mai puțin capabil să identifice inconsistența dintre evenimente succesive; capacitatea de a uita a omului este nelimitată. Este unul dintre cele mai importante atuuri ale propagandiștilor, care pot fi mereu siguri că o temă de propagandă, o declarație, un eveniment vor fi uitate în câteva săptămâni”, scria profesorul Jacques Ellul.

Ce face guvernul (ajutat de presa de mainstream) cât timp populația este prizoniera senza- țiilor clipei prezente? Dacă ar fi dezvăluite, atent relatate și digerate cum trebuie de cetățeni, acti- vitățile guvernului ar duce la o adevărată maree publică.

Americanii ar fi preocupați despre cum administrația încearcă să folosească știința pentru a-i determina să se supună politicilor publice. Părinții ar fi înmărmuriți dacă ar avea vreo suspiciune despre „conducta” școală-închisoare, despre cum școlile se transformă în instituții de învățare cvasipenitenciare, despre cum au ajuns să aibă poliție proprie, camere de supraveghere, despre cum cresc oameni supuși și simpli executanți și nu cetățeni liberi. Când aceşti tineri ajung la universitate vor fi îndoctrinați să creadă că au dreptul de a nu fi de acord.

Poate că americanii ar fi revoltați să afle că sunt tratați ca niște prizonieri într-un lagăr de concentrare electronic, în care sunt permanent monitorizați de o rețea de supraveghere guvernamentală tot mai extinsă. Ar fi revoltați că sunt obligați să subvenționeze o industrie de 93 de miliarde de dolari care produce drone care apoi le supraveghează orice mișcare, fără a mai vorbi de închisorile private care devin o afacere tot mai bună și unde sunt închiși adolescenți, copii și femei însărcinate.

Profesorul Morris Breman sugerează că problemele națiunii au mai puțin de-a face cu corupţia și sancționarea ei. „Se pare că oamenii au guvernul pe care îl merită”, spunea el. Cu alte cuvinte, dacă vom deveni un stat polițienesc, asta se va petrece pentru că ne-am dorit-o. De altfel, un sondaj din aceasta lună arată că o treime dintre americani ar fi de acord cu o lovitura de stat militară care să înlăture guvernul civil care a început să încalce constituția.

„Dacă nu vom recunoaște că televiziunea este folosită în principal pentru a distrage atenţia, pentru a amăgi și a ne izola, atunci televiziunea și cei care o finanțează, cei care se uită la ea și cei care lucrează pentru ea ar putea vedea o cu totul altă realitate, însă prea târziu”, spunea jurnalistul Edward R. Murrow.

 

3.4. Manipularea şi programarea ştiinţifică[4] a realităţii noastre

 

Citatele de mai jos sunt extrase dintr-o carte intitulată Perspectiva ştiinţifică, a autorului Bertrand Russell, un renumit filozof britanic, un susţinător al eugeniei şi al guvernului mondial. El a avut o influenţă uriaşă în dictatura ştiinţifică în care noi toţi trăim în ziua de azi. Citatele următoare descriu modul în care guvernele utilizează propaganda în şcolile publice, televiziune şi filme pentru a modela opinia publică şi credinţele, în vederea manipulării largi a populaţiei în beneficiul elitei.

 

3.4.1 Manipularea ştiinţifică a gândirii publice

 

„Ştiinţa ne-a dat, prin succesiune, puterea asupra naturii neînsufleţite, puterea asupra plan- telor şi a animalelor şi, în cele din urmă, puterea asupra fiinţelor umane.”

„Acesta este tipul de manipulare al idealiştilor care vor crea societatea ştiinţifică în   zilele noastre. Lenin este arhetipul. Şi Mao Zedong. Toată puterea reală va fi concentrată în mâinile celor care înţeleg arta manipulării ştiinţifice.” „Ştiinţa va fi studiată cu sârguinţă şi va fi strict limitată la clasa conducătoare. Populaţiei nu-i va fi permis să ştie cum i-au fost generate convingerile sale, cu alte cuvinte, publicului nu-i va fi permis să ştie cum credinţele şi opiniile lui au fost ştiinţific manipulate de către guvern pentru a gândi într-un anumit fel. Va fi de aşteptat ca bărbaţii şi femeile de rând să fie docili, harnici, punctuali, nepăsători şi mulţumiţi. Dintre aceste calităţi, probabil, mulţumirea va fi considerată cea mai importantă. În scopul de a o produce, toate cercetările de psihanaliză, behaviorism şi biochimie vor fi aduse în joc.”

 

3.4.2 Modelarea sclavului perfect pentru a fi mulţumit cu sclavia lui

 

Copiii „vor petrece mult timp în aer liber şi nu li se va oferi nicio carte de studiu în plus decât este absolut necesar. La temperamentul astfel constituit, docilitatea va fi impusă de metodele de instrucţie cazonă, sau poate prin metodele mai moi utilizate la Boy Scouts.

Toţi băieţii şi toate fetele vor învăţa de la o vârstă fragedă să fie ceea ce se numeşte „coo- perativ”, adică, să facă exact ceea ce face toată lumea. Iniţiativa va fi descurajată la aceşti copii şi nesupunerea, fără a fi pedepsită, va fi eliminată din ei în mod ştiinţific. Planul de învăţământ va fi în mare parte ghidat, iar atunci când ei se vor apropia de sfârşitul anilor de şcoală vor fi învăţat deja ce este comerţul. Pentru a stabili ce tip de comerţ vor adopta, experţii le vor evalua aptitu- dinile. Lecţii oficiale vor fi realizate prin intermediul cinemaului sau al radioului, astfel încât un profesor să poată da lecţii simultan în toate clasele de-a lungul unei ţări întregi (învăţământul la distanţă care se practică cu succes azi prin intermediul internetului, n.r.). Menirea acestor lecţii, desigur, va fi ca ele să fie recunoscute ca sursă a unei înalte calificări, rezervate pentru membrii clasei de guvernare.”

„Este de aşteptat ca progresele în fiziologie şi psihologie să ofere guvernelor un control mult mai mare asupra mentalităţii individuale decât au acum chiar şi în ţările totalitare. Fichte a statuat că educaţia ar trebui să vizeze distrugerea voinţei libere, astfel încât, după ce elevii au terminat şcoala, să fie incapabili, pe tot parcursul restului vieţii lor, de a gândi sau acţiona altfel decât institutorii lor ar fi dorit. Dar în timpul lui acest lucru a fost un ideal de neatins: ceea ce el a considerat a fi cel mai bun sistem existent l-a produs pe Karl Marx. În viitor, aceste lipsuri nu sunt prevăzute să apară în cazul în care există o dictatură.

Dieta, preparatele injectabile, precum şi interdicţiile stricte se vor combina, de la o vârstă foarte fragedă, pentru a produce un gen de caracter şi un gen de credinţe pe care autorităţile le consideră de dorit şi orice critică serioasă la adresa puterilor va deveni imposibilă psihologic. Chiar dacă toţi trăiesc mizerabil, toţi vor crede despre ei înşişi ca sunt fericiţi, pentru că guvernul le va spune că sunt aşa.”

„În ceea ce priveşte lucrătorii manuali (muncitorii), ei vor fi descurajaţi să gândească serios: locurile lor de muncă vor fi făcute cât mai confortabile şi programul lor de muncă va fi mult mai scurt decât este în prezent; ei nu vor avea frica sărăciei sau a nenorocirilor pentru copiii lor. De îndată ce stau peste orele de lucru, activităţi de divertisment le vor fi furnizate, sau alt gen de activităţi, pentru a le provoca o veselie sănătoasa precum şi pentru a preveni orice gânduri de nemulţumire, care altfel le-ar putea înnoura fericirea.”

 

3.4.3 Propagandă: de la sala de clasă la Hollywood

 

„Se pare că tehnica publicitară ne arată că, în marea majoritate a colţurilor lumii, orice propunere va obţine acceptarea dacă este reiterată în aşa fel încât să rămână în memorie. Cele mai multe dintre lucrurile pe care le credem, le credem pentru că noi le-am auzit afirmate (de altcineva); nu ne amintim unde sau de ce au fost afirmate, de aceea suntem în imposibilitatea de a fi critici chiar şi atunci când afirmaţia a fost făcută de către un om al cărui venit va fi majorat prin acceptarea acesteia şi chiar dacă nu a fost susţinută de nici un fel de dovezi.” (Ex: cât profită Al Gore de pe urma minciunii că CO2 controlează temperatura de pe Pământ.)

„Reclamele tind, pe măsură ce tehnica devine tot mai perfecţionată, să fie mai puţin şi mai puţin argumentative, şi mai mult şi mai mult izbitoare. Atât timp cât se crează o impresie, rezultatul dorit este atins.”

„Luând acest fapt în considerare, în mod natural ne întoarcem la subiectul educaţie, care este a doua mare metodă de propagandă publică. Educaţia are două scopuri foarte diferite; pe de o parte are ca scop dezvoltarea individului şi oferirea cunoştinţelor, care vor fi utile pentru el; pe de altă parte, acesta are ca scop producerea de cetăţeni, care vor fi convenabili pentru stat sau pentru biserică, care se vor ocupa cu educarea lor. Până la un punct aceste două scopuri coincid în practică: este convenabil pentru stat ca cetăţenii să fie capabili să citească şi să aibă unele aptitudini tehnice în virtutea cărora să fie în măsură să facă o muncă de producţie; este convenabil ca aceştia să aibă suficient caracter moral pentru de a se abţine de la o crimă, precum şi să aibă suficiente informaţii pentru a fi în măsură să-şi dirijeze viaţa. Dar atunci când vom trece dincolo de aceste cerinţe elementare, interesele individuale pot intra în conflict de multe ori cu cele ale statului sau ale bisericii. Aceasta în special în ceea ce priveşte credulitatea.

Pentru cei care au controlul publicităţii, credulitatea este un avantaj, în timp ce pentru individ o putere de judecată critică este mai mult decât probabil să fie benefică; în consecinţă, statul nu vizează producerea unei deprinderi ştiinţifice a minţii, cu excepţia unei mici minorităţi de experţi, care sunt bine plătiţi, şi, prin urmare, ca regulă, suporteri ai status quo-ului. Printre cei care nu sunt bine plătiţi credulitatea este mai avantajoasă pentru stat; în consecinţă, copiii la şcoală trebuie să înveţe ceea ce li se spune şi sunt pedepsiţi în cazul în care exprimă neîncredere. În acest fel, un reflex condiţionat este stabilit, conducând la credinţa în orice s-a spus autoritar de către persoanele în vârstă, ca importanţă.”

„Per ansamblu, în prezent în educaţie, forma de loialitate faţă de stat cea mai accentuată este de ostilitatea faţă de duşmani.”

 

3.4.4 Predarea uniformităţii prin Hollywood şi televiziune

 

„Invenţiile şi tehnicile modeme au avut o influenţă puternică în promovarea uniformităţii de opinie şi în a-i face pe oameni mai puţin individuali decât erau. […] Dar, în lumea modernă există trei mari surse de uniformitate în plus faţă de educaţie: acestea sunt presa, cinemaul şi radioul. Poate că cel mai important dintre toţi agenţii moderni de propagandă este cinemaul. În cazul în care cinematograful este implicat, motivele tehnice ale producţiilor de mare amploare, care duc la uniformitate la nivel mondial sunt supracopleşitoare. Costurile unei producţii bune sunt colosale, dar nu sunt mai mici dacă aceasta este expusă rar decât dacă este expusă mai des şi peste tot.”

„Marea majoritate a tinerilor, în aproape toate ţările civilizate îşi derivă ideile lor despre dragoste, onoare, mod de a face bani, precum şi despre importanţa hainelor bune, de la serile petrecute pentru a vedea ce crede Hollywood-ul că este bun pentru ei. Mă îndoiesc că toate şcolile şi bisericile combinate la un loc au o influenţă aşa de mare ca sălile de cinema, în ceea ce priveşte opiniile tinerilor cu privire la astfel de chestiuni intime ca dragostea şi căsătoria precum şi modul de a face bani. Producătorii de la Hollywood sunt marii preoţi ai unei noi religii.”

 

3.4.5 Depopularea – cheia spre guvernul mondial

 

„Există trei modalităţi de control a unei societăţi în ceea ce priveşte populaţia. Prima este prin controlul naşterilor, a doua este pruncuciderea sau chiar războaiele distructive, iar a treia – o societate ştiinţifică a lumii nu poate fi stabilă, cu excepţia cazului în care există un guvern mondial. Numai dacă … o putere sau un grup de puteri ies victorioase şi purced la a stabili un guvern unic mondial cu monopol asupra forţei armate, (în acest caz) este clar că nivelul de civilizaţie trebuie să fie într-un declin continuu…”

În concluzie, unul dintre cele mai mari exemple de manipulare şi programare ştiinţifică a societăţii noastre este discuţia despre încălzirea globală; elitele au inundat pieţele mass-media cu o propagandă care îi va face şi mai bogaţi şi care implantează în psihicul uman ideea că oamenii nu sunt buni pentru mediul înconjurător. Ei au propagat afirmaţia că CO2 – element esenţial al vieţii – este un gaz toxic care ar trebui să fie reglementat de către un guvern mondial.

Elita globală a încercat să convingă întreaga lume să accepte propunerea că oamenii sunt răi şi că toate activităţile umane trebuie să fie reglementate de dragul planetei. Acesta este doar unul dintre numeroasele exemple despre manipulările ştiinţifice în formarea opiniilor şi credinţelor publicului. Copiii sunt loviţi din greu de propagandă, nu doar la TV şi în filme, dar şi în sălile de clasă; aşa cum spunea Russell, şcolile publice sunt un laborator pentru conturarea sclavului perfect; ei convertesc minţile tinere pentru a accepta Religia Noii Ordini Mondiale, care se ocupă tot cu reglementarea şi distrugerea vieţii umane pe Pământ.

Nu uitați că Bertrand Russell a scris această carte în 1954.

[1] http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=9212

[2] http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=ro&item=8279

[3] http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=8888

[4] http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=8628

Formele-gând, Partea a II-a 2. Terorismul abject al fricii

2.1 Terorismul[1] – frica supremă?

 

Terorismul contemporan, aşa cum este perceput în contextul tragicelor evenimente, care au avut loc în ultimii ani în diferite colţuri ale lumii, se poate traduce, dincolo de cauze, mijloace şi definiţii, prin teamă. Este vorba, fără dar şi poate, de frica supremă a fiinţei umane, frica de moarte, proiectată la nivel mental de îngrijorarea faţă de posibila afectare a altor condiţii existenţiale fundamentale a omului – viaţa şi libertatea.

De Mihai Drăghici

Sentimentul de frică este cu atât mai puternic cu cât factorul provocator este obscur, greu de depistat şi, de cele mai multe ori, imprevizibil. Generarea stării de frică, generală, consistentă, se numără între principalele obiective ale entităţilor teroriste, care, între altele, urmăresc să creeze panică pentru a destabiliza sistemele şi societăţile ţintă.

Dar tocmai din perspectiva caracteristicilor societale sentimentul de frică poate diferi. Nivelul bazal de anxietate este direct proporţional cu intensitatea reacţiilor capabile în caz de pericol. Suntem construiţi să ne adaptăm, acesta fiind factorul primordial care ne stabileşte capacitatea de reacţie. În faţa imprevizibilului însă, nimeni nu e protejat.

 

2.2  Violenţa ca efect psihologic

 

Pe faptele şi consecinţele enumerate mai sus se bazează şi cei care urmăresc distrugerea unor condiţii şi valori în scop politico-religios. Provocarea unui puternic sentiment de frică la nivelul mentalului colectiv s-a numărat între principalele preocupări ale Statului Islamic (Daesh/ SI) – organizaţie cunoscută mai ales sub acronimul ISIS, încă de la înfiinţarea acesteia, la 29 iunie 2014.

Subiect curent al ştirilor şi dezbaterilor privind fenomenul terorist şi „reinventarea” violenţei fundamentaliste, SI s-a îndepărtat de practicile jihadiste de tip qaedist prin aplicarea unei noi reţete de propagandă, care s-a bucurat de o atracţie fără precedent a simpatizanţilor curentului.

O componentă a acestei “reţete” este şi violenţa excesivă ce caracterizează organizaţia condusă de Abu Bakr al-Baghdadi. Spre deosebire de retorica şi procedeele propagandistice ale Al-Qaeda, Statul Islamic a reconfigurat, concomitent cu metodele acţionale, modul şi mijloacele de expunere mediatică, într-o formă, care a determinat modificări substanţiale atât din perspectiva emiterii, cât mai ales a recepţiei şi percepţiei mesajelor transmise.

În mod etapizat, materialele propagandistice ale Statului Islamic au atras atenţia prin violenţă. Punctul de plecare l-au constituit revendicările răpirilor operate de membrii organizaţiei, filmate prin înregistrarea mai multor „duble” (realizarea „filmului” unei execuţii colective presupune costuri ridicate şi durează, conform estimărilor specialiştilor, până la 6 ore, produsul finit având circa 16 minute).

Aparent, la momentul diseminării în media a seriei de înregistrări ale ostaticilor deţinuţi, caracterul mesajelor video a fost asociat unei limite a capacităţii de promovare a violenţei. Cu toate acestea, producţiile ulterioare au demonstrat că modul de operare al jihadiştilor SI este coordonat astfel încât să depăşească valenţele „războiului sfânt” condus anterior de facţiunile de sorginte qaedistă.

Treptat, islamiştii Statului Islamic au expus decapitări, execuţii în forme variate – prin împuşcare, spânzurare, incendiere sau chiar aruncarea victimelor de pe clădiri, până la cele mai recente forme de brutalitate inimaginabilă – înecuri provocate ale deţinuţilor plasaţi în cuşti, utilizarea de armament greu în execuţii sau detonarea unor dispozitive explozive ataşate de corpurile celor executaţi.

Demersurile propagandistice au un scop dublu: de a induce, pe de o parte, sentimentul de frică (specific modelului acţional al luptătorilor pentru „apărarea tărâmurilor sfinte” şi mesaj adresat „cotropitorilor”), dar, mai ales, pentru a atrage comportamente similare, ale potenţialilor adepţi cu trăsături de personalitate construite pe fundamentul unor tulburări temperamentale, inhibate de societăţile de apartenenţă. În acest mod, Statul Islamic conferă potenţial de manifestare susţinătorilor jihadului violent, creând premisele ce au stat la baza dezvoltării unui curent de atracţie fără precedent.

Propagarea mesajului violent prin multiple canale media, are ca rezultat crearea unui sen- timent de teamă amplificat. Potrivit unui studiu efectuat de cercetători ai National Academy of Sciences, SUA/ noiembrie 2013, imaginile care înfăţişează incidente violente provoacă traume mai mari decât trăirea acestora. Studiul a avut ca subiecţi personae, care au petrecut şase ore pe zi pentru a căuta informaţii în presă şi a privi la televizor imagini cu atentatul de la maratonul din Boston, din aprilie 2013, constatându-se că acestea au fost mai traumatizate decât oamenii care s-au aflat la faţa locului.

Potrivit teoriei comportamentului criminal, lansată de Sutherland şi Cressey (1966), manifestarea are multe puncte comune cu cea non-criminală. În contrast cu viziunea „monocromă” asupra societăţii, aceasta apare ca „mozaic” de grupuri sociale, caracterizate de moduri diverse de a defini aceleaşi norme şi valori sociale. Diferenţele dintre grupurile sociale şi indivizii care le compun (criminali şi non-criminali) nu exclud ci, dimpotrivă, presupun existenţa aceloraşi tipuri de interacţiuni şi procese. În fapt, procesele care conduc la comportamentul criminal sunt identice cu cele care generează comportamentele non-criminale (Vlăsceanu, 2011).

Orice individ manifestă puternice tendinţe de adeziune la subcultura grupului care l-a socializat, făcând din normele şi valorile acesteia un etalon al propriului său comportament. O conduită violentă este, de fapt, produsul unor modele de violenţă asimilate prin învăţare, imitaţie sau experimentare. Învăţarea socială în acest context presupune ca indivizii să acţioneze violent prin experienţa directă a expunerii la violenţă.

Modelul generic al „luptătorului străin” care se asociază unei organizaţii teroriste este cel al individului neadaptat în societatea de provenienţă, care nu a obţinut rezultate satisfăcătoare din perspectiva propriilor valori existenţiale sau care nu se identifică cu mediul familial. De altfel, un element distictiv al propagandei Statului Islamic îl reprezintă folosirea unor cuvinte-cheie specifice împlinirii acestui deziderat – „vino pe tărâmul făgăduinţei”, „alătură-te familiei tale” – , „familia” devenind, astfel, gruparea de indivizi ce împărtăşesc trăsături şi „valori” comune.

Deşi baza ideologică a fundamentaliştilor islamici este similară revoluţiei bolşevice, nazismului şi fascismului, unde ideea dominantă era că o societate poate fi „curăţată” de un rău moral prin teroare şi frică, analiştii politici consideră, mai curând, că reţelele teroriste de astăzi se apropie de ideologia revoluţiilor moderne, făcând astfel posibilă existenţa paradoxului că jihadiştii sunt racordaţi la funcţiile societăţilor pe care le condamnă.

 

2.3 Efectul Paris – depăşirea fricii

 

În gândirea, planificarea şi execuţia actelor teroriste, sentimentele sunt nesemnificative comparativ cu efectul scontat. Atacurile teroriste în ansamblu, dar mai ales cele de la Paris, ce au marcat începutul şi sfârşitul anului curent şi au fost îndreptate direct împotriva societăţii occidentale europene, au demonstrat încă o dată că jihadul (concept tradus în mediile autorităţilor religioase islamice drept “lupta cu sine”, dar supus unor numeroase interpretări de fundamentalişti îndoctrinaţi) înseamnă în primul rând distrugere, număr cât mai mare de victime, dar şi frică asociată, între efectele vizate.

Acţiunile violente comise sau plănuite pe teritoriul european anul acesta, în Franţa şi Danemarca, precum şi grupările de tip sleeper cells destructurate ca urmare a investigaţiilor conexe (Belgia, Olanda), relevă faptul că Statul Islamic nu constituie un risc regional, ci întru totul global.

După atentatele din 7 ianuarie de la Paris, când 12 persoane au fost ucise în acţiunile ce au vizat redacţia publicaţiei „Charlie Hebdo”, Europa s-a împărţit în curente de opinie pro şi contra „Je suis Charlie”. Chiar dacă au manifestat rezistenţă în faţa ameninţării teroriste, a fost momentul în care specialiştii în domeniu au evidenţiat „revitalizarea conştiinţei că societatea contemporană se află într-o eră a terorii”, iar pe teritoriul statelor vest-europene s-au înregistrat reacţii violente împotriva comunităţilor musulmane sau lăcaşurilor de cult islamice. La scurt timp, în mod firesc, exceptând modificările impuse la nivelul mecanismelor de securitate şi analizele post-eveniment, societatea şi cetăţenii săi au revenit la normal, continuându-şi existenţa în baza valorilor fundamentale ce îi caracterizează – dreptul la viaţă, libertate şi liberă exprimare.

Repetarea istoriei în 13 noiembrie, prin seria de atacuri de la stadionul Stade de Place, sala de concerte Bataclan, mai multe restaurante şi cafenele din Paris, a spart din nou zidul conştiinţei şi existenţei europene, de această dată însă cu un număr mult mai mare de victime – 130.

Analiza manifestărilor sociale ce au urmat evenimentelor relevă faptul că, prin amploare şi mod de operare, evenimentele au generat nu doar teamă, vizibilă în rândul celor afectaţi direct de acţiunile teroriştilor, ci şi modificări substanţiale de percepţie şi abordare a fenomenului în ansamblu, la nivel comunitar. În pofida amploarei şi a gravelor urmări, pe continentul european s-a remarcat o solidaritate consolidată, manifestată prin diverse mijloace, în primul rând sociale, cu reacţii reduse la adresa comunităţilor musulmane. Se poate spune astfel că, cel puţin din această perspectivă, islamiştii eşuează în încercarea de a destabiliza societatea occidentală, iar acest lucru se datorează rezistenţei în creştere a cetăţenilor săi, adunaţi în capitalele europene sau pe reţelele de socializare prin simboluri precum culorile drapelului francez sau puternicul mesaj „Nu ne este teamă”.

Acesta este, probabil, semnalul reconfigurării modului de abordare a sentimentului de teamă în faţa unui pericol imprevizibil. Este, poate, un moment de cotitură în mentalitatea europeană, la nivelul căreia oamenii nu caută doar vinovaţi, ci îşi construiesc protecţia adecvată, raportându-se la ideea unei Europe unite, în care toţi membrii săi, fie creştini, fie musulmani, sunt parte a societăţii şi îşi conservă valorile fundamentale.

Islamiştii eşuează în încercarea de a destabiliza societatea occidentală, iar acest lucru se datorează rezistenţei în creştere a cetăţenilor săi

Acest sentiment nu este exclusiv comunitar şi se află în permanentă consolidare în întreaga lume. Ţinând cont de reperul fundamental că islamul nu înseamnă violenţă, aşa cum nici musulman nu înseamnă terorist, un exemplu de distincţie între umanitate şi extremism îl constituie lanţul uman pe care cetăţenii musulmani tunisieni l-au făcut în scopul protejării turiştilor europeni creştini în timpul atacului armat executat de Seifeddine Rezgui Yacoubi, alias Abu Yahya Al-Qayrawani, la 26 iunie a.c. în staţiunea Sousse din Tunisia, urmare unei îndoctrinări marca Statul Islamic, acest “stat” care poate fi anihilat prin transformarea fricii în solidaritate şi acţiune comună.

Cu excepţia umanităţii însă, un aspect de importanţă deosebită îl constituie faptul că între victimele evoluţiilor teroriste nu se numără doar oamenii, ci şi instituţia europeană în ansamblu, conceptul de libertate fiind afectat de constrângerile asociate riscurilor de securitate. Terorismul ameninţă condiţia europeană şi poate genera modificări substanţiale la nivel comunitar, opinia curentă a decidenţilor politici fiind subliniată recent de europarlamentarul Traian Ungureanu, care a semnalat că „Schengen nu mai există de facto”.

 

2.4 Teroriștii nu au ieșit câștigători

Am spune că teroriștii nu au ieșit câștigători din aceste atentate. Cu siguranță au ieșit în pierdere. Este posibil să mai apară atentate ici și colo, dar, pentru ei, războiul este deja pierdut. Războiul, cu siguranță, nu a fost câștigat de ei. Ei par a ieși câștigători pentru un moment, la „încăierările” pe care le provoacă ici și colo, dar sunt perdanți siguri ai propriilor lor acțiuni, deși, în mod conștient sau nu, mass-media trâmbițează și exploatează momentul din interese meschine. Pe de altă parte, excesiva publicitate determină lumea să-și strângă rândurile, să crească sentimentul de solidaritate.

.Primăvara arabă a fost generată și întreținută de acel grup mafiot finaciaro-religios, care prin diferite mijloace caută să stăpânească atât direct, cât și prin mijloace mai subtile întrega populație a planetei. La nivel planetar sunt zece indivizi, nu le putem spune oameni, care cred că ei conduc lumea. Aceștia controleză marea finanță, institutele religioase, băncile, economia, mass-media, etc. Ei, cei zece indivizi, nu fac acest lucru pentru bani, au supra-suficienți, ei o fac dintr-o dorință bolnăviciosă pentru putere. Cel mai mare secret planetar este identitatea acestor indivizi, dar ei să nu uite că de Dumnezeu nu se pot ascunde. Acești indivizi abjecți se cred că sunt mai mult decât Dumnezeu. Să le fie de bine, aceasta este experiența vieții lor.

Totuși să nu uite că fiecare dintre noi ne trăim propiile experiențe ale vieților noastre. Într-o viață suntem sclavi moderni sau miliardari, în alta teroriști sau victime nevinovate, în alta mari învățători ai omeniri sau somnambuli, etc. Ceea ce contează cu adevărat că fiecare dintre noi suntem datori cu o moarte, indiferent cât ne-am strădui să ne prelungim prețioasele vieții, dar și cu multe, multe vieții de trăit.

Dar această situație nu este numai creația acestor indivizi și a slujilor lor, nici nu ar avea cum. Starea actuală a planetei, în care discrepanțele dintre popoare, dintre oameni este din ce mai mare, în care nesiguranța planetară datorită terorismului international este compleșitoare, în care un număr extreme de mic de oameni ne manipulează, ni se datorează nouă, tuturor oame- nilor, care trăim acum și aici. Această stare este produsul conștienței colective a noastră, a tutu- ror.

Fiind produsă de noi toți, numai noi o putem înlătura. Cum. În primul rând să ne trezim, să nu mai trăim după învățăturile moștenite sau vehiculate de acești farisei moderni, adică con- ducătorii bisericilor de orice tip, sau de concepțiile conducătorilor noștri politici sau economici, care prin intermediul mass-mediei ne inoculează atitudinea de sclavi moderni. Noi trebuie să spunem un “Nu” hotărât acestor învățăturii, să ne reamintim că fiecare dintre noi suntem copiii lui Dumnezeu, că suntem trupul lui Dumnezeu și că suntem creatori propiiei realități.

Cea mai puternică armă de luptă, pe care o avem la îndemână este arma supremă, pe care ne-a lăsat-o Isus Cristos din Nazaret. Această armă este Iubirea. Când spunem că iubirea este cea mai puternică armă, nu este o metaforă puțin desuetă, este adevărul suprem. Univer- surile cu tot ce există în ele, au fost create de Dumnezeu, dintr-o singură particulă primordială, din particula dragostei. În al doilea rând Isus ne-a repetat la nesfârșit, că noi suntem în fond unul singur, și suntem unul și cu Dumnezeu.

Destul cu partea teoretică, indiferent cât de frumos sună, este timpul să trecem la acțiuni “Hotărâte”, cu H mare, de ieșire din această stare apăsătoare. Sunt necesare numai câteva ase- menea acțiuni. Prima este să îi iertăm pe toți promotorii terorii, atât cea a terorismului arab, cât și a terori finaciar-economice asociate cu teroarea religioasă și transmisă prin cea mai odioasă terore, teroarea mass-media.

A doua acține, este conștientizarea de către conștientul colectiv, adică al nostru al tuturor, a faptului că la nivelul profund suntem unul, atât între noi, cât și cu Dumnezeu și cu toate creațile lui.

A treia acțiune este să cerem guvernelor noastre să treacă de urgență la cupalbizarea în fața Tribunalului Penal Internațional a tuturor inițiatorilot acestui genocide la nivel planetar, indiferent că este vorba de terorsmul arab, de cel finaciar-economic, de cel religios sau de terorismul mass-media. Noi îi iertăm pe toți, dar asta nu însemnă să fim ipocriți, noi trebuie să conștientizăm că fiecare își suportă consecințele propiilor acțiuni. După faptă și răsplată.

A patra acține, dar nu cea din urmă, este să ne unim în gând și faptă, și să trecem să ne creem o realitate bazată pe dragoste, în care să fie limitate veniturile realizate, atât cele mai mici, care trebuie să ne asigure un trai la nivel mediu, cât și cele maxime, care trebuie și ele limitate la un nivel rezonabil, de exemplu 100 milioane de Euro.

La nivele superioare, analiza acestor acțiuni teroriste este încheiată și verdictul este dat. Am mai vorbit despre asta. Sfârșitul acestor acțiuni este aproape, dar și al inițiatorilor lor.

Aceia care produc asemenea tipuri de fapte încearcă să obțină controlul asupra popula- ției, prin diverse mijloace mass-media. Scopul lor este extinderea și multiplicarea sentimentului de frică. Prin asta ei încearcă să împiedice procesul de Ascensionare. Credeți că ei nu știu despre Ascensiune? Poate doar executanții nu o știu, sau o cunosc prin diverse slogane, dar cei din umbră, păpușarii, știu ce urmăresc. Cei care organizează aceste acțiuni o fac din disperarea și din inconștiența că, de fapt, „sapă la propria lor groapă”. Ei se grăbesc spre propria lor moarte.

Dumnezeu, care este cu mine acum și aici când scriu acest manifest, și cu voi care le citiți, le auziți sau vizualizați, ne transmite că ne iubește pe toți, pe absolut toți, indiferent ce am făcut. Că am fost victime sau călăi, că am fost scavi moderni sau indivizi abjecți, că am fost una sau alta, iubirea lui este atotcuprinzătoare și ne poate cuprinde pe toți, și nici nu ar putea altfel, fiindcă noi toți suntem trupul lui. Dar noi trebuie să fim foarte atenți, chiar foarte atenți, la consecințele propiilor noastre acțiuni.

2.5 Terorismul pur și simplu

 Terorismul nu are o definiție unanim acceptată[1]. Dificultatea definirii provine atât din complexitatea sa cât și dintr-o largă divergență de poziții ale persoanelor, organizațiilor sau statelor implicate în lupta antiteroristă.

Cea mai simplă definiție este cea de “scop și metodă”: Terorismul este o tactică de luptă neconvențională folosită pentru atingerea unor obiective politice. El se bazează pe acte de violență spectaculară acționate asupra unor populații neimplicate în mod direct în conflict dar cu potențial de presiune asupra conducerii, câteodată conducerea face acte de terorism asupra populației(stat , organizații, categorii sociale sau, împotriva unui grup de persoane civile) în sensul scontat de teroriști – producerea unui efect psihologic generalizat de panică și intimidare, augmentat de folosirea manipulativă a mediei, cu scopul atingerii unui obiectiv greu de realizat prin mijloace democratice sau convenționale.

Terorismul poate fi: Un fenomen caracteristic conflictului asimetric, fiind purtat de pe poziții inferioare de forță (militară, politică sau economică), sau purtat de state, grupe de state, organizații statale, organizații extraparlamentare, sau interstatale, ca o formă de război nedeclarat, neconvențional, care face abstracție de la regulile impuse de Convențiile de la Geneva.

În multe cazuri terorismul este în mod greșit asimilat cu insurgența, fanatismul, războiul psihologic, crimele de război și atrocitățile comise de forțe armate regulate sau cu operațiuni clandestine. Câteodată această confuzie este întreținută în mod intenționat din rațiuni de propa- gandă.

Cei mai mulți oameni nu înțeleg și nu conștientizează pericolul[2].  Atentatele care au îngrozit cetățenii, i-au făcut să renunțe la unele drepturi și libertăți, pentru a fi protejați de teroriști. Criminalii pot lovi zeci sau sute de persoane.  Însă, nimeni nu poate proteja miliardele de locuitori ai planetei de războiul dus cu natura.  Dacă nu se limitează încălzirea la 2 grade Celsius, catastrofa nu mai poate fi oprită. Deja, de la de la începutul epocii industriale, temperatura globală a crescut cu 1 grad.

De ce își asumă oamenii asemenea riscuri? Fiindcă decizia lor nu este una rațională, ci una emoțională. Frica le-a fost indusă, în zeci de ani, de o campanie de teroare derulată în mass media și, mai nou, pe Internet. Poate că are scopuri comerciale, cum ar fi vânzarea produselor bio sau naturiste, ori a petrolului. Poate că este vorba, doar de semidoctism și prostie. Efectul este același. Teroarea din farfurie (E-urile sunt nocive, Codex Alimentarius o să ne omoare), teroarea din se- ringă (vaccinurile sunt toxice, conțin mercur), teroarea din priză (centralele nucleare o să distrugă omenirea)… toate aceste campanii au slăbit încrederea în știință, într-o societate, care nu este dispusă să renunțe la tehnologie. Oengiștii ”verzi” conduc SUV-uri cumpărate din donațiile fraierilor,  adepții modei bio nu renunță la aer condiționat  și frigider.

Fricile inventate abat atenția de la adevărate probleme.

 

2.6 Frica de terorism și antidotul pentru aceasta[3]

Romeo Aurelian ILIE

Cel mai recent roman tradus în limba română al portughezului Rui Zink, Instalarea fricii (Humanitas, 2015), aduce în discuție o temă dureros de actuală, și anume ”cultura fricii”. Autorul ne servește aici o pseudo-distopie: o societate, care legiferează frica transformând-o într-un produs de consum, într-un  mod de viață. Oamenii acestei societăți sunt conectați, de către instalatori specializați, la toate tipurile de frici: de la frica firească a copilului, alimentată de basmele cu lupi sau vrăjitoare, frica de boală, frica de răpire, la frica universală de război, terorism sau epidemii. Unica frică ce lipsește din arsenalul lor este frica de Dumnezeu, considerată simplă superstiție ce alimentează tendința omului spre regres.

De ce am spus mai sus că romanul lui Rui Zink este o pseudo-distopie? Pentru că de la data lansării lui și până în prezent, mesajul central începe să devină realitate. Și aici mă refer la o instaurare reală a unei frici generalizate, cauzată de tot mai desele atentate teroriste asumate sau  puse pe seama mișcărilor extremiste islamiste, dintre care cea mai periculoasă se dovedește a fi Statul Islamic (ISIS). Majoritatea oamenilor se întreabă: de ce atacă aceste mișcări islamiste Europa creștină (sau atât cât mai este ea creștină), de ce sunt atacați civili care nu au niciun amestec în perpetuu război împotriva terorismului proclamat de S.U.A. după atentatele din 11 septembrie? Civili care nu au stârnit cu absolut nimic lumea musulmană, care și-au trăit viața în deplină neutralitate față de problema islamului.

Un posibil răspuns la aceste întrebări ni-l dă Adonis, poet arab renegat de islamiști, în cartea Islamul și violența (Humanitas, 2016), alcătuită împreună cu psihanalista Houria Abdelouahed, la rândul ei musulmană renegată de comunitatea sa din Maroc, ambii stabiliți în Franța. În această carte Adonis trasează în câteva tușe traseul de la revelația lăsată inițial de profetul Mahomed la terorismul de astăzi. Imediat după moartea profetului, primii conducători arabi au transformat islamul din religie în formă de guvernământ, au politizat islamul și au decretat că doar mai-marii comunităților au dreptul să interpreteze Coranul. Apoi au extras din textul profetului pasaje în care acesta îndemna la islamizarea cu forța a tuturor necredincioșilor, transformându-le în dogme, în litere de lege.

Astfel, toți adepții ulteriori ai acestei religii, devenită politică, au fost învățați de mici că islamul este singura religie adevărată și că este de datoria fiecărui musulman să aducă la credință pe fiecare necredincios. Ba mai mult, pentru ei uciderea celor ce nu acceptă să se convertească este considerată forma supremă de adorare a lui Allah. Și de aici tabloul consecințelor este foarte clar. Firește că au existat de-a lungul timpului și musulmani care nu au fost de acord cu aceste idei extremiste, care au văzut în islam și o religie a păcii și a toleranței. Dar fiecare dintre aceștia a avut parte de același tratament: renegat, exilat, ucis, bineînțeles în numele profetului și a lui Allah.

Acesta este contextul istorico-politico-religios, care a străbătut veacurile de la nașterea islamului până astăzi. Și toate acestea sub privirile ”tolerante” ale marilor puteri occidentale, pentru care interesele financiare în zona arabilor erau infinit mai importante decât pacea mondială. Dar aceasta este o altă problem, ce ar necesita o altă dezbatere. Revenind la lucrarea lui Adonis, trebuie spus că aceasta este incompletă. Pentru că nu oferă nicio soluție pentru oprirea flagelului terorismului…

Revenind la romanul lui Rui Zink, am menționat mai sus că singura frică pe care cei însărcinați să instaureze frica generalizată în societate nu o aveau în arsenal, era frica de Dum- nezeu, considerată de ei ca fiind o simplă superstiție. Și totuși, din desfășurarea romanului se va vedea că eroina nu considera validă decât acest gen de frică. Și aceasta îi este suficientă pentru a-i ține la distanță pe instalatorii fricii, ba chiar să îi combată și să le vină de hac, tocmai când aceștia se considerau victorioși.

Dincolo de doza de ficțiune din roman, ar putea frica de Dumnezeu să fie un antidot la frica generalizată instaurată de acești îngeri ai morții veniți din ținuturile aride, inclusiv sufletește, ale Orientului Mijlociu? Înțeleptul împărat Solomon, decretează în cartea sa Pilde: ”Frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii”. Prin aceasta el nu se referea desigur la o frică înțeleasă ca teroare în fața unui Dumnezeu absurd și nemilos ce așteaptă să greșești ca să te pedepsească năpraznic, ci invită la o dreaptă cugetare asupra măreției lui Dumnezeu. Omul care conștientizează măreția lui Dumnezeu se ferește de greșeală și se luptă cu sine spre a fi mai bun, nu din frica unei pedepse, ci din dorința sinceră de a fi bineplăcut în fața Domnului. De aceea unul ca acesta ajunge la înțelepciune, pentru că a pus început bun gândirii la cele de sus.

Dar dacă, în Vechiul Testament, împăratul Solomon folosea totuși termenul de frică, în Noul Testament, Isus Cristos spulberă cu totul acest concept. Din gura lui nu se aud decât îndemnuri la depășirea fricii: ”Nu vă temeți!”, ”Îndrăzniți!”, ”Femeie, de ce plângi?”, ”Nu te teme, crede numai!” și altele asemenea. Hristos schimbă discursul despre frică cu cel despre credință, despre încredințarea vieții omului, voii lui Dumnezeu. El îndeamnă oamenii să nu se lase îngenunchiați de greutățile acestei vieți, de persecuțiile asupritorilor, de boală sau de moarte, căci dincolo de aceasta îi așteaptă o lume mai bună, unde totul este plinătate de daruri.

Știu că poate discursul acesta creștin poate părea vetust într-o lume cvasi-secularizată. Dar să ne amintim de seninătatea, cu care acceptau moartea martirii primelor secole creștine. Sau dacă aceia vi se par prea îndepărtați, haideți să privim la martirii de astăzi, la comunitățile de creștini din țările majoritar musulmane, cum este cazul Siriei, de exemplu, care sunt cu precădere supuși torturii venite din partea islamiștilor.

Se plâng ei lumii întregi că sunt uciși?

Își cer ei dreptul la liberă practicare a religiei lor?

Militează în vreun fel?

Nu. Și oare din frică sau lașitate?

Nu. Ci pentru că ei au rămas cu adevărat creștini. Eu au înțeles că dacă voia Domnului este ca ei să moară mărturisind dreapta credință, atunci pe aceasta trebuie să o împlinească.

Stârnesc ei cu ceva pe asupritori?

Flutură drapele și însemne creștine în mod ostentativ?

Nu. Ci ei își duc în continuare viața lor firească, se cunună în biserici bombardate, se botează și se împărtășesc cu seninătate chiar dacă fiecare dintre ei este conștient că în scurt timp poate nu va mai fi printre ai săi. Ei au biruit deja islamul, frica și terorismul. Ei sunt salvați. Ei sunt ai lui Isus cu adevărat. Ei sunt moștenitorii vieții veșnice.

Cât despre frica europenilor și panica generalizată, generată de flagelul terorismului, oare nu le-ar fi lor mai de folos ca în loc să posteze pe Facebook mesaje de tipul: ”Ne rugăm pentru Siria!”, să caute să înțeleagă mai bine cum văd aceștia lumea în care trăiesc? Scăparea Europei este fără doar și poate în Isus Cristos, într-o re-încreștinare asumată. Știu că asta nu va opri terorismul. Dar la nivel spiritual, cu siguranță îl va învinge.

 

2.7 Terorismul – un mod de comunicare atipic[4]

 

De-a lungul anilor, terorismul a fost definit cu formule diverse în funcţie de domeniul căruia îi aparţin specialiştii care şi-au asumat respectivul concept. Şi în cele peste o sută de definiţii cunoscute până azi, regăsim multiple viziuni asupra acestui fenomen cu acoperire în zona juridică, politică, psihologică, ideologică, religioasă, militară, informaţională.

În acest articol, vom insista asupra problemei pe care o ridică terorismul pentru cercetătorii din domeniul comunicării. Pentru că, dincolo de violenţă, intoleranţă, crimă, actul terorist este şi un act de comunicare. Tot atât de adevărat este însă şi faptul că terorismul nu reprezintă un mod de comunicare normal, ci unul atipic, mascat.

Prin modul de exprimare, această formă de comunicare împrumută ceva din jocul de biliard. Pentru a ajunge la ţintă (guvern, partid, instituţie, organism), deci la un obiectiv oficial (reprezentativ), terorismul loveşte o ţintă intermediară, de regulă, un obiectiv comun (nereprezentativ) – individ, persoană anonimă, cetăţean paşnic, mizând tocmai pe rolul ecoului mediatic în schimbarea raportului de forţe în favoarea sa.

Violenţa teroristă mizează foarte mult pe impactul pe care-l are asupra publicului şi societăţii civile, prezentarea acestei acţiuni de către mass-media. Tocmai de aceea, statul democratic conştient de dificultăţile luptei împotriva terorismului caută soluţii, pe de-o parte de a tempera mass-media în dorinţa lor de a furniza publicului informaţii, fotografii, detalii, cu mesaj pesimist sau acuzator la adresa instituţiilor sale neadaptate, ineficace, iar pe de alta – de a şi le face aliate în combaterea inamicului comun.

Şi aşa, cum se afirmă şi într-o serie de lucrări, „gestionarea terorismului este şi o problemă pentru democraţie, a cărei existenţă se bazează, printre altele, pe respectarea anumitor libertăţi – dintre care libertatea mass-media – dificil de restrâns, chiar în lupta contra terorismului.”1

În acest context, alţi specialişti, plecând de la realitatea că „terorismul actual, inaugurat prin luarea de ostatici şi prin jocul de neînţeles al morţii, nu mai are nici obiectiv […] şi nici inamic determinat […]”[1], se întreabă pe bună dreptate „cum pot mass-media, a căror activitate ţine în esenţă de ordonarea discursului, să ilustreze această comunicare realizată prin violenţă[2].

Puse în faţa misiunii de a prezenta asemenea violenţe teroriste, mass-media se confruntă cu siguranţă cu dificultăţi serioase ce ţin în primul rând de tipul de terorism. De exemplu, în cazul terorismului intern, de orice natură ar fi el (ideologică, politică, religioasă) de fiecare dată se pune problema unităţii statului.

Aici, mass-media se află într-o poziţie foarte delicată, chiar contradictorie, trebuind să manifeste echilibru în relatarea acţiunii teroriste şi echidistanţă faţă de stat, în măsurile întreprinse împotriva unor membri ai societăţii democratice, autorii acţiunii.

În condiţiile terorismului internaţional, se apreciază că misiunea mass-media este mai uşoară datorită faptului că autorii nu aparţin comunităţii, unitatea naţională nu este afectată, acţiunile statului întrunind condiţiile unui consens general. În aceeaşi măsură, situaţia mass-media în raport cu spaţiul public afectat de terorism poate provoca tensiuni între legitimitatea mass-media şi autonomia discursului acestora.

Tensiunile prezentate se datorează atât surselor de informare diverse ca ideologie, religie, profesie etc., cât şi publicului eterogen căruia i se adresează.

Concluzia este că discursul mediatic despre terorism este supus permanent unor determi- nări fie de natură temporală, fie spaţială, sau managerială.

Totodată, relaţia mass-media cu teroriştii şi statul ia în discuţie şi existenţa a două teorii: prima, prin care mass-media ar fi complici ai teroriştilor, cealaltă, prezentând mass-media ca in- strumente ale statului în lupta împotriva terorismului.

 

2.8 Terorismul religios[5],

O „nouă violenţă arhaică”?

 

Formula reactivării identitare se pliază astăzi pe ceea ce se prezintă ca un nou imperativ al personalităţii umane, iar filtrul religiosului se impune în aceste condiţii ca un factor definitoriu în ceea ce priveşte cadenţa acţiunilor umane astfel determinate.

Terorismul ca idee şi realitate de acţiune nu constituie defel o noutate, cele care au variat de-a lungul timpului fi ind în schimb, în mod evident, mijloacele utilizate. Cu toate acestea, un element ce nu ar trebui exclus din schema analizei fenomenului terorist este intensitatea con- vingerii, care îi animă şi dirijează înspre ireparabil pe perpetratorii acestor acte. Dezvoltarea unei capacităţi din ce în ce mai extinse de înţelegere a fenomenului, care îi împinge pe indivizi să comită acte teroriste trebuie să fi e privită ca o prioritate de către entităţile angajate în lupta împotriva terorismului.

Asistăm la o revenire în forţă a factorului religios ca ghid al individului rătăcit printre repere contradictorii. Din această perspectivă, fenomenul terorismului religios dobândeşte o amploare fără precedent, auto-afi rmându-se ca purtător prin excelenţă al adevărului politic şi al justiţiei umane. Vom analiza, în cele ce urmează, realitatea terorismului religios ca factor provocator al „actelor de teroare, perpetrate împotriva civililor, pe care religia le-a motivat, justifi cat, organizat”. Justificarea este oferită prin intermediuldiscursului, într-o tentativă de a conecta acest fenomen cu ceea ce apare ca o necesitate de revitalizare a factorului religios în cadrul procesului de reconstrucţie identitară a individului mai mult sau mai puţin integrat în societatea postmodernă.

Vom vedea cum această necesitate de a comunica, de a transmite, uzitând de canalele media tipice tehnologiei contemporane, constituie, de fapt o trăsătură distinctive a „noii violenţe arhaice”, aşa cum este ea conceptualizată de Jacques Derrida. Prin urmare, disecând ideea „violenţei intrinsece a imaginarului religios” şi implicaţiile sale, ne vom concentra pe dimensiunea noului terorism ca fenomen al „noi violenţe arhaice” la nivelul construcţiei identitare şi al tentativei de relegitimare a unei viziuni religioase a lumii în postmodernism.

De fapt, este tocmai renaşterea a ceea ce Derrida numeşte „noua violenţă arhaică” cea care trebuie să suscite îngrijorarea şi să determine demersul de înţelegere a fenomenului pentru a putea ataca în mod direct sursa şi pentru a fi stopată evoluţia fagocitară a terorismului religios. Să încercăm astfel să ne imaginăm cum munca de cartografi ere a strategilor, concretizată sub forma bombardamentelor aeriene a căror eficacitate, în genul acesta de conflict, deseori, nu devine vizibilă decât la nivelul efectelor colaterale şi al desfăşurării impresionante de forte împotriva unui adversar practic invizibil, confundat cu un spaţiu ostil şi imprevizibil, ar fi precedată de ceea ce voi numi analiza obiectivă a iraţionalului.

Această analiză ar trebui să ţină cont de două elemente: necesarul pozitivism al postmodernităţii şi inevitabila renaştere a religiosului. Cele două coexistă, recunoaşterea validităţii sociale a acestor două realităţi de facto impunându-se, pentru a se putea evita ca escaladarea acestei „noi violenţe arhaice” să scape de sub control.

 

2.9 Terorismul abject al  frici

 

            Ne putem pune problema ce legătură are formele-gând cu terorismul mass-media și cel religios. Din păcate are o legătură direct. Terorismul frici a fost, este, și va fi apanajul institutelor religioase și a celor mass-media. Aici nu ne vom referi la terorismul cunoscut de noi și pe care l-am prezentat mai sus, profitând de câteva articole scrise admirabil. De aceea le-am și prezentat.

Ne vom axa pe terorismul abject al acestor instuții religioase și de mass-media. L-am denu- mit abject, întrcât este adjectival, care îl caracterizează cel mai bine. Acest tip de terorism are la bază crearea de entității energetice stabile, folosindu-se de formele-gând. Nu le-a fost suficient să ne înspăimânte cu cele mai brutale acte de terorism traditional, nici cu îmbunătățirea și rafinarea lor în epoca modernă. Le-a trebuit mai mult, infinit mai mult.

Am căutat, am ezitat, am experimentat timp de milenii. La un momet unul din acești corifei ai frici, care pot fi eu, poți fi tu, putem fi noi, puteți fi voi, ei, a găsit formula, l-am găsit pe Dumnezeu. Ce terorism putea fi infinit mai mult față de cel tradițional, decât frica de Dumnezeu. Dumnezeu este iubire, este totul, sunt eu, ești tu, suntem noi. Nu ne poate fi frică de iubirea infinită și atotiertătoare a lui Dumnezeu. Ne-a trebuit un Pseudo-Dumnezeu.

Am folosit “am” și nu “au”, în mod intenționat cu scopul de a ne asumăm fiecare dintre noi responsabilitatea creeri și întreținerea celor mai abjecte gânduri-formă. În primul rând noi plini de o aroganță făr-de sfârșit am creat o imitație jalnică a lui Dumnezeu. Am creat din formele-gând un Pseudo-Dumnezeu. Am creat un împărat, un zeu, un judecător suprem, un creator debil și neinspirat,  un călău crud, care ne osândește la chinuri inimaginabile în eternitate, un moșneguț ranghinos și răzbunător,…Imaginația noastră este făr-de margini. Bravo nouă!!! Nu ne trebuie prea multă minte și imaginați să găsim toate aceste pseudo-calități în dogme de tot felul, chiar și în Biblie.

Papa Francisc[6] a făcut apel la creștini, să “asculte” și să acționeze “sub ascultarea” față de cuvântul lui Dumnezeu, pentru a nu deveni cumva “pseudo-creștini”. Adevărații creștini “știu cum să asculte” și “sa actioneze sub ascultare”, bazându-și “încrederea și puterea” lor pe stânca iubirii lui Iisus Cristos, a spus Papa Francisc, ieri, în predica susținută în Capela Sfânta Marta din Vatican.

Papa a comentat pilda Evangheliei, a celor doi bărbați, dintre care unul și-a zidit casa pe stâncă, iar celălalt pe nisip (Matei 7: 21-29). “Adevăratul creștin” este cel care si-a construit casa pe stâncă.

“Cel care vorbește și acționează singur nu este un profet adevărat, nu este un creștin adevărat, iar în cele din urmă totul se va prăbuși: nu se afla pe stânca iubirii lui Dumnezeu, si nu este ferm ca o stâncă”, a spus Papa.

“Cine știe să asculte și face totul sub ascultare, cu puterea cuvântului altuia (Dumnezeu), nu al sinelui (ego), rămâne ferm. Bineinteles, va fi o persoană smerită, care nu pare a fi importanta, dar cât de multe astfel de persoane sunt mari în Biserică; câți episcopi mari, câți preoți mari, câți credincioși mari, care ascultă și actionează sub ascultare!”.

Ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu este baza tuturor acțiunilor creștine, a spus Papa, iar lipsa ascultării îi trădează pe “pseudo-proroci” și pe “pseudo-creștini”.

“Ei vorbesc, fac, dar le lipsește o altă atitudine, care este baza a toate, care este baza vorbirii și a faptelor: le lipsește ascultarea. Acesta este motivul pentru care Isus spune: “oricine aude aceste cuvinte ale mele şi la îndeplineşte”, a spus Papa, citându-l pe Sfântul Apostol Matei. “Binomul discuțiilor nu este suficient, spune Papa, ne înșeală de atât de multe ori! Prin urmare, Isus a spus că binomul adevărat este un altul: a asculta și a pune în practică”. “De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale mele şi le îndeplineşte asemăna-se-va bărbatului înţelept, care a clădit casa lui pe stâncă”.

Papa a revenit în mod repetat la caracteristica “pseudo-prorocilor”, citând cuvintele lui Isus: “De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte”, și de asemenea prin atitudinea lor, a continuat Papa Francisc. Spun atât de multe cuvinte, fac minuni, fac lucruri mari, dar nu au inima deschisă către cuvântul lui Dumnezeu, ei se tem de tăcerea Cuvântului lui Dumnezeu și acestia sunt “pseudo-creștini”, “pseudo-preoti (pastori)”. Intr-adevar, fac lucruri bune, dar le lipsește stânca…

Lor le lipseste “stânca iubirii lui Dumnezeu, stânca cuvântului lui Dumnezeu”, iar fără această piatră, noi “nu putem prooroci”, nu putem “construi”. Acesti “pseudo-pastori “sunt preoții lumești, pastorii sau creștinii care vorbesc prea mult, carora le este frică de tăcere. Ei nu sunt ca- pabili să facă ascultare… fac din proprie inițiativă, nu din cea a lui Dumnezeu”.

Dacă noi naivi de bună credință ne ducem să ne rugăm lui Dumnezeu în biserici, sinagogi, moschei, temple și cum le mai numim, auzim predici rostite de preoți, rabini, imami, predicatori, etc., care plini de ifose și chiar de o doză mare de nesimțire, ne propovăduiește frica, frica și iar frica de Dumnezeu. Frica în sus, frica în jos, frica la stânga, frica la dreapta, frica înainte de naștere, frica în timpul vieții, frica după moarte, o frică de orice și-au imaginat acești corifei ai frici. Terorismul abject al frici.

Un laitmotiv obsesiv al corifeilor religioși ai frici este sitagma: Crede și nu cerceta. Lipsa de bun simț a acestora este infinită. Parafrazândul pe Arsenie Boca putem spune și noi că infinitul are același ordin de mărime, cu lipsa de bun simț. În topul lipsei de bun simț, la o mare distanță de ceilanți oameni sunt corifei frici, atât mari pseudo-pedicatori sau teologi, cât și acei dintre noi, care controlăm mass-media.

Ce bine și facil este să dăm pe seama lui Dumnezeu, toate invențiile imaginației noastre, care au ca singur scop transformarea noastră în somnambuli, zombi sau roboți. Obiectivul urmărir de noi, corifei frici, este unul singur. Puterea. Puterea. Puterea…Noi, acei mari și învățați oameni, plini de har divin primit de la Pseudo-Dumnezeu, trimitem direct, prin mass-media cât și prin eter, tot felul de învățătri sub formă de forme gănd, pentru a ne influența pe noi oameni de rând, pentru a ne controla.

Noi bine îndoctrinați de sitagma crede și nu cerceta, absorvim cu plăcere, chiar cu nesaț, aceste pseudo-adevăruri. Doar noi suntem somnabuli, zombi sau roboți. Mai bine citeam singuri Biblia și descopeream că în ea nu se spune nicăeri crede și nu cerceta. A venit și momentul conștientizări de către noi, a cine suntem noi cu adevărat.

 

2.9.1 Pe farisei moderni noi nu îi judecăm

Toată lumea face parte din mine, de acord doar unu suntem toți,

În ceea ce priveste relatia cu tine insuti, eu sunt cel ce sunt.

În relatia cu ceilalti, a ierta, poate însemna cea mai măreață alegere,

Și a înlocui a judeca, cu a constata, a compasiona, a înțelege…

Să nu uităm că Iisus a întors obrazul celălalt, când era necesar,

Dar a folosit și biciul, și apelativul necruțător la adresa fariseilor.

A nu vedea răul ca rău, nu înseamnă a nu vedea pur și simplu…

                       

Se numeste ipocrizie, atunci când te faci că nu vezi, ca să nu judeci.

Dar pe farisei moderni noi îi judecăm, noi îi judecăm, noi îi judecăm…

Că a noastra este judecata învățătorilor netrebnici, a celor făr de obraz,

Care plini de ceea mai nesuferită autosuficiență, ne țin predici sfătoși,

Ne dau canoane, în genunchi lor să ne închinăm, mâna să le-o sărutăm.

Noi nu vrem să mai fim ipocriți, noi vrem să fim onești cu noi,

Noi vrem să fim corecți și-n adevăr pe toți îi judecăm, dar nu-i pedepsim.

 

Consecințele propiilor fapte, vor fi pentru ei pedepsa lui Dumnezeu,

Noi cu dragoste îi iertăm, îi tot iertăm, îi iertăm, îi tot iertăm.

Acești farisei moderni, preoți, pastori, predicatori, imami, …

Sau cum și-or mai fi spus, plini de mândrie deșartă, pe Dumnezeu,

Chiar pe Dumnezeu l-au inventat, după chipul și asemănarea lor,

Ei pe Pseudo-Dumnezeu l-au creat, răzbunător și-n dragoste nițel ipocrit.

 

Iar pe cel întunecat pe gât ni l-au băgat,

Ca plini de frică la ei să apelăm, la acești farisei moderni,

Să ne scape de invenția lor, de întunecatul lor ispititor.

Ei și la zeciuială ne-au supus, ca pe cel întunecat să-l îmbuibe cu daniile,

Din dragoste date de noi, pentru Dumnezeul inimi noastre.

 

Acești farisei moderni cu Isus ce Dumnezeu au avut,

De ce cu dispreț l-au trădat, și din Dumnezeu Om,

În zeu roman și chiar în Pseudo-Dumnezeu l-au transformat.

Dar cu profetul Muhammet, pacea fie cu el, cu el ce-au avut,

Din cel mai drept și iubitor Dumnezeu Om,

Într-un ucigaș setos de sânge l-au transformat.

 

Învățăturile adevărate ale prorocilor despre Dumnezeu,

Ale lui Isus, ale lui Muhammet prietenul lui, a lui Budha,…

De noi cu dispreț le-au ascuns, le-au ciuntit, le-au pervertit…

Ca să facă din noi sluji prea plecate, roboți credicioși ai invențiilor lor,

Soldați ai războielor sfinte inventate de mințile lor,

Și care ne-au făcut jihadiști naivi, dar de-o cruzime făr de rost.

 

Acești farisei moderni, alături de bogați lumi, de hoți,…

Pe noi cu dispreț, cu un dispreț din inima lor neagră scos,

Sclavi lor ne-au făcut și plini de dispreț, de viață ne-au stors.

Pe noi toți în ucigași setoși de sânge, abjecți și hidoși,

Fără milă de sufletele noastre, pe noi toți ne-au transformat.

 

 Acești farisei moderni, pe Dumnezeu l-au uitat, pe Tatăl Ceresc,

Ei l-au uitat, au uitat că noi toți una suntem în Tatăl Ceresc,

Ei, noi, voi, tu, eu, toți și chiar cu ei una suntem în Tatăl Ceresc.

Dar noi masa cea tăcută a oamenilor onești, cu dragoste de noi,

Cu o dragoste nebună după Tatăl Ceresc, chiar cu o dragoste nebună,

Pentru voi acești farisei moderni, preoți, pastori, predicatori, imami, …

Sau cum vă mai fi spuneți, noi pe toți vă iertăm, vă tot iertăm, vă iertăm.

 

Vă iertăm că noi Roata Cosmică am învățat, și jocul vieții din ea l-am prins,

Am învățat un lucru mare pentru noi și o noutate pentru voi,

O noutate în ceruri scrisă, de degetul de foc a lui Dumnezeu imprimată,

În inima mea, a ta, a noastră, a voastră, și a farseilor moderni.

Noutatea pentru voi farisei moderni,  este că Roata Cosmică se învârtește…

O dată ești om onest, mic și neînsemnat, o dată ești un ucigaș crud,

O dată o victimă nevinovată, o dată fariseu modern, o dată tot ce vrei.

 

Învățând regurile jocului vieții, de Dumnezeu făcute, pentru noi toți făcute,

Noi care în această viață suntem oameni onești, mici și neînsemnați,

Mâine în altă viață vom fi ucigași, bogătași, farisei moderni, vom fi…

Cine știe ce vom fi, căci Roata Cosmică se tot învârte, se tot învârte,..

De la Dumnezeu, noi dragoste am învățat, am mai învățat un mare adevăr,

Cine sabia va ridica, de sabie va muri, și de ce să fim noi judecători voștri,

Mai bine fiți voi eterni noștri judecători, și de sabie veți pieri.

 

Să vă fie de bine, voi jocul vieții nu la-ți priceput,

Și de sabie a-ți pierit, căci cine sabia ridică,

Se autojudecă și tot el va muri, de propia sabie el va pieri,

Noi lui Dumnezeu ne rugăm, ca fariseilor moderni să le dea mintea,

Mintea cea de pe urmă, ca jocul vieții să-l învețe,

Să li se împrime în suflet adevărul suprem,

Că noi toți una suntem și toți suntem una și cu Dumnezeu.

 

Repetăm. Făcute de om sunt doar formele-gând sau obloanele create prin propria dorință. O matrice a acestor forme-gând umane creeaza o subdiviziune artificială a Proceuslui Divin, devenind eul fals. Acest subproces artificial cât și toate formele-gând pe care el le produce sau am- plifica, sunt entități magnetice! Cu alte cuvinte electromagnetismul este mediul, în care formele-gând de frecență asemănătoare se contopesc pentru a forma entități. FIECARE DIN NOI CONTRIBUIE LA CREAREA ACESTOR ENTITĂȚI DE ENERGIE, PRIN CEEA CE GÂNDIM SAU CONTEMPLĂM, chiar și în cele așa-numitele gânduri secrete.

Repetăm la nesfârșt că Dumnezeu este atotputernic, un cretor desăvârșit, care nu greșete niciodată. Așa și este. Dar din mințile nostre arogante am creat alte formele-gând, numite Satană sau cum dracul i-ar numi. Acesta este copilul favorit a lui Dumnezeu, care s-a răzvrătit împotriva Tatălui, și care ne bântuie, ne căznește, ne…la nesfărșit. El este într-o luptă eternă cu Dumnezeu și după părerea noastră poate chiar să-l învingă.

Nu ne punem întrebarea de bun simț dacă este Dumnezeu un creator desăvârșit și atot-puternic, cum a creat un copil, care să se revolte împotriva lui, ca să-i ia locul. Dacă aceste spe- culații ar rămâne numai în gândurile noastre, ar fi minunat, dar noi am creat o formă-gând relativ stabilă, l-am creat pe Psedo-Dumnezeu, L-am creat pe Lucifer, pe Satana, duhurile rele și tot ceea ce imaginația noastră bolnavă ne-a îndemnat. Am creat raiul și iadul, chiar și pugatoriul.

Inconsistentele biblice[7] și ale pseudo-explicatiilor oferite de apologeți, nasc noi și noi întrebări, la care religia este nevoită să revină cu noi și noi scuze. Spre exemplu unii crestini pretind că iadul este depărtarea de Dumnezeu, iar pentru că ai facut rău vei fi departe de Dumnezeu, căci răul nu poate exista în prezența lui Dumnezeu. În consecinta unii se intreaba de ce Dumnezeu l-a creat pe Satan cu capacitatea de face rău, când se spune că în prezenta lui Dumnezeu, nu poate exista răul. Crestinii predind că Dumnezeu nu a creat răul, ca a te opune lui Dumnezeu este ceva rău, astfel încât unii se intreabă, cine i-a implantat lui Satan capacitatea de a i se opune lui Dum- nezeu. Sunt întrebări pseudo-filozofice pretențioase.

 

*Adevăr ne spune Dumnezeu nouă:

Eu sunt relaţiile existente în lumea relativităţii,

Unde nimicul nu poate exista fără totul şi invers.

În primul rând „diavolul“ vostru nu este nimeni!

În cazul în care voi doriți cu orice preţ,

Ca el să existe sau ca el să fie cineva,

Acesta nu poate fi decât unii dintre voi.

 

În al doilea rând ar fi bine să înţelegeţi odată pentru totdeauna,

Că Eu nu am creat niciodată un diavol!

Ci am creat numai posibilitatea ca cei ce vor dori,

Să poată acţiona precum unul, în lumile materiale,

Prin liberul arbitru.

Diavolul este o definiţie a reacţiilor voastre,

Cu care nu sunteţi de acord, ori pe care nu le acceptaţi.

 

La fel şi în cazul Meu, Eu sunt definiţia reacţiilor,

Sau a gândurilor voastre cele mai înalte,

Despre care aţi ales să spuneţi că vin dintr-o Sursă Divină,

O inteligenţă, care este superioară omului.

 

 Este important să ştiţi că voi aţi inventat totul.

Ideea că cel mare este şi cel tare sau că putere înseamnă forţă,

S-a născut în miturile voastre teologice, create de către masculi.

 

Dumnezeul mâniei, geloziei şi furiei a fost o închipuire.

Dar, ceea ce voi v-aţi imaginat atât de multă vreme,

A devenit realitate.

Unii dintre voi încă îl mai consideră,

Și astăzi ca fiind real.

Dar el nu are nici o legătură cu realitatea absolută,

Sau cu ceea ce se întâmplă aici cu adevărat.

                               

Ce a rezultat? A rezultat o societate bolnavă, populată de somnambuli, de zombi sau roboți.

Ne-am creat o realitate a frici, dar vorbind în numele dragostei. Suntem măreți, suntem pseudo-oameni conduși de un eu fals, cu un ego supradimensionat.

Bine, bine, dar ce legături are Psedo-Dumnezeu cu terorismul mass-media. Are din păcate o legătură directă, nu poți propovădui nimic, dacă nu ai suportul informațional, care să-ți asigure un număr din ce în ce mai mare de somnambuli, de zombi sau roboți, care naivi și de bună credință, asigură suportul de putere necesar suprvețuiri și umflări acestor forme-gând. Iar mass-media este plină de obediență, și cum n-ar fi, doar că cei cu banul suntem noi, propietari, suntem corifei în- gânfați și plini de bani. Noi suntem Hydra Mondială.

Prin tot ceea ce face mass-media, lansează în eter, la radio, la televizor, în presă și mai nou pe internet forme-gând, pe care noi acești soomnambuli, zombie sau roboți le înghițim cu fervoare, chiar hămesiți de aceste informații lipsite de valoare, dar având un singur scop, să ne îndobito- cească, să ne transforme pe noi naivi de bună credință, în sclavi lor. Să fim Pseudo-oameni și chiar psedo-creștini. Să ne fie de bine, dacă nu vrem să ne creem o realitate a noastră, ci vrem să ne creem o realitate bazată pe formele-gând emanate sau moștenite de la acești corifei ai frici. Noi suntem Dumnezei, nu Pseudo-Dumnezei.

 

2.9 2 Nu fi pseudo-creştin! (2 Tim. 3.5)

de Mihail Dimitriu poet şi scriitor creştin

 

Creştinismul se observă la unii, din când în când, (Gal. 4.10)

Când vine vreo sărbătoare, după datini fremătând. (Is. 29.13; Rom. 14.5-6; Gal. 1.14)

La Crăciun cât şi la Paşte, brusc au timp de Dumnezeu, (1 Cor. 5.7)

Căci în rest au treburi multe, şi n-au timp de el mereu. (Matei 6.33)

 

La biserică, de Paşte, pioşi se tot închină, (Luca 18.10-14)

Chiar i-apucă miezul nopţii, să ia şi ei lumină. (Ioan 8.12)

Mai vopsesc şi ouă fierte, cu lumea să fie-n ton, (Matei 15.2)

Mănâncă miel şi cozonac, dup-al datinii şablon. (Marcu 7.3,5)

Când postesc, ei nu mănâncă ce-i din regnul animal, (Rom. 14.21-23; 1 Cor. 8.13)

Căci ei cred că postu-nseamnă să mănânci ce-i vegetal. (Rom. 14.2)

 

De este vreo înmormântare, sau vreo pomană este, (Luca 7.12-15)

Iute se înfăţişează, dacă ei au prins de veste. (Marcu 5.35-41)

Tot la fel, la câte-o nuntă, sau botez sau un alt chef, (Luca 14.13; Ioan 2.1-2)

Pseudo-creştinii iarăşi vor ieşi în relief. (Luca 14.8)

Şi la orice masă mare, apă chiar nu prea se bea. (Ioan 2.3)

Ci se bea alcool desigur, căci de-l bei te poţi distra. (Ioan 2.10)

 

Pentru mulţi din cei de astăzi, ce trăiesc ca-n păgânism, (Matei 5.47; 6.7; 10.5)

Cam la asta se reduce aşa-zisul creştinism. (1 Cor. 12.2; Ef. 4.17; Tit 2.12)

Însă Dumnezeu ne spune că a devenit creştin, (F.A. 26.28)

Doar acel ce-i ucenicul Sfântului Cuvânt Divin. (F.A. 11.26)

 

Orice creştin autentic este născut din Dumnezeu, (Ioan 1.12-13; 3.3-8)

Şi el nu păcătuieşte, că-i unit cu Domnul Său. (Ioan 14.20-23; 1 Ioan 3.9; 5.18)

Şi el şi-a testat credinţa, şi cu sârg s-a pocăit, (Marcu 1.15; F.A. 17.30; 2 Cor. 13.5)

Şi s-a lepădat de sine, fiind: bun, blând şi smerit. (Matei 16.24; 18.4; Gal. 5.22-23; Iacov 4.10)

 

Creştinul aduce roadă cât mai multă ne-ncetat, (Ioan 15.8)

Şi-mplineşte-n permanenţă doar al Domnului sfânt sfat. (Ps. 33.11; 73.24; Ier. 23.18,22; 32.19; Evrei 12.5; Ioan 14.15,21,24)

Creştinul nu ţine datini, şi nu bea deloc alcool, (Matei 15.3,6; Marcu 7.8-9,13; Rom. 14.21; Ef. 5.18; Col. 2.8)

Nu se-mbuibă niciodată, trupu-şi ţine sub control. (Luca 21.34; Gal. 5.21; 1 Cor. 9.27)

 

Creştinul ades posteşte, însă ţine post corect, (Is. 58.3-10; Matei 6.16-18)

Pentru ca postul acesta să poată avea efect. (Ezra 8.21-23; F.A. 13.2-3)

Postul fără rugăciune nu-i este Domnului pe plac, (Neemia 1.4; Dan. 9.3; Luca 2.37; 5.33; F.A. 14.23; 1 Cor. 7.5)

Dar postul şi rugăciunea, pentru-o cauză se fac. (2 Sam. 12.16; Neemia 1.4-11; Dan. 10.2-12; Matei 17.21; Marcu 9.29)

 

Iată ce înseamnă postul: te smereşti şi nu faci rău, (Ezra 8.21; Neemia 9.1; Ps. 53.13; 69.10; Is. 58.3-6)

Bunătatea-ţi să o vadă toţi ce sunt în jurul tău, (Is. 58.7-11)

Iar în post nu se mănâncă nici un fel de aliment, (2 Sam. 12.16-17; Matei 4.2-3)

Nu se bea deloc nici apă, pentru toţi tu eşti absent. (Exod 34.28; Deut. 9.9; Estera 4.16; 1 Cor. 7.5)

 

Creştinul rămâne-n Domnul, prin Duhul Sfânt necurmat; (Ioan 15.4-6; Rom. 8.9; 1 Ioan 3.24; 4.13)

El trăieşte ca şi Domnul şi se roagă ne-ncetat. (Luca 18.1; 1 Tes. 5.17; 1 Ioan 2.6)

 

Creştinul real nu are sărbători din când în când, (Gal. 4.10)

Căci zile obişnuite nu poate avea nicicând. (Rom. 14.5; Col. 2.16)

El se află-n sărbătoare permanentă, ne-ncetat, (Ps. 51.10; 2 Tes. 1.4)

Căci el este unit cu Domnul, care este neschimbat. (Ioan 14.20-23; 1 Cor. 6.17; Gal. 4.6; Ef. 3.17; Evrei 13.8)

Dacă vorbeşte cineva (mai ales, dacă predică !),

Să vorbească cuvintele lui Dumnezeu (1 Petru 4.11; 2 Petru 2.18-19) … Amin.

 

Toate religiile sunt permanent cu cuvâtul blasfemie în gură, blasfemie în sus, blasfemie în jos, blasfemie și iarăși blasfemie,…Poate au dreptate, poate nu, dar un lucru este sigur că ceea mai mare blasfemie, este creearea unei forme-gând hidoase, și anume l-au creat pe Pseudo-Dumnezeu. L-au creat după chipul și asemănarea noastră, având toate caracteristicile noastre ale pseudo-oamenilor. Și noi somnambuli, zombi sau roboți, care trăim după învățăturile moștenite sau cele transmise cu aplomb prin mass-media, nu mai suntem oameni, suntem pseudo-oameni.

Un bun exemplu este a lui Isus Cristos din Nazaret, pe care l-am trădat și l-am transformat din primul Dumnezeu-Om, într-un Psedo-Dumnezeu. Am lăsat în urmă și am desconiderat con- știința cristică, pe care ne-a lăsat-o moștenire. Îl las acum pe Isus Cristos din Nazaret să ne precizeze cine este cu adevărat. El este acum cu mine și cu Dumnezeu, când scriu febril aceste rânduri și cu voi când le citiți. Repet. Noi suntem una și suntem una și cu Dumnezeu. Noi suntem Dumnezei.

 

2.9.3 „Jeshua, cine eşti?[8]

 

Eu sunt cel care a fost printre voi şi pe care aţi ajuns să-l cunoaşteţi ca Isus. Eu nu sunt acel Isus din tradiţia bisericii sau acel Isus despre care religiile voastre scriu. Eu sunt Jeshua-ben-Joseph și am trăit ca om în carne şi oase. Am accesat conştiinţa Cristică înaintea voastră, dar am fost susţinut în aceasta de puteri, care sunt dincolo de imaginaţia voastră din prezent. Venirea mea a fost un eveniment cosmic, m-am făcut eu însumi disponibil pentru aceasta.

Nu a fost uşor. Nu am reuşit în eforturile mele de a trece oamenilor imensitatea dragostei lui Dumnezeu. Au fost multe neînţelegeri. Am venit prea devreme, dar cineva trebuia să vină. Venirea mea a fost asemenea aruncării unei pietre într-un lac mare. Toţi peştii fug şi piatra cade la fund. Totuşi există unduiri vizibile mult timp după aceea. S-ar putea spune că tipul de conştiinţă, pe care am dorit să-l transmit, a lucrat apoi în adâncuri. La suprafaţa apei au fost unduiri constante; interpretări bine intenţionate, dar greşite s-au întâlnit şi s-au luptat una cu cealaltă în numele meu. Cei care au fost atinşi de energia mea, pătrunşi de impulsul energiei Cristice, nu au putut-o integra cu adevărat în realitatea lor fizică şi psihică.

A durat o lungă perioadă de timp până ce conştiinţa Cristică să poată prinde rădăcini pe pământ. Dar acum a venit timpul. M-am întors şi vorbesc prin mulţi, prin tot şi tuturor celor care vor să mă asculte şi care au ales să mă înţeleagă în liniştea din inimile lor. Eu nu predic şi eu nu judec. Sincera mea speranţă este să vă vorbesc despre prezenţa vastă şi statornică a iubirii, acce- sibilă vouă în orice moment.

Fac parte dintr-o conştiinţă mult mai mare, o entitate mai mare, dar eu, Jeshua, sunt încar- narea unei părţi din acea entitate (sau câmp de conştiinţă). Nu-mi place prea mult numele de Isus, pentru că a devenit atât de prins într-o versiune distorsionată a ceea ce eu reprezint. “Isus” a fost trecut în proprietatea tradiţiilor bisericeşti şi a autorităţilor. El a fost modelat pentru a se potrivi intereselor patriarhilor bisericii timp de secole, atât de mult încât imaginea dominantă a lui Isus este acum atât de departe de ceea ce Eu reprezint, încât chiar vă rog să mă eliberaţi dacă puteţi de această moştenire.

Eu sunt Jeshua, om în carne şi oase.

Eu sunt prietenul şi fratele vostru.

Eu sunt familiarizat cu fiinţa umană în orice fel.

Eu sunt călăuză şi prieten.

Nu vă temeţi de mine. Îmbrăţişaţi-mă ca şi cum v-aţi îmbrăţişa una dintre rudele voastre.

Noi suntem o familie.

 

2.9.3.1 Jeshua, Isus şi Christos

 

Energia Cristică pe care eu am venit să vi-o ofer provine dintr-o energie colectivă, care a trecut dincolo de lumea dualităţii. Acest lucru înseamnă că recunoaşte contrariile ca bine şi rău, lumină şi întuneric, a da şi  a lua, drept aspecte ale uneia şi aceleaşi energii. A trăi din realitatea conştiinţei Cristice, înseamnă că acolo nu există nici o luptă cu nimic. Există o acceptare completă a realităţii. Această absenţă a luptei sau a rezistenţei este principala sa caracteristică. Din moment ce Cristos (sau energia Cristică) recunoaşte extremele tuturor gândurilor, sentimentelor şi acţi- unilor ca manifestare a energiei divine, nu poate exista dualitate, nici judecată de felul  “ea” (ener- gia Cristică) experimentează realitatea.

Să vă dau un exemplu. Când energia Cristică din voi priveşte un conflict armat între oameni, inima ei plânge pentru soarta învinsului, dar ea nu judecă. Ea simte durerea şi umilinţa cu fiecare lovitură, şi inima ei este plină de compasiune, dar ea nu judecă. Ea priveşte atacatorul, pe cel cu arma, care are puterea, care provoacă durerea, şi simte ura şi amărăciunea din el, şi inima ei se întristează, dar ea nu judecă. Inima lui Cristos îmbrăţişează întregul spectacol cu profundă compasiune dar fără judecată, pentru că ea recunoaşte toate aspectele ca experienţe prin care a trecut ea însăşi. Ea însăşi a trăit toate aceste roluri, de agresor şi victimă, de stăpân şi sclav, şi ea a ajuns la înţelegerea faptului că ea nu este nici unul dintre ei, ci cea care stă la baza amândurora.

Energia Cristică a trecut prin toate energiile dualităţii. S-a identificat cu întunericul, apoi cu lumina, dar prin toate, ceva a rămas la fel. Şi atunci când ea a realizat că aceste “asemănări” stau la baza tuturor experienţele ei, conştiinţa ei a obţinut un nou tip de unitate: ea a fost “cristi- ficată”. Energia cristificată a fost energia, pe care am venit să vi-o ofer.

Cine am fost  eu, este destul de greu de explicat. Voi încerca acest lucru prin distincţia între trei “identităţi”: Jeshua, Isus şi Christos.

Eu, cel care vă vorbeşte acum, sunt Jeshua. Am fost fiinţa umană care a purtat energia Cristică în întruparea mea pe Pământ. Această energie poate fi, de asemenea, numită Cristos.

Isus, în terminologia mea, este numele pentru omul îndumnezeit care a fost rezultatul infuziei de energie Cristică în realitatea fizică şi psihologică a lui Jeshua.

Această energie Cristică a fost turnată în Jeshua de sferele de Lumină, care sunt din punctul vostru de vedere, situate în viitorul vostru. Isus a fost omul care a înfăptuit minuni, şi a făcut profeţii. Isus a fost un emisar al sferelor de lumină, încarnat în mine. De fapt, el a fost viitorul meu sine. Isus a fost, din perspectiva mea ca Jeshua omul, care trăia pe pământ, sinele meu viitor, care a devenit una cu energia Cristică. Deoarece Cristos a fost în mod clar prezent şi vizibil în el pentru mulţi oameni din jurul lui, el le-a părut a fi divin.

Eu, Jeshua, am fost un om în carne şi oase. Unicul şi într-o anumită măsură artificialul as- pect al “construcţiei-Isus” a fost faptul că a/am primit Cristicul meu  sine din viitor. Nu am devenit cristificat, pe baza trecutului meu şi a experienţelor acestuia. Nu am atins iluminarea într-un mod natural, ci prin intermediul unei intervenţii din afară ca să spunem aşa, a unei infuzii de energie Cristică din viitor. Am fost de acord să joc acest rol înainte de începutul acestei vieţi. Am fost de acord să fiu “eclipsat ” de prezenţa lui Isus, ca un act de serviciu divin, şi, de asemenea, din cauza unei dorinţe profund simţite, de a cunoaşte realitatea potenţialelor mele cele mai profunde.

Isus, sinele meu viitor din sferele de lumină, a devenit una cu energia Cristică. Cu toate acestea, el nu reprezintă întreaga energie Cristică aici pe pământ, pentru că această energie, cuprin- de mai mult decât Isus. El este o parte sau o celulă de-a ei.

Cristos sau energia Cristică (aceasta este mai mult ca un câmp de energie, decât o entitate cu caracter personal) este o energie colectivă care are mai multe aspecte sau “celule”, care coope- rează în aşa fel încât să funcţioneze ca un “organism”. Toate celulele aduc o contribuţie unică la întreg şi se experimentează pe ele însele ca individualităţi, fiind de asemenea în acelaşi timp parte a întregului. Am putea numi aceste mai multe aspecte ale energiei Cristice îngeri sau arhangheli. Acesta este semnul distinctiv al îngerilor care au un sentiment de individualitate, precum şi un grad înalt de altruism, care le permite să se simtă una cu energiile colective şi să fie cu bucurie în serviciul lor. Noţiunea de (arc) înger (arhanghel) este elucidată în ultimul capitol din seria Lucră- tori în Lumină (” Sinele vostru de Lumină”).

 

2.9.2 Misiunea lui Isus pe pământ

 

Isus a fost o energie din viitor, care a venit pe pământ pentru a aduce iluminare şi cunoaştere umanităţii. El a venit din altă lume sau chiar dimensiune, şi a adus cu el energia elevată a realităţii sale. Conştiinţa Sinelui său Superior a rămas intactă în timp ce a fost încarnat pe pământ. Datorită prezenţei sale în mine, Jeshua, mi-am putut da seama cu uşurinţă de flexibilitatea legilor materiei şi am putut  ” face miracole “.

Motivul pentru care personalitatea lui Isus/Jeshua a venit pe pământ a fost de a crea o deschidere sau o poartă către o stare diferită de conştiinţă. Am vrut să dau un exemplu pentru posi- bilităţile, care sunt disponibile fiecărei fiinţe umane.

În sferele de lumină din care Isus a venit, s-a considerat că pământul se îndreaptă într-o di- recţie, care s-ar putea termina într-un mare întuneric şi o auto-alienare a sufletelor implicate în experimentul pământ. S-a decis că va fi dat un impuls puternic pentru o schimbare, care să arate în mod clar fiinţelor umane opţiunile disponibile pentru ele. Prin trimiterea energiei personalităţii lui Isus, am vrut să punem o oglindă în faţa fiinţelor umane şi să le reamintim propria lor origine divină şi potenţialele latente care zac în interiorul lor: potenţiale pentru pace, libertate şi măiestria de sine.

Fiecare fiinţă umană este maestrul propriei sale realităţi. Voi vă creaţi propria voastră rea- litate în fiecare moment. Voi sunteţi capabili să vă eliberaţi de o realitate mizerabilă sau nesatis- făcătoare şi să permiteţi Luminii să intre şi să vă transforme creaţia. Omul este propriul său stăpân, dar el are tendinţa de a-şi ceda puterea unor autorităţi din afară, care pretind că cunosc adevărul şi doresc ce-i mai bun pentru el. Acest lucru se întâmplă în politică, medicină, educaţie, etc.

Aşa că, “industria voastră de divertisment” este plină de imagini false despre fericire, succes şi frumuseţe, care nu servesc nimănui, cu excepţia celor care le construiesc. V-aţi gândit vreodată câţi bani se cheltuiesc doar cu crearea de imagini? În mass-media, ziare, filme, la radio şi televiziune, imaginile sunt răspândite tot timpul. De unde provin aceste imagini ? De ce sunt acolo ? Cine le desenează ?

Imaginile sunt un mijloc de exercitare a puterii asupra oamenilor. Imaginile îi pot face pe oameni servili şi deconectaţi de la nevoile lor reale, fără folosirea forţei fizice sau violenţei. Imaginile îi pot face pe oameni să-şi cedeze în mod voluntar propria lor putere şi valoare de sine. Acestea vă induc în eroare, într-un mod în care nu trebuie să fiţi deloc forţaţi în mod violent, veţi accepta valorile portretizate de imagini ca fiind ale voastre şi veţi acţiona în acord cu ele. Acesta este ceea ce noi numim controlul invizibil al minţii şi este larg răspândit în “liberele” voastre societăţi occidentale.

Funcţia Luminii este în primul rând să aducă claritate, conştientizare şi transparenţă  struc- turilor invizibile ale gândurilor şi sentimentelor ce vă modelează viaţa. Lumina este opusul controlului minţii. În realitatea în care lumina intră, ea sfărâmă numai legăturile de putere şi de autoritate şi dărâmă ierarhiile bazate pe acestea. Aduce abuzul de putere în lumină şi eliberează oamenii de deziluzii şi de iluzia că şi-au pierdut puterea de autodeterminare.

Isus a fost o ameninţare pentru ordinea guvernării din timpul, în care a trăit. Prin ceea ce el le-a spus oamenilor şi puritatea a ceea ce a radiat, el a provocat structurile de putere să-şi arate adevărata lor faţă. Acest lucru a fost de nesuportat şi inacceptabil ierarhiei existente.

Rolul de Lucrător al Luminii, pe care Isus l-a luat asupra sa, a fost greu, mai ales pentru mine ,Jeshua, fiinţa umană, care a acceptat să susţină această energie intensă, luminoasă în timpul vieţii mele. Eu, Jeshua, am fost aproape eclipsat de forţa ” prezenţei”  lui Isus, prezenţa viitorului meu sine! Deşi m-a umplut cu mari intuiţii, dragoste şi inspiraţie, a fost o provocare din punct de vedere fizic să port sau să “ţin” energia lui. Nu am putut integra cu adevărat energia lui în fiinţa mea fizică, celulele din corpul meu “nu erau gata” încă pentru asta, aşa că la nivel fizic corpul meu a fost epuizat de  purtarea acestor energii intense de Lumină.

În afară de aspectul fizic, susţinerea energiei Cristice a fost şi o povară psihologică. Mi-a fost foarte greu să privesc cum natura energiei Cristice, a fost frecvent greşit înţeleasă chiar de către cei mai apropiaţi prieteni sau “discipoli” ai mei .Ca fiinţa umană care am fost, uneori am devenit disperat şi m-am îndoit de valoarea călătoriei, în care m-am angajat. Am simţit că lumea nu era pregătită pentru energia Cristică. Am simţit că esenţa sa nu a fost recunoscută. Isus a fost cu adevărat un pionier al timpului său.

 

2.9.3 Urmările venirii lui Isus pe pământ

 

Prin venirea lui Isus pe pământ, o sămânţă a fost plantată. Aceasta a fost sămânţa energiei Cristice. Oamenii au fost mişcaţi de ceea ce am spus şi am făcut, şi inconştient, la nivelul sufletului, ei au recunoscut energia Cristică. Adânc în sufletele lor, o aducere-aminte a fost tulburată. Ceva a fost atins şi pus în mişcare.

La suprafaţă, la nivelul a ceea ce poate fi văzut şi simţit în lumea fizică, venirea mea a creat multă agitaţie. În virtutea legii dualităţii, puternica infuzie de Lumină crează o reacţie puternică a Întunericului. Aceasta este doar o chestiune de logică. Lumina este ca un revelator. Ea vrea să rupă structurile de putere şi să elibereze energiile întemniţate. Întunericul este energia care vrea să supri- me şi să controleze. Deci, aceste două energii au interese opuse. În cazul în care una câştigă în putere, cealaltă va contraataca pentru a se apăra şi a restabili echilibrul. Astfel, venirea mea pe pământ a iniţiat, de asemenea, multă luptă şi multă violenţă, ca o contra-reacţie la Lumina, pe care am venit să o răspândesc.

Persecuţia adepţilor mei, primii Creştini, este un exemplu al acestei violente contra-reacţii. Dar Creştinii înşişi, fondatorii Bisericii, nu au fugit de violenţă în preocuparea lor de a răspândi învăţăturile mele. Gândiţi-vă la cruciade şi la Inchiziţie. În numele lui Cristos, s-au făcut cele mai barbare fapte ale întunericului, atât de către creştini cât şi de către necreştini.

Maeştrii Luminii, care au decis să mă trimită ca un emisar pe pământ, erau conştienţi de faptul că energia intensă şi fără precedent a lui Isus ar putea provoca reacţii puternice ale întu- nericului. Isus a pătruns în realitatea de pe pământ ca o cometă. A fost un fel de măsură de urgenţă a sferelor de lumină, de la energiile, care erau profund îngrijorate de pământ şi de locuitorii săi. A fost o ultimă încercare de a devia direcţia în care Pământul se îndrepta, un mod de a întrerupe ciclurile de ignoranţă şi de distrugere, care păreau să se repete de la sine.

Rezultatele au fost ambigue. Pe de o parte, Lumina lui Isus a invocat mult Întuneric (din cauza contra reacţiei). Pe de altă parte, seminţele conştiinţei Cristice au fost plantate în inimile unui mare număr de oameni. Un motiv important pentru venirea mea a fost de a trezi sufletele Lucrătorilor în Lumină de pe pământ. A se vedea alte materiale transmise pentru explicarea no- ţiunii de Lucrător în Lumină. Aceştia au fost cei mai sensibili şi mai receptivi la energia mea, deşi mulţi erau pierduţi în densitatea şi întunericul din planul terestru.

Lucrătorii întru Lumină sunt de fapt emisari ai Luminii, cu aceeaşi misiune ca Isus. Dife- renţa este că, în întruparea lor într-un corp fizic, ei sunt mai puţin conectaţi la Sinele lor Superior divin decât am fost Eu. Ei sunt mai înrobiţi poverilor karmice şi iluziilor din planul terestru. Ei sunt mai legaţi de trecut. Cu întruparea lui Isus, ceva special a apărut. Isus nu  purta nici o povară karmică din trecut şi el putea, prin urmare, să păstreze mai uşor legătura cu divinitatea Sa. El a fost aici, într-un mod oarecum artificial, o prezenţă din viitor, fiind şi aici şi acolo în acelaşi timp.

Conştiinţa fiinţelor de Lumină, care în comun au decis să “insereze” energia lui Isus în realitatea pământ în acel timp, nu a fost perfectă şi atotcunoscătoare. Fiecare fiinţă conştientă este într-un proces de dezvoltare şi înţelegere de sine tot timpul. Printre oameni, există o credinţă persistentă că totul este predestinat de un fel de plan divin; în spatele acestei credinţe stă conceptul unui Dumnezeu dominant, omniscient. Acest concept este fals. Nu există nici o predestinare dată de o forţă exterioară. Există doar probabilităţi, care sunt rezultatul alegerilor voastre interioare pe care voi le faceţi. Venirea mea pe pământ a fost bazată pe o decizie luată de o energie colectivă de lumină, din care făcea parte şi Isus. A fost o alegere, care a implicat riscuri şi un rezultat impre- vizibil.

Energia colectivă de lumină la care mă refer este un tărâm angelic, care este profund conec- tat la pământ şi la umanitate, deoarece a ajutat la crearea omului şi a pământului. De fapt, sunteţi parte din ea, şi deloc separaţi de ea, dar noi vorbim acum despre multidimensionalitate, adică de un nivel de conştiinţă, care se află în afara cadrului vostru de timp liniar. Într-o altă dimensiune sau alt cadru de timp, voi sunteţi aceşti îngeri care alcătuiesc sferele de lumină, din care Isus a coborât pe pământ. (A se vedea ultimul capitol din seria Lucrători în Lumină (“Sinele vostru de lumină”) pentru o explicaţie în profunzime a multidimensionalităţii şi a naturii voastre angelice). Voi, Lucrătorii în Lumină, sunteţi mult mai interconectaţi cu “evenimentul Isus”, această infuzie de energie Cristică pe pământ, decât vă închipuiţi voi. Acesta a fost într-o oarecare măsură, un efort colectiv, la care toţi aţi contribuit, şi în care Eu, Jeshua, am fost reprezentantul vizibil, fizic.

Mesajul meu a fost că energia Cristică este prezentă în toate fiinţele umane ca o sămânţă. Când vă uitaţi la mine ca la un fel de autoritate, mi-aţi înţeles greşit mesajul.

Mi-am dorit şi încă mai doresc să vă invit să credeţi în voi înşivă, pentru a găsi adevărul în inima voastră, şi să nu credeţi în nici o autoritate din afara voastră.

În mod ironic, religia creştină oficială m-a plasat în afara realităţii voastre ca pe o autoritate căreia să vă închinaţi şi să vă supuneţi. Acest lucru este exact opusul a ceea ce am vrut. Ceea ce am vrut să vă arăt este că puteţi fi un Cristos viu voi înşivă.

Vă rog acum să vă recunoaşteţi Cristul interior, şi mie să-mi redaţi umanitatea mea.

Eu sunt Jeshua, om în carne şi oase, un adevărat prieten şi frate pentru voi toţi.”

© Pamela Kribbe

Câtă deosebire dintre concepțiile dogmatice ale religiei creștine, care l-au transformat pe acest om minunat, pe acest prim Dumnezeu-Om, într-un Psedo-Dumnezeu și chiar i-au dat acestui Psedo-Dumnezeu o anumită formă-gând și consistență energetică. Singurul lucru benefic este fap- tul că nu reușit să-l dezbrace de hainele dragostei lui, pentru noi. Măcar atâta…

Când au redat acest adevărat poem al dragostei lui Isus pentru noi, mia dat o lăcrimă. Acum nu mă rușinez, eu acel supraom, care nu am plâns nicodată. Mi-a venit în minte o discuție purtată cu bunul meu prieten, Părintele Ioan Pleșcău din Bacău. Am vorbit despre Isus. La un moment dat m-a întrebat dacă eu recunosc că Isus este Dumnezeu. Răspunsul meu firesc, a fost da, dar nu așa cum a învățat el. Ma frapat privirea, pe care mi-a aruncat-o, era o privire acuzatoare, nu cumva eu să spun alceva, decât cele scrise în dogmele Bisericești.

Este un bun exemplu de terorism bisericesc, de cum un mare om, un părinte cu har divin, pe care cu dragoste îl revarsă asupra oamenilor, repetă o dogmă. În profunzime dogmele bisericești sunt niște forme-gând hidoase, care din dorința obsesivă de putere, ne menține în postura de psedo-oameni. Terorismul infam al frici.

Dacă analizăm profund, trecând de pseudo-filozofiile omenești, conștientizăm că crearea de către noi oamenilor a tuturor psedo…, începând cu Dumnezeu și termind cu mine, cu tine, cu noi toți, este o etapă necesară și benefică a evoluției noastre. Nu putem conștientiza lumina, dacă nu cunoaștem întunericul, nu știm ce este binele, în absența răului, nu conștientizăm dragostea, dacă nu știm ce este frica,…Noi trăim în lumea relativului unde nu poate exista nimic, fără opusul lui.

*Adevăr ne spune nouă Dumnezeu:

Dacă ar fi ca Dumnezeu să ne oprescă de la a avea ceea ce alegem,

Dumnezeu s-ar opri pe El însuși de la a avea ceea ce alege.

Deoarece, cea mai mare dorinţă a lui Dumnezeu,

Este să trăiescă experienţa Sinelui Său ca Ceea Ce Este,

Și nu poate face aceasta decât în limitele lui

Ceea Ce Dumnezeu Nu Este,

Și astfel Dumnezeu a creat cu grijă Ceea Ce Dumnezeu Nu Este,

Pentru ca să poată trăi experienţa lui Ceea Ce Este.

Nikola Tesla: “Dintre toate rezistențele produse de fricțiune, cea care distruge cel mai mult libera circulație a oamenilor, este ignoranța, ceea ce Buddha a numit “cel mai mare rău din lume”. Fricțiunea rezultată din ignoranță poate fi redusă doar prin răspândirea cunoștințelor și prin uni- ficarea elementelor eterogene ale umanității. Nici un efort nu ar putea fi mai bine cheltuit.

Ceea ce vrem cel mai mult este o mai bună înțelegere între oameni și între comunități peste tot pe pământ și eliminarea acelui devotament fanatic față de acele idealuri sublime născute din egoism național și din mândrie, care pot întotdeauna să împingă lumea într-un barbarism primor- dial și în ceartă.

O nouă lume trebuie să se nască, o lume care ar putea să justifice sacrificiile oferite de umanitate. Această lume nouă ar trebui să fie o lume în care nu ar trebui să existe exploatarea celor slabi de către cei puternici, a binelui de către rău; o lume în care nu va exista umilirea săracilor de violența bogaților; o lume în care produsele intelectului, științei și artei vor servi societatea pentru binele și înfrumusețarea vieții și nu indivizii pentru acumularea de avere. Această lume nouă nu va fi o lume a națiunilor asuprite și umilite, ci a națiunilor libere și a oamenilor liberi egali în demnitate și respectuoși față de om.”

Îl lăsăm acum pe Dumnezeu să ne explice ce este cu această pseudo-religie, întrucât puterea absolută nu cere absolut nimic. Aceasta este aceasta natura lui Dumnezeu!

 

 *Adevăr ne spune nouă Dumnezeu:

“Întoarceţi-vă la spiritualitate.

Lăsaţi deoparte religia, pentru că nu este bună pentru voi.

Înţelegeți că, pentru ca religia organizată să poată avea succes,

Ea trebuie să îi facă pe oameni să creadă că au nevoie de ea.

Pentru ca oamenii să îşi pună credinţa în altceva,

Ei trebuie ca mai întâi, să-şi piardă credinţa în ei înşişi.

 

Deci, prima sarcină a religiei organizate,

Este să vă facă să vă pierdeţi credinţa în voi înşivă.

A doua sarcină este să vă facă să vedeţi că ea are răspunsurile,

Pe care voi nu le aveţi.

Şi a treia sarcină şi cea mai importantă

Este să vă facă să acceptaţi răspunsurile ei,

Fără să mai puneţi întrebări.

 

Dacă vă puneţi întrebări, începeţi să gândiţi!

Dacă gândiţi, începeţi să vă întoarceţi la Sursa din Interior.

Religia nu-şi poate permite să vă lase să faceţi acest lucru,

Deoarece este posibil să obţineţi un răspuns diferit de cel născocit de ea.

Prin urmare, religia trebuie să vă facă să vă îndoiţi

De Sinele vostru, de voi înşivă;

Să vă facă să vă îndoiţi de propria voastră capacitate de a gândi drept.

 

Problema cu care este confruntată religia este că, foarte adesea, această îndoială este cu dus şi-ntors, pentru că, dacă voi nu puteţi accepta propriile voastre gânduri fără să aveţi îndoieli, cum este posibil să nu vă îndoiţi de noile idei pe care vi le-a dat religia despre Dumnezeu? Foarte curând ajungeţi chiar să vă îndoiţi de existenţa mea, ceea ce, oricât de ciudat ar părea, nu aţi făcut-o niciodată înainte.

Când aţi trăit conduşi de cunoaşterea voastră intuitivă, este posibil să nu fi avut o imagine clară a mea dar, fără îndoială, ştiaţi că Eu exist! Religia este cea care a creat agnostici. Orice gân- ditor cu capul limpede şi care vede ceea ce a făcut religia, trebuie să admită că religia nu are Dumnezeu! Pentru că religia este cea care a umplut inimile oamenilor cu frică de Dumnezeu, în locul dragostei, pe care ei au avut-o odată pentru Ceea Ce Este în toată splendoarea Lui.

Religia este cea care a ordonat oamenilor să se plece în faţa lui Dumnezeu, în locul bucuriei cu care ei se ridicau odată pentru a întinde mâinile după El.

Religia este cea, care a împovărat oamenii cu griji legate de mânia lui Dumnezeu, în locul credinţei, pe care ei o aveau odată că Dumnezeu le uşurează povara!

Religia este cea, care le-a spus oamenilor să le fie ruşine de trupul lor şi de funcţiile lui cele mai naturale, în locul preţuirii pe care ei o dădeau acestor funcţii, ca pe cele mai mari daruri ale vieţii!

Religia este cea, care v-a învăţat că trebuie să aveţi un intermediar ca să ajungeţi la Dum- nezeu, în locul gândului de odinioară că voi înşivă puteţi ajunge la Dumnezeu, pur şi simplu, trăindu-vă viaţa în bunătate şi adevăr.

Şi religia este cea care le-a poruncit oamenilor să-l adore pe Dumnezeu, în timp ce, odi- nioară, oamenii Îl adorau pe Dumnezeu, deoarece le era imposibil să nu o facă.

Pretutindeni unde a ajuns, religia a creat dezbinare, ceea ce este opusul lui Dumnezeu.

Religia a separat omul de Dumnezeu, omul de om, bărbatul de femeie, anumite religii chiar îi spun bărbatului că el este superior femeii, tot aşa cum pretind că Dumnezeu este superior omului – pregătind astfel scena pentru cele mai mari denaturări. care au fost vreodată impuse asupra unei jumătăţi din rasa umană.

 

Adevăr, adevăr vă spun Eu vouă:

Dumnezeu nu este superior omului,

Iar bărbatul nu este superior femeii,

Nu aceasta este ordinea naturală a lucrurilor.

 

Dar aşa au dorit toţi cei care au avut putere,

Și anume bărbaţii, când și-au format religiile,

Bazate pe adularea masculului,

Scoţând în mod sistematic jumătate din materialul

Aflat în versiunea finală a sfintelor scripturi

Și răsucind restul, ca să se potrivească matricei

Modelului lor masculine despre lume.

 

Religia este cea, care insistă până în ziua de astăzi că femeile sunt cetăţeni oarecum in- feriori, oarecum cu o spiritualitate de mâna a doua, oarecum nepotrivite, să predice Cuvântul lui Dumnezeu, să-i înveţe pe alţii Cuvântul lui Dumnezeu, sau să ţină slujbe. Ca nişte copii vă con- traziceţi încă asupra genului, pe care l-am stabilit. Eu pentru preoţii mei!

Adevăr vă spun Eu vouă: Voi toţi sunteţi preoţi.

Absolut fiecare dintre voi.

Nu există nici o persoană sau categorie de personae,

Mai potrivită decât cealaltă ca să facă lucrarea Mea.

Dar, atât de mulţi dintre oamenii voştri seamănă cu naţiunile voastre. Înfometaţi după pu- tere. Lor nu le place să împartă puterea cu alţii, ci doar s-o exercite. Şi au construit acelaşi gen de Dumnezeu. Un Dumnezeu înfometat după putere. Un Dumnezeu căruia nu-I place să împartă pu- terea cu alţii, ci doar s-o exercite.

Adevăr vă spun Eu vouă: cel mai mare dar,

Pe care vi-l face Dumnezeu este să împărţiţi puterea cu El.

Aş vrea să vă fac să fiţi ca Mine.

Dar noi nu putem să fim caDumnezeu! Religiile și corifei puteri și frici ne că aceasta ar fi blasfemie. Blasfemia este că am fost învăţaţi asemenea lucruri.

 

Adevăr vă spun Eu vouă:

Aţi fost făcuţi după Chipul şi Asemănarea lui Dumnezeu.

Acesta este destinul pe care aţi venit să-l îndepliniţi.

Nu aţi venit aici ca să vă străduiţi şi să vă luptaţi şi niciodată să nu reuşiţi.

Nici nu v-am trimis într-o misiune imposibil de realizat.

 

Aveţi credinţă în bunătatea lui Dumnezeu

Și aveţi credinţă în bunătatea creaţiei lui Dumnezeu,

Și anume, Sinele vostru sfânt.

 

Dumnezeu ne repetă: Ați înţeles acum.

Dumnezeu este totul și Dumnezeu devine totul.

Nu există nimic din ceea ce Dumnezeu nu este,

Și tot ceea ce Dumnezeu trăieşte ca experienţă despre El Însuşi,

Dumnezeu trăieşte în voi, ca voi şi prin voi.

 

În forma mea ce mai pură, Eu sunt Absolutul.

Eu sunt Absolut Totul și de aceea, nu am nevoie,

Nu vreau şi nu pretind absolut nimic.

Din această formă absolut pură,

Eu sunt aşa cum mă faceţi voi.

 

Este ca şi când voi l-aţi vedea, în sfârşit, pe Dumnezeu

Și aţi spune: ce facem noi din asta?

Dar, indiferent de ce faceţi voi din Mine,

Eu nu pot să uit şi mă voi întoarce întotdeauna

La Forma Mea cea mai pură.

Restul este ficţiune. Este o plăsmuire de-a voastră.

 

Există unii care ar face din mine un Dumnezeu gelos; dar cum ar putea să fie gelos Cel care are şi este Totul.

Există unii care ar face din mine un Dumnezeu mânios; dar ce m-ar putea face să fiu furios, când Eu nu pot fi rănit sau jignit absolut în nici un fel.

Există unii care ar face din mine un Dumnezeu răzbunător; dar pe cine m-aş răzbuna Eu, dacă tot ceea ce există este Eu? Şi de ce m-aş pedepsi pe mine însumi pentru că doar creez?

Sau, dacă trebuie să vă gândiţi la noi ca fiind separaţi, de ce v-aş fi creat, de ce v-aş fi dat vouă puterea de a crea, de ce v-aş fi dat libertatea alegerii de a crea, ceea ce vreţi voi să trăiţi ca experienţă, iar apoi să vă pedepsesc pentru totdeauna pentru că aţi făcut alegerea greşită?

Adevăr vă spun Eu vouă:

Nu aş face aşa ceva  şi în acest adevăr

Se află eliberarea voastră de tirania lui Dumnezeu.

Adevărul se află în faptul că tirania,

Nu există decât în imaginaţia voastră.

Puteţi veni acasă oricând doriţi.

Putem fi din nou împreună, oricând vreţi.

Puteţi cunoaşte din nou extazul uniunii voastre cu mine.

Într-o clipă şi în gestul cel mai banal. În mângâierea vântului pe faţă. În cântecul greierului într-o noapte de vară, sub un cer diamantat cu stele. În prima apariţie a curcubeului şi în primul ţipăt al unui copilaş nou născut. În ultima rază a unui apus de soare grandios şi în ultima suflare a unei vieţi grandioase.

Eu sunt cu voi întotdeauna, până la sfârşitul veacurilor.

Unirea voastră cu mine este complete, a fost întotdeauna,

Este întotdeauna şi va fi întotdeauna.

Voi şi cu mine Una suntem, atât acum cât şi în vecii vecilor.

Hai, duceți-vă şi faceți din viaţa voastră o afirmare a acestui adevăr.

Faceți ca zilele şi nopţile tale să reflecte cea mai înaltă idee, care se află în voi.

Permiteți momentelor voastre de acum să fie umplute de extazul grandios al lui Dumnezeu, manifestat prin voi.

Faceți-o prin exprimarea dragostei voastre eterne şi necondiţionate, pentru toţi cei a căror viaţă o atingeți.

Fiți o lumină în întuneric şi nu-l huliți.

Fiți cei care aduce lumina.

Asta şi sunteți. Aşa să fie.”

Noi nu am putut conștientiza că suntem Dumnezei, făcuți din lumină, noi toți, absolut toți suntem Dumnezeu-Om, dar noi trăim acum experiența de-a fi pseudo-oameni. A venit vremea să conștientizăm cine suntem noi cu adevărat. Am terminat să mai credem pe unul pe altul și să trăim o realitate creată de noi, după gândurile altora, ne-a fost destul… Am terminat, Am terminat. Am terminat! Acum este momentul să ne acceptăm întru totul și să ne ceem o realitate după propiile noastre gânduri.

 

2.9.4 *Acceptă-te întru totul,

Fă din acceptare caracteristica ta.

 

Adevăr ne spune nouă Dumnezeu:

“Omul este manifestarea fizică[9] exteriorizată a gândurilor, alegerilor,

Ideilor și hotărârilor noastre cele mai interiorizate în ceea ce priveşte,

Cine suntem și Cine alegem noi să fim.

Prin urmare, să nu condamnăm acele aspecte ale vieţii,

Cu care nu suntem de acord.

Căutăm, în schimb, să le modificăm,

Atât pe ele cât şi condiţiile, care le-au făcut posibile.

 

Să ne ferim de întuneric, dar nu-l blestemăm.

Înăuntrul nostru, noi avem fiecare trăsătură,

Împreună cu opusul ei polar;

Fiecare emoţie umană şi fiecare impuls.

Trebuie doar să scoatem la lumină,

Să ne asumăm şi să acceptăm cine suntem în întregimea lui,

Binele şi răul, întunericul şi lumina,

Puternicul şi slabul, cinstitul şi necinstitul.

 

Dacă noi credem că suntem slabi, atunci trebuie,

Să căutăm opusul, și să ne găsim puterea.

 

Dacă sunteţi conduşi de frică, atunci trebuie,

Să mergem înăuntrul nostru şi să ne găsiţi curajul.

 

Dacă suntem o victimă, atunci trebuie,

Să-l găsim în noi, pe cel care ne victimizează.

 

Avem, prin naştere, dreptul de a fi întregi,

De a avea totul. și să ne găsim puterea.

Este nevoie doar de o modificare a percepţiei noastre,

De o deschidere a inimii.

Atunci când poţi să-i spui celui mai profund,

Și mai întunecat aspect din tine însuţi, că eu sunt acesta,

Atunci poţi ajunge la adevărata iluminare.

Nu putem accepta lumina pe deplin,

Până când nu acceptăm pe deplin întunericul.

 

A lucra asupra umbrei este calea luptătorului condus de către inimă.

Ea ne duce spre un loc nou din conştiinţa noastră,

Unde trebuie să ne deschidem inimile,

Către tot ceea ce înseamnă noi înşine și către întreaga omenire.

Dacă te accepţi pe tine, începi să accepţi totul.

Dacă te respingi, respingi Universul;

Dacă te respingi, respingi existenţa.

Dacă te accepţi, accepţi existenţa;

 

Atunci nu mai ai nimic de făcut decât să te bucuri, să sărbătoreşti.

Atunci nu te ai plângi de nimic, nu mai pizmuieşti pe nimeni,

Te simţi recunoscător. Te simţi recunoscător…

Atunci viaţa este bună şi moartea este bună,

Atunci bucuria eeste bună și tristeţea este bună,

Atunci este bine să fii cu persoana iubită şi este bine să fii şi singur.

Atunci tot ce se întâmplă este bine, pentru că se întâmplă din întreg.

 

Dar de secole întregi omul este condiţionat să nu se accepte.

Toate culturile din lume otrăvesc mintea omului,

Pentru că toate se bazează pe o singură idee:

Ideea de îmbunătăţire, de perfecţionare.

Ele toate creează în om o stare de nelinişte, o stare de tensiune,

Între ceea ce este omul şi ceea ce ar trebui să fie.

Orice ar trebui creează nelinişte.

 

Dacă există un ideal care trebuie înfăptuit,

Este cum să fii în largul tău, este cum să te simţi acasă.

Dar noi nu putem trăi nimic total,

Pentru că mintea se gândeşte la viitor.

Iar acel viitor nu vine, nu poate să vină,

Pentru ea însăşi natură dorinţei îl face imposibil,

Când vine, îţi imaginezi alte lucruri, îţi doreşti alte lucruri.

 

Întotdeauna îţi imaginezi o stare de lucruri mai bună

Și astfel eşti veşnic neliniştit, încordat, îngrijorat.

Aşa trăieşte omenirea de secole întregi.

Omul deşteptat este cel care a scăpat din capcana societăţii,

Care a înţeles că ideea de îmbunătăţire este pur şi simplu absurdă.

Noi nu spunem că îmbunătăţirea nu se petrece,

Noi nu ne putem îmbunătăţi singuri.

 

Când nu mai cauţi să te îmbunătăţeşti, te îmbunătăţeşte viaţa.

În acea stare de relaxare, în acea stare de acceptare,

Viaţa începe să te mângâie,

Viaţa începe să curgă prin tine.

Şi când nu te mai plângi de nimic,

Când în tine nu mai există pizma, înfloreşti.

Acceptă-te aşa cum eşti. Acceptă-te aşa cum eşti…

 

Este cel mai greu lucru din lume,

Întrucât intră în conflict cu educaţia ta, cu cultura ta.

De la început ţi s-a spus cum ar trebui să fii.

Nimeni nu ţi-a spus că eşti bun aşa cum eşti,

Toţi ţi-au introdus în minte diverse programe.

Ai fost programat de părinţi, de preoţi, de politicieni, de profesori,

Iar ideea a fost una singură, să te îmbunătăţeşti, să te perfecţionezi.

 

Nu contează cine eşti, trebuie să alergi după altceva,

Continuu, fără odihnă. Continuu, fără odihnă…

Când eşti deschis, întreaga existenţa începe să-şi toarne energia în tine.

Atunci copacii sunt mai verzi decât îţi par acum,

Atunci soarele este mai strălucitor decât îţi pare acum;

Atunci totul capătă culoare.

Altfel, totul este tern și mohorât şi cenuşiu.

 

Acceptă-te, asta înseamnă rugăciune.

Acceptă-te, asta înseamnă recunoştinţă.

Relaxează-te în fiinţă ta, aşa a vrut Dumnezeu să fii.

Nu a vrut să fii în nici un alt fel, altminteri te făcea altcineva.

Te-a făcut pe tine, aşa cum eşti.

 

Încercarea de a-ţi aduce îmbunătăţiri,

Este în esenţă încercarea de a-i aduce îmbunătăţiri lui Dumnezeu,

Ceea ce este de-a dreptul stupid,

Și nu vei face decât să înnebuneşti tot încercând asta.

Nu vei ajunge nicăieri, ci doar vei rată un mare prilej.

Acceptă-te întru totul, fă din acceptare caracteristica ta.

 

Viaţa este gata în orice clipă să îşi reverse darurile asupra ta.

Viaţa nu este zgârcită, existenţa dăruieşte întotdeauna din abundenţă,

Însă nu îi putem primi darurile,

Pentru că nu ne considerăm demni de a le primi.

De asta oamenii se agaţă de suferinţă, ea se potriveşte programării lor.

Oamenii se pedepsesc singuri în o mie şi unu de moduri subtile.

De ce? Pentru că asta face parte din programul lor.

 

Dacă nu eşti cum ar trebui să fii,

Trebuie să te pedepseşti,

Trebuie să-ţi provoci suferinţa.

De asta oamenii se simt bine când sunt nefericiţi, când suferă.

Oamenii se simt bine când sunt nefericiţi,

Și sunt foarte, foarte încurcaţi, stânjeniţi când sunt fericiţi.

 

Fiecare copil se naşte inocent.

Noi îl facem să se simtă vinovat, spunându-i:

Nu aşa ar trebui să fii. Ar trebui să fii aia.

Iar copilul este natural şi inocent.

ÎI pedepsim pentru faptul că este natural Și inocent,

Și îl răsplătim că este artificial şi viclean.

Îl răsplătim pentru faptul că e fals,

Iar recompensele noastre sunt pentru oameni falşi.

 

Nu răsplătim pe nimeni care este inocent;

Nu avem nici o consideraţie faţă de el,

Nu avem nici un respect pentru el.

Inocentul este condamnat,

Inocentul este considerat aproape un infractor.

Inocentul este considerat prost,

În timp ce vicleanul e considerat inteligent.

 

Omul fals este acceptat, omul fals se potriveşte cu societatea falsă.

Toată viaţa ta nu este decât un efort de a te pedepsi tot mai mult.

Tot ce faci este rău, aşa că pentru fiecare bucurie,

Trebuie să te pedepseşti.

Chiar şi atunci când, în ciuda ta, bucuria vine,

Când uneori Dumnezeu se izbeşte de tine şi nu poţi să-l eviţi,

Imediat începi să te pedepseşti.

 

Ceva nu este în regulă, cum i se poate întâmpla un astfel de lucru,

Unei personae oribile ca tine?

De fapt, când cineva te iubeşte, chiar te miri:

Cum, pe mine? Mă iubeşte cineva pe mine?

Şi în mintea ta apare ideea:

Mă iubeşte pentru că nu mă cunoaşte.

Dacă m-ar cunoaşte, dacă ar vedea prin mine,

Nu m-ar iubi în veci, vecilor!

 

Astfel încep îndrăgostiţii să se ascundă unul de celălalt.

Păstrează multe lucruri pentru ei înşişi,

Nu îşi dezvăluie secretele din cauză că se tem că în clipa,

În care îşi deschid inima, dragostea va dispărea.

Deoarece nu se pot iubi pe sine, cum să conceapă că altcineva îi iubeşte?

Iubirea începe cu iubirea de sine.

 

A fi egoist şi a fi plin de tine sunt două lucruri diferite.

Nu fi narcisist, nu fi obsedat de tine însuţi, ci iubeşte-te firesc.

Iubirea de sine naturală este obligatorie, ca să poţi iubi pe altcineva.

Numai din ea se naşte iubirea pentru altcineva.

 

Acceptă-te, iubeşte-te. Acceptă-te, iubeşte-te…

Acceptă-te, iubeşte-te, eşti creaţia lui Dumnezeu.

Ai pe tine semnătura lui Dumnezeu şi eşti deosebit, unic.

Nimeni nu a mai fost ca tine şi nu va mai fi ca tine,

Eşti pur şi simplu unic, incomparabil.

Acceptă acest lucru, iubeşte acest lucru şi sărbătoreşte-l.

 

Și atunci vei începe să vezi unicitatea celorlalţi,

Incomparabila frumuseţe a celorlalţi.

Iubirea este posibilă numai atunci când există,

O acceptare deplină a sinelui, a celuilalt, a lumii.

Acceptarea creează mediul în care creaţi iubirea,

În care înfloreşte iubirea!

 

Hotărăşte-te să faci primul pas pe drumul către tine!

Mai degrabă, fii o Lumină în întuneric şi schimbă-l.

Fă ca lumina ta să strălucească în faţa oamenilor,

Astfel încât cei care se află în întuneric,

Să fie iluminaţi de Lumina fiinţei tale

Și toţi veţi vedea, în cele din urmă,

Cine Sunteţi Voi cu Adevărat.

 

Fii Cel Care Aduce Lumina. Fii Cel Care Aduce Lumina…

Pentru că lumina ta poate să facă mai mult,

Decât să-ţi ilumineze cărarea.

Lumina ta poate fi lumina, care într-adevăr luminează omenirea.

Hotărăşte-te să faci primul pas către toți oameni!

Fii Cel Care Aduce Lumina. Fii Cel Care Aduce Lumina…”

 

Formele gând plutitoare[10], curg prin aer, plutesc pe apă, dansează în foc și se așează pe pământ. Aceste forme gând încearcă să intre în jocul vieți. Există formele gând ale celor pierduți, care ne saturează lumea cu îndoctrinările furiei și fricii. Din fericire, sunt din ce în ce mai multe forme gând multidimensionale, pline de iubire, pe care noi oameni, le-am creat în timp ce suntem și membri împământați ai planetei Pământ.

Pentru a ne schimba, un anumit procent din locuitorii Pământului, trebuie să fie dispuși să creeze antidotul pentru formele gând pline de furie și frică. Antidotul se crează prin trimiterea în exterior de forme gând multidimensionale, care sunt pline de iubire necondiționată și lumină multi- dimensională.

Este, bineînțeles, tentant să întâlnești întunericul cu furie și frică. Cu toate acestea, acea reacție doar ”hrănește bestia”. De asemenea, toate formele gând pline de frică ne pot manipula foarte ușor creierul nostru trei dimensional. Prin urmare, este vital să ne conectăm cu mintea noastră multidimensională. Mintea noastră multidimensională poate ușor să ne expansioneze con- știința dincolo de zona în care pot ajunge formele gând negative, care pot supraviețui numai în dimensiunile a treia și a patra cea mai de jos.

Din nefericire, mulți oameni au creierul spălat asemeni unor copii care stau în fața compu- terului lor, a televizorului și/sau ziarului pregătiți să absoarbă rapoartele zilnice prezentate de către cei întunecați. Aceste mesaje pline de frică le invadează conștiința și îi aruncă în frică, furie și răzbunare.

Noi, avem responsabilitatea de a ne focaliza iubirea voastră necondiționată și Focul Violet, pe aceste forme gând de frecvență joasă, să le iubim în mod liber și să le transmutăm în lumină. Iubirea necondiționată și Focul Violet sunt instrumentele noastre, pentru transformarea vieții pe Pământ.

Iubirea necondiționată nu este ca și iubirea condiționată. Iubirea condiționată este ușor de influențat de către întuneric, pentru că ea vrea să obțină ceva. Pe de altă parte, iubirea necon- diționată caută ca doar să ofere ceva. Iubirea condiționată crează o formă-gând de frică, înfășurată în iluzia iubirii. Pe de altă parte, iubirea necondiționată, crează o formă-gând de iubire altruistă, înfășurată în lumină multidimensională.

Cei care au primit numai iubire condiționată nici măcar nu știu că există și iubire necon- diționată. De fapt, mulți oameni au avut chiar experiența că iubirea spirituală este plină de frică, furie și răzbunare. Din fericire, mulți membri ai Familiei noastre Galactice și Celeste s-au bilocat în forme umane, pentru a redirecționa omenirea înapoi la mesajul adevăratei iubiri necondiționate și luminii multidimensionale.

Din cauza faptului că iubirea condiționată este adeseori manipulatoare și caută să obțină ceva, acea formă-gând poate arăta ca și iubire, dar se simte ca și furie sau frică. Pe de altă parte, iubirea necondiționată este liberă de orice manipulare pentru că cel care o oferă nu vrea decât să ofer ceva. Așa că acea formă gând ne face să ne simțim încrezători și împuterniciți.

 

2.9.5 ”Ayni sau sacra reciprocitate”

De Mateo Sol

 

”Ayni sau sacra reciprocitate, este legea fundamentală a vieții, pentru că această recipro- citate este vitală. Fără aceasta noi trăim în dizarmonie, iar dizarmonia duce la suferință. De fapt principiul Ayni este atât de vital, încât este singura regulă morală în tradiția incașă, care în rest este o tradiție fluidă, flexibilă.

Ayni este respect, onoare și reciprocitate. Este pur și simplu recunoașterea că totul trăieste într-o balanță sacră de a da și a primi. Când practicăm Ayni, noi trimitem un mesaj către existență și face parte din ceea ce viața ne oferă. În alte cuvinte, când observăm principiul Ayni noi dăm înapoi pământului ceea ce noi primim; oferind pământului avem privilegiul de a primi ceva în schimb.

… Ayni este un principiu al egalității, respectului și acțiunii mutuale de a da și a primi. Ayni este conștient că noi toți suntem interconectați. Deci dacă vrei să primești mai mult, dă mai mult. Oferă-ți bunătatea, mulțumirea, dragostea, atenția. Paradoxal singurul mod în care poți primi este să dai, și cu cât dai mai mult, cu atât primești mai mult.

…Nu poți doar lua, fără să dai nimic în schimb. A lua și a nu da, nu face parte din Legea naturii și a vieții. Dacă nu dai ți-se va lua și tot se păstrează echilibrul. Totul este și trebuie să fie în echilibru.”

 

[1] https://ro.wikipedia.org/wiki/Terorism

[2] http://www.dcnews.ro/terorismul-despre-care-nu-vorbe-te-aproape-nimeni_491162.html

[3] http://bineativenitinrai.blogspot.ro/2016/08/frica-de-terorism-si-antidotul-pentru.html

[4] http://www.comunique.ro/2015/04/dr-ion-david-mass-media-si-terorismul.html

[5] http://perspective.politice.ro/sites/default/files/2009-12-05.pdf

[6] https://lonews.ro/redactia-lacasuri-ortodoxe/19753-lipsa-ascultarii-de-dumnezeu-naste-pseudo-preoti-si-pseudo-crestini.html

[7] http://www.logosfera.ro/2009/02/de-ce-este-satan-retardat/

[8] http://www.jeshua.net/ro/

[9] Conversatii cu Dumnezeu vol. I+II+III – Un dialog neobisnuit – Nealle Donald Walsch

[10] https://dincolo-de-mine-sunt-eu.blogspot.ro/2015/01/arcturienii-forme-gand-plutitoare.html

[11] http://revistasinteza.ro/terorismul-frica-suprema/

Doamne, Dumnezeul meu, Eu Sunt Aici

Eu cred în cel ce sunt cu adevărat,

Un miracol al vieții, un miracol a lui Dumnezeu,

Pentru că este un miracol că Eu Sunt Aici.

Cred că ați putea să mă numiții omul simplu,

Pentru că în planul fizic sunt mic și neînsemnat,

Dar eu una sunt cu Dumnezeu.

Și este în regulă să spun că sunt Dumnezeu-Om.

 

Furtunile din mintea mea s-au îndepărtat,

Iar eu sunt liniștit și împăcat cu mine însumi,

Îmi trăiesc fiecare clipă, cum ar fi ultima,

Dar eu dansez jocul vieții și-n clipa următoare.

Da, mi-ar plăcea să mai stau printe dragi mei,

Dar casa mea este în altă parte,

Și îmi este dor de contopirea cu Dumnezeu.

 

Ceva ca și zborul unui fulg de nea,

Ca picătura de apă dintr-un ocean.

Este  greu să descriu contopirea fulgului,

În omătul dragostei lui Dumnezeu.

Este greu să descriu contopirea picături de apă,

Cu inima lui Dumnezeu.

Dar și mai greu este să descriu fericirea ce mă-nvăluie.

 

Doamne, Dumnezeul meu, eu sunt omătul,

Doamne, Dumnezeul meu, eu sunt viu în apă,

Ceva ca o independență, libertate și totuși unire.

Doamne, Dumnezeul meu, eu respir în apă,

Și am pefecțiunea fulgului de nea.

Fiecare fulg de omăt și fiecare picătură de apă,

Știe cine sunt, și să știți că și eu știu cine sunt ele.

 

Așa că, dacă vreodată cred că se face întuneric,

Eu nu sunt singur, sunt una cu toți,

Sunt una cu Dumnezeu, una chiar și cu Cristos.

Și este în regulă să spun că eu am trăit o clipă,

O zi, o eternitate alături de cei dragi,

Pentru a înapoia toată iubirea,

Pe care am împrumutat-o de la Dumnezeu.

 

Și eu am supraviețuit și ieri și azi și mâine,

O eternitate alături de cei dragi mie.

Și ziua de astăzi este geloasă pe cea de mâine.

Este ceva ca și un vis minunat, ca o beatitudine,

Pe care este greu să le descriu.

Doamne, Dumnezeul meu, eu trăiesc în nea,

Eu iubesc în apă, eu sunt viu în eternitate,

Alături de cei dragi mie.

 

Un om simplu.

FORMELE-GÂNDURI Partea I

1. Formele-gânduri[1]

 

Gândurile sunt lucruri și iau formă. (Citirile lui Edgar Cayce 1152-4, paragraf 12) Totul este în mintea ta!  De câte ori auzim de la alte persoane această replică descurajatoare? Cei care identifică realitatea strict cu ce poate fi perceput fizic și măsurat se grăbesc să subestimeze puterea gândurilor. Pentru cei care cred cu tărie că realitatea se extinde dincolo de lumea materială, gân- durile și sentimentele au o semnificație foarte mare.

Ocultiști de renume și practicanți ai științelor secrete consideră gândurile și sentimentele la fel de reale ca orice alt lucru, pe care-l poți ține în mână. Edgar Cayce (1877-1945) a fost una dintre vocile importante și cu ecou, care a insistat asupra realității gândurilor, cu mult înainte ca acest subiect să fie la modă. Mediul american Edgar Cayce este cunoscut pentru cele 14.000 de scrieri automate pe care le dădea în timp ce era într-o stare modificată de conștiință, dintre care peste 9.600 sunt în domeniul sănătății.

Gândurile sunt lucruri, insista să afirme Cayce.

Un gând ia formă și devine un lucru pe măsură ce ne concentrăm mental și emoțional pe el. Cayce acorda atât de multă importanță puterii gândurilor încât în 23 dintre citirile sale a su- bliniat faptul că activitatea mentală (energia psihică) poate duce la miracole sau la moarte.

Când gândurile iau formă, ele devin gânduri-formă. Acest concept este foarte important pentru cei care își îndreaptă atenția pe observarea și studiul lumii invizibile din jurul nostru. Oamenii înzestrați sau care și-au dezvoltat clarvederea pot vedea formele gândurilor. Chiar și cei care sunt mai puțin senzitivi, pot simți efectele energiilor psihice mai puternice. Ai simțit vreodată energia negativă a unei persoane? Sau furia cuiva deși individul respectiv era calm în aparență? Ce simți atunci de fapt sunt gânduri formă. Acestea se nasc din vibrațiile, pe care noi le emitem.

În cartea lor Gândurile formă (1901), Besant și Leadbeater scriu: Fiecare gând creează vibrații pe măsura lui. Ei explică faptul că gândurile formă sunt generate de gânduri și emoții, sau altfel spus de corpul mental și de corpul emoțional (corpul dorință). Un gând formă care ia naștere în corpul mental este o entitate vie cu o activitate intensă, animată de o idee care a generat câmpul respectiv. Acele gânduri formă create de corpul emoțional sunt animate de dorința sau pasiunea, care le-a generat.

Besant și Leadbeater atrag atenția asupra capacității gândurilor de a deveni entități vii, in-dependente de creatorul lor. Acest lucru se petrece atunci când un gând este clar și alimentat pe termen mai lung cu emoții puternice. Dacă în schimb, el interferează și cu alte gânduri ambigue, se stinge treptat.

Autorii teozofi (teozofia este o doctrină filozofică-religioasă de origine oriental, care susține teoria cunoașterii nemijlocite a esenței divinității) acordă o foarte mare importanță faptului că fiecare gând generează o schimbare vibrațională în corpul mental și fiecare emoție cauzează o schimbare vibrațională în corpul dorință. Aceste transformări duc la modificări benefice sau nega- tive și în realitatea materială.

Gândurile noastre au puterea de a crea sau de a distruge. A deveni conștienți de acest adevăr reprezintă pasul uriaș pe care oamenii îl pot face pentru binele lor și pentru un bine mai mare, acela al omenirii. Știința scoate acum la suprafață informații pe care civilizații străvechi le intuiau și le foloseau. Nu este nimic nou sau inventat recent de către cineva.

Întrebarea este: alegem să ne asumăm responsabilitatea pentru ce creăm în viața noastră sau să ne resemnăm cu iluzia că viața ni se întâmplă…?

 

2. Consideraţii filosofice[2]

 

Din perspectiva noastră, suntem împovăraţi de multe dintre religiile şi filosofiile noastre spirituale. Deşi aceste consideraţii ar putea părea abstracte, în realitate, aceste forme-gând afec- tează percepţia şi, prin însăşi natura lor, ele ne limitează experienţa în lumile materiei.

Multe dintre, dar nu toate religiile şi tradiţiile noastre spirituale, privesc cu dispreţ lumea materiei. Ele afirmă că raiul, paradisul sau altă versiune similară de existenţă desăvârşită, nu fac parte din experienţa noastră, ca fiinţă umană întrupată.

Într-adevăr, unele dintre ele consideră ca fizicalitatea noastră este o greşeală sau un păcat şi că sunteţi intinaţi, prin simplul fapt că avem un trup. Chiar dacă e posibil să ne fi îndepărtat mental de astfel de credinţe, aceste forme-gând circulă prin inconştientul din cultura noastră. Ele influenţează percepţia, pe care majoritatea omenirii o are despre ea însăşi.

Dacă, în mod conştient sau inconştient, acceptăm această formă-gând, suntem limitați de ea, iar între aspectele noastre transcendente, adică multidimensionalitatea noastră şi existenţa noastră întrupată va exista o tensiune. Din perspectiva noastră, aceasta e o situaţie nefericită.

Conştiinţa este un continuum, de la nivelurile vibraţionale cele mai înalte, în care nondua- litatea este principiul, care guvernează, până la tărâmurile de lumină din planurile materiei. Cu siguranţă că există graniţe vibraţionale, dar lumile materiale sunt la fel de sacre ca tărâmurile cele mai înalte ale luminii şi conştiinţei pure.

Atunci când vom dobândi această înţelegere, vom avea acces la toate dimensiunile fiinţei noastre, fapt ce ne va mări curajul spiritual, capacitatea de înţelegere profundă şi creativitatea, precum şi aptitudinile de vindecare/autovindecare. Atenţie[3], gândurile umane intense pot lua forme fizice malefice!

Există unii cercetători în domeniul paranormalului şi ezoterismului care consideră că gândurile umane pot materializa forme fizice. Şi, nu, nu este doar o speculaţie! Astfel, rezultă „spi- ritele elementale”, care constau din gânduri şi/sau sentimente proiectate de indivizi, care prin an- xietate sau printr-o altă dorinţă puternică, creează materie noetică (psihică). Elementalul este astfel, la început, o imagine mentală interioară. Astfel de imagini pot căpăta o viaţă proprie şi pot exista independent de creatorul lor.

Un tip este creat la nivel subconştient de dorinţă sau emoţii, celălalt este creat de un gând controlat şi proiectat în mod deliberat (binecuvâtare/blestem). Acest tip de imagine durează mai mult, dar este mai puţin obişnuit decât proiecţia inconştientă, care este adesea rezultatul unor emoţii negative, cum ar fi invidia şi ura, şi care creează elementalii, ce se întorc în subconştientul creatorului, formând rutine şi obsesii (autobinecuvântarea/autoblestemul).

Ocultista engleză Dion Fortune ne spune cum, fiind supărată pe cineva care o rănise, a chemat, accidental, un vârcolac. Zăcând în pat şi gândindu-se la Fenrir, monstrul-lup din legendele vikingilor, a simţit brusc manifestarea unui uriaş lup cenuşiu. În Autoapărarea psihică, ea scrie: „Pe vremea aceea nu ştiam cum se fac elementalii, dar am nimerit din întâmplare metoda corectă – o supărare puternică, invocarea forţei naturale potrivite şi starea între somn şi veghe, în care dublul eteric se întăreşte”. Îmbrâncind lupul, i-a spus: „Dacă nu ştii să te porţi ca lumea, dă-te jos din pat”. Împins pe podea, animalul a dispărut prin perete.

În decembrie 1912, un grup de ocultişti din St. Petersburg, „Frăţia Soarelui Răsare”, a invitat un guru chinez sau tibetan să conducă un experiment pentru a crea un “egrigor”, o entitate de tip “formă-gând”. Guru le-a spus că egrigorii sunt creaţi din gândurile oamenilor, care sunt formate din energie electrică plus prana (alias mana, forţa vitală).

Gândurile obişnuite nu pot crea egrigori, dar o acumulare sau o concentrare de gânduri bune sau rele pot crea egrigori perceptibili de simţurile fizice obişnuite. El a continuat: „Oamenii care mor de moarte violentă produc emanaţii deosebit de puternice şi periculoase. Blestemarea asasinului cuiva, creează un egrigor cumplit, care dăinuie pentru multă vreme în planul astral. Primind de la trupul sănătos şi puternic al persoanei asasinate sau executate multă prana, un astfel de egrigor devine într-atât de vital, încât poate produce necazuri chiar şi în planul nostru fizic”.

 

3. Forme-gând vii[4]

 

Daca credem cumva că nu putem să facem absolut nimic pentru a ne îmbunătăți viața, cât și conditța în care se află lumea, să ne gândim mai bine! Încă de la începutul timpurilor, fiecare formă-gând este prinsă în capcana aurei magnetice a Pământului. Daca acest lucru este adevărat, cum putem începe să o controlăm?

Intrebarea noastră reflectă gândire tridimensională. Controlul este o mare iluzie pe planeta pe care existăm noi. Putem alege dintre formele-gând precondiționate. Putem crea forme-gând pe Pânza Divină, dar nu putem controla formele-gând. Dacă acest lucru ar fi cu putință, întregul Uni- vers ar fi ținut într-o sclavie lipsită de speranță, de către entități fără scrupule. Întrucât răspunsul la intrebare necesită o bază mai puternică de înțelegere, înainte de a da un răspuns direct vom face o digresiune, pentru a discuta procesele creației. Acum, să ne eliberăm mintea, pentru a explora procesele de creație, iar apoi vom putea pricepe pe deplin realitatea încâlcită a formelor-gând.

Nu există decât un singur proces de creație, deoarece există un singur Creator. Toate creația este o formă-gând. Totuși pentru a crea tărâmuri materiale, care reprezintă o reflecție crtistalizată a fațetelor Unicului, este creată o rază duală de energie, care trece prin ea însăși și formează un puls, ce pare a fi însuși opusul. O singura privire aruncată asupra ceea ce numim o undă sinu- soidală, va da posibilitatea să conceptualizăm pe loc aceasta idee amplă. Totusi, cea mai profunda dintre toate: simbolul Yin/Yang este o undă sinusoidală!

Putem creea orice adevăr dorim, dar nu putem creea acest proces. Noi suntem procesul, iar acesta este etern.

Putem gândi orice, dar crearea Procesului de Gândire nu ne aparține nouă. Procesul Creației și al Gândului a fost implementat în noi, Într-adevar el este noi. El este noi. El este noi…

Putem face o analogie perfectă, folosind însuși exemplul tehnologiei, pe care o folosim pentru a scrie acest document. Adică, noi folosim un program, care procesează cuvinte. El nu scrie cuvinte în locul nostru. El oferă structura sau sistemul, prin care putem organiza, într-o formă de comunicare, cuvintele care simbolizează formele-gând.

În același mod este implementat în noi Programul Originar, susținut de ceea ce noi numim Frecvența Geniu, cu care noi putem creea viața, sau o situație de viață, în cadrul Procesului. Există ecuații partiale de viață, care creează o sub-versiune a programului, foarte asemanatoare cu virușii noștri genetici, sau cu cei din computer.

Dat fiind că noi suntem programul si programul sunteti noi, este foarte clar ca singurul pro- gram, care va fi stricat este al nostru propriu. Să privim acum problema dintr-un unghi ușor diferit. În primul rând structura Divină a acestui Proces creează gând, care este Lumină, îl cristalizează prin tipare de unde staționare și îl organizează pentru a reflecta direct adevărul existentei sale. Acest Adevăr Organizat este conștiența. De un timp incoace, savanții nostri au acceptat, cam fără voie, că materia înseamnă energie. Prin urmare, este nevoie de energie pentru a gandi, energia este o forma a masei, iar rezultatul este o îngrămădire de materie, pe care noi o numim forma-gând.

Atunci când gandim, creem forme-gând sau particule de energie/masă. Folosim același Proces, pe care il folosește și Dumnezeu. Cum ar putea fi altfel?

Repetăm: nu noi am creat Procesul gândului. Procesul Divin a creat universul.Noi nu putem procesa altfel decât universul. Putem adăuga universului numai forme-gând noi, cu acea porțiune din “Proces”, pe care noi o întrupăm. Poate ca acum putem înțelege mai bine adevărul, că noi suntem ceea ce creem, deoarece noi suntem ceea ce gândim.

Formele-gând create de către eul-fals conțin greșeli și produc stricaciuni, deoarece ele sprijină ecuații partiale, pentru a dovedi că nu suntem conectați la univers. El predică următoarea dogmă:

În cel mai rău caz noi suntem un accident bizar și pocit, izolat și singur, pe o planetă, care este și ea produsă dintr-un accident bizar și pocit;

În cel mai bun caz noi suntem un program defectuos, care nu se poate salva pe el însuși.

Toate aceste forme-gand produc încă și mai multe forme-gând de disperare, singurătate și anihilare. Aceste forme-gând sunt prinse în capcana aurei magnetice a Pământului, alături de Programul Originar. De aceea există atat de multe forme-gând, care se referă la un rău existent undeva dedesupt și la un bine, ca existând undeva, deasupra.

Eul-fals este un fragment al Proceuslui Divin, care cuprinde numai formele-gând solare, imediate ale noastre. Adică natura soarelui nostru, care se autoconsumă este ceea ce noi vedem reflectat pe Pământ. Impulsurile senzoriale limitate ale unui corp cu frecvență joasă, nu pot interpreta aceasta decât ca fiind auto-anihilare. Întrucat eul-fals este orbit de lumina unei ordini inferioare, acest proces fragmentat de viață, care se auto-consumă, devine o lege a supravietuirii, pentru ca, în cele din urmî, el să sucombe în fața acestei anihilaăi. De aceea un program defectuos sau artificial nu poate genera și atrage decât forme-gând defectuoase și distructive.

Putem spune deci că eul-fals este făcut de om ? Din perspectiva Procesului Universal, el nu este facut de om, deoarece el este un fragment deja creeat al acestui proces. Interpretarea ciclului nostru de viață seznorială este făcut de om. Formele-gând limitate, obtinute numai din observarea senzoriala tridimensionala a proceselor pământene/solare, dau nastere formelor-gând, care se con- topesc, pentru a forma eul-fals.

Cu alte cuvinte, Programul originar oferă o vizibilitate de 360 de grade; omul, prin limi- tarea concentrării si frecvenței sale, nu construiește altceva decât obloane. Numai acestea sunt făcute de om. Să facem o analogie cu prisma. Imaginați-vă o prisma, care este de mărimea Pă- mântului. Formele-gând tridimensionale se află pe latura refractantă, din aceasta perspectivă, oricine nu este daltonist va accepta imediat că există raze de culoare. Daca vreunul din ei ar pretinde că există numai o singură rază, acea persoana ar fi supusa batjocurii, deoarece impulsului senzorial al eului-fals, i-ar fi clar că există mai mult decat o rază. Dacă cineva ar deveni mai mare sau ar reduce mărimea prismei, ar cunoaște imediat că există o singură rază de lumină. Ar deduce că forma prismei era într-un fel sau altul, responsabilă de iluzia că o singură rază pare a fi mai multe raze de culoare. În continuare, dacă cineva ar putea fii prisma (ceea ce noi suntem), ar putea studia direct procesul de creație prin auto-studiu (ceea ce noi putem face).

Făcute de om sunt doar formele-gând sau obloanele create prin propria dorință. O matrice a acestor forme-gând umane creeaza o subdiviziune artificială a Proceuslui Divin, devenind eul fals. Acest subproces artificial cât și toate formele-gând pe care el le produce sau amplifica, sunt entități magnetice! Cu alte cuvinte electromagnetismul este mediul, în care formele-gând de frec- vență asemănătoare se contopesc pentru a forma entități. FIECARE DIN NOI CONTRIBUIE LA CREAREA ACESTOR ENTITĂȚI DE ENERGIE, PRIN CEEA CE GÂNDIM SAU CONTEMPLĂM, chiar și în cele așa-numitele gânduri secrete.

În cea de-a patra dimensiune nu există secrete. Prin urmare, fiecare bărbat, femeie, copil contribuie la o matrice enormă de rețea de forme-gând vii. Pe bună dreptate puteți gândi că im- plicațile aceseti afirmații, la scara individuală sau globală sunt cu adevărat periculoase. Ne vom întoarce la această realitate cutremurătoare, mai târziu în cadrul acestui capitol.

Să examinăm frecvența primară a creației. Întrucât forțele electronice și electromagnetice  trebuie să opereze ca dualități pulsatorii de plus și minus, trebuie să existe o a treia forță, care să ofere mediul pentru o reechilibrare armonioasă în univers a fluxului electronic, care altfel s-ar anula într-o clipă, imediat după ce a fost creeat. Aceasta a treia forță sau mediu este frecvența dragostei, care vine de la Dumnezeu și pentru a ne exprima mai exact, această forță nu este a treia forță, ea este prima forță. Iarăși un univers electronic nu poate exista decat înăuntrul oceanului atotcuprinzător de frecvente extrem de înalte ale luminii.

Frecvența Dragostei este funcția primară în Procesul Divin al creației, care se manifestă ca forță coagulantă, organizând întrega materie, dela Forma-Gând Originară, până la manifestarea ei ca tăramuri ale universului și ale multor alte universuri.

Astfel până și cele mai distorsionate forme-gând, sau ecuatiile parțiale de viață numite rău, sunt iubite și făcute să fie vii, de către Procesul Divin, cu care suntem inzestrați noi toti. Fără acest camp de frecvență, universul s-ar anula pe el însuși. De asemenea nimic din ceea ce se manifestă prin Procesul Creator Divin, nu este posibil să existe fără să posede aceleasi atribute cu procesul.

Toate lumile sunt create din el și există înăuntrul lui.

Din ce este formata o formă-gând[5]? De ce cantitate de gânduri este nevoie pentru a o face să devină formă-gând? Noi sperăm prin această întrebare pe care ne-o punem, că este nevoie să se ajungă la un anumit nivel, o anumită intensitate și/sau o anume mărime a gândului, înainte ca acesta să devină o entitate.

Aceasta falsă speranță este rezultatul ezitării noastre de a accepta responsabilitatile de a fi co-creatori. Trebuie să ne reamintim faptul că și cel mai nesemnificativ și trecător gand este în realitate, o formă-gând, o entitate vie, ce se adaugă masei în creștere ale dimensiunii noastre pământești. Mai mult, acumularea unui numar nemăsurat de forme-gând pervertite, agresive, de la începuturile timpului, duce la o poluare masivă, nu numai a planetei noastre, dar și a universului nostru local. Asta deoarece ele sunt eliberate periodic în timpul fiecărui mileniu, iar efectele lor trebuie compensate, pentru a se ajunge la un echilibru cu toate celelalte forme de viață, altfel, întreaga galaxie s-ar distruge.

Fiecare gând pe care îl producem sau îl menținem este activat de forțele noastre de viață personale, legându-ne de el în mod implacabil, indiferent de mărimea sa. Cu alte cuvinte, chiar și așa numitele gânduri neînsemnate, se pot comporta ca un mic baccil sau virus.

Formele–gând au diverse mărimi și complexități, generand caracteristicile comunităților locale cât și a celor globale, atât la nivel micro, cât și carcateristicile personale la nivel macro.

În întrebarea noastră se intrezărește speranța, ca cele mai minuscule forme-gând sunt mi- nuscule și deci inofensive și fără  rezultat. Nu așa stau lucrurile. Asta deoarece din comparația făcută mai sus, putem să ne dăm cu ușurinta seama că virusul microscopic poate face prăpăd într-un organism dezechilibrat, chiar până la moartea sa fizică.

O altă comparație sugestivă, este cea a particulelor atomice, care pot trece prin metale so- lide, demonstrând capacitatea de pătrundere și poluare a sistemelor fizice aflate la mari distanțe, pentru perioade lungi de timp.

Mic nu înseamnă neapărat fără importanță.

 

La fel cum nu putem nega existenta unor anumite particule doar pentru ca sunt invizibile, nu putem nega nici existența formelor-gând. Formele-gând există ca entități vii, din cauza că sunt create de către Procesul Divin, care există în mod inerent în noi. In fiecare moment al vieții noastre, creem sau dăm o nouă forță de viață formelor-gând vii de toate formele, mărimile, funcțiile și culorile.

Dându-ne seama de această realitate zguduitoare, nu trebuie să ne pierdem speranțele de schimbare a lumii în care trăim. De fapt, prin întelegerea acestui adevăr, nu numai că devine evidenta posibilitatea ca un tu oarecare, să poată schimba lumea, ci este chiar datoria ta de co-creator să o faci. Oricat de mohorât ar părea acest scenar la prima vedere, există și o alta perspectivă plină de speranță. Adică, numărul formelor-gând create de omenire, aflate în armonie și în rezonan- ță cu dragostea, cu lumina/mintea lui Dumnezeu, este de asemenea nemăsurată. Când ne gandim la situația din lume, ne dăm seama de lucrarea extraordinară, ce trebuie dusă la bun sfârșit.

Această sarcină pare compleșitoare la prima vedere, dar la o examinare mai atentă, realizăm ca putem face totuși foarte multe, chiar fiecare dintre noi. Am explicat cum fomele-gând (generate de mintea umană, cea solară și cea galactică) pot influenta și chiar influențează efectele scenariilor vieții. Nu numai că noi creem forme-gând, dar și amplificăm deja formele-gând concepute sau apărute, la fel cum putem construi pe baza uni proiect nou sau să refacem o structură existentă. Astfel crearea și menținerea formelor–gând armonioase, poate fi realizată în mod continuu, atât în starea de veghe, cât și în timpul somnului.

Să analizăm în timpul zilei cât și al nopții, la ce ne gandim?

Ce fel de forme-gând creem sau mentinem?

Cu ce fel de materiale din ziare, din televiziune, de pe internet, ne identificăm?

În timp ce stăm în fața televizorului sau a laptopului urmărind știrile, sau cititnd ziarul, de alfel foarte multumiți de noi însine, să conștientizăm că formele-gând pe care le menținem, cele cu care intrăm în rezonanță, prin intermediul receptoareleor/transmitatoarelor noastre mentale și fizice, adaugă o energie greu de imaginat, oricărei alte forme-gând, indiferent de unde ar proveni ea. Poate că nu noi am creat forma-gând inițială, dar chiar și prin cea mai banală formă de aprobare sau bârfă, blândă sau vehementă, prin identificare pasivă sau activă, contribuim la sporirea puterii acelor forme-gând, bune sau rele. Responsabilitatile unui creator nu pot fi evitată sau minimalizată, prin raționamentul că nu am participat direct la realizarea fizică a unui eveniment.

De fapt, noi suntem cu toții responsabili, pentru fiecare actiune din planul nostru fizic, indiferent de gradul, în care suntem active, intr-o anume problemă sau situație. Nu putem sublinia indeajuns puterea, pe care o avem fiecare dintre noi, de a schimba vietile noastre și lumea ca un intreg. A venit timpul să dăm la o parte firul de nisip din ochiul minții noastre, realizând că am participat și încă participăm la procesul de creație a tot ceea ce există.

Cu toate că putem accepta aceste lucruri din punct de vedere intelectual, ne va veni foarte greu să îmbrățișăm în totalitate, adevarul fundamental că putem schimba lumea. Pe planeta noastră există multe filozofii, religii, curente de opinii din mass-media, ce sunt de asemenea forme-gând, care propovăduiesc dogme menite să dezgolească conștiința individuala de adevărata sa glorie, ținând ascunse realitatea unității dintre religie și știință.

Dovada evidentă a greșelii voite sau nu, pe care o fac atât știinta cât și religia este ex- cluderea lor reciprocă. Pe masură ce din ce in ce mai multe documente străvechi vor fi reevaluate, într-o sincronizare stabilită de programul de evoluție, așa cum a fost el instituit de către ierarhia lui Dumnezeu, ca unic creator, vom descoperi adevăratele structuri științifico-religioase ale învă- țăturii unice.

Străvechile documente ale luminii vor cădea de accord și vor scoate în evidență faptul că nu este nici o diferență între religie și știință. Nu a fost niciodată vreo diferență. Nu a fost niciodată vreo diferență. Nu a fost niciodată vreo diferență…

Dar pânâ când această conștiință unificata va deveni o realitate, majoritatea omenirii, pe plan individual sau colectiv, va servi numai drept incubator, fie pentru procesul dezumanizant al anulării de sine a familiei ei globale, fie pentru forța de viață unificată și plină de grijă a iubirii/lumini/minții lui Dumnezeu.

După cum vedem este la latitudinea fiecăruia dintre noi, sa îmbrățișăm formele-gând ale luminii, pentru-că dragostea Unicului, este atât de puternică încât fiecăruia dintre noi, i s-a da o șansă să experimenteze, să îmbunătățească și să corecteze propria programare gresită, auto-creată.

Este identificarea o formă-gând? Identificarea este un proces. O putem considera ca o ca- meră de incubație pasivă. Atunci când identificarea este făcută de eul fals, se produce o atmosfe- ră extrem de subtilă și periculoasă. Poate fi asemuită cu un preparat de laborator, care nu exercită o forță a sa proprie, pânș când nu este pus într-o atmosfera propice, care stabilizează condițiile ce duc la creșterea diverselor forme de viață, introduse de către experimentator.

Folosim analogia cu perparatul de laborator, pentru că este o diferență mică între o cultură ce se întinde pe un continent și cu ce crește într-un vas de laborator. Ce creste în acest vas este în funcție de noi, în mod individual sau colectiv, pe post de co-creatori în planul originar al creației. Să mergem mai departe și să analizăm realitatea formelor-gând ca entități vii.

Fiecare din sistemele noastre de conștiință ce actionează ca receptor/emitator (corp, min- te, suflet), este precum pântecele unei mame, adica fixează o formă-gând in solul fertil al Proce- sului Divin și o incubează, adăugându-i alte forme-gând si forță suplimentară, apoi o transferă unei alte personae/incubator, care la rândul său, face la fel, până ce forma-gând ajunge să se manifeste undeva în lumea fizică. Astfel este atrasă electromagnetic de alte entități de frecvență asemanatoa- re, ce se identifică cu această formă-gând prin intermediul eului fals, fortând energia lor să treacă la acțiune.

Aceasta este explicația pentru indivizii, care fără o predilecție anterioară, fac dintr-o dată un gest de dragoste sau violență, pe care nu l-ar face în mod obișnuit. Noi ne amăgim cu ușurință, preamărindu-ne eroii și persecutându-ne dușmanii.

Până când ne vom mai nega responsabilitățile, pe care le avem în fața vieții?

Cu ce scop ne micșorăm puterea și demnitatea, creind o lume a morții, mai degrabă decât una a vieții pentru copiii și populația Pământului?

Să luăm atitudine în privința rezultatelor ce se vor obține în capitolul final al ciclului de evoluție a Pământului, cel în care ne găsim acum!

Să ne identificăm cu Frecvența Geniu, care este moștenirea noastră. Nu suntem mai presus decât criminalii noștri, nici mai prejos decât eroii noștri. Noi i-am creat pe toti. Noi suntem una.

Să acordăm măcar câteva minute din zi, pentru a incuba formele-gând ale lui Isus Cristos sau ale lui Buddha, mai degrabă decât cele ale figurilor publice corupte, sau ale criminalilor în serie.

Oh, oh… noi cei neprihăniți, avem oroare de tot ceea ce vedem și îi judecăm pe toți! Cu toate acestea, ne-am idetificat cu ceea ce examinăm! Aceasta este o lege a Conștiintei. Noi suntem una. Noi suntem una…

Noi Suntem Matrixul, suntem noi

Cel mai profund discurs al lui Bashar[6]

 

Suntem un vis, un gând al Creatorului Infinit.

 Vrem să înțelegem că flacăra ce suntem,

Arde la nesfarșit, și nu se va stinge niciodat,

Oricât de strălucitori ne vom da voie să devenim

Și vrem să ne facem să înțelegem că existăm acum,

Și vom exista întotdeauna, pentru că acum este singurul timp,

Și singurul loc și că este sigura existență,

Care a existat dintotdeauna și întotdeuna va fi.

 

Vrem să intelegem că flacăra ce suntem,

Arde la nesfarsit, și nu se va stinge niciodată.

Suntem eterni, suntem infiniți, suntem spirit, suntem corp,

Suntem minte, suntem inima, suntem sufletul, suntem o idee,

Suntem o expresie, suntem un gând,

Suntem un vis al Creatorului Infinit.

 

Însă aceasta este realitatea

Și toată realitatea este așezată în visul nostru, o conținem pe toată,

Suntem întreaga manifestare și propria frecvență,

Noi suntem Matrixul, Matrixul suntem noi, suntem tot.

 

Suntem un gând al Creatorului Infinit, din care el ne-a creat.

Totul vine de la noi, totul va da naștere,

În timp ce noi întregim existența,

A tot ceea ce este și a tuturor,

Și a tot ceea ce este creația infinită a țesăturii existenței.

 

Ne-a ales pe noi, a ales ca noi să existăm,

Ne-a ales în mod conștient, ne-a ales.

Suntem în acest fel, în consecință binecuvantați,

Și vrem să întelegem că simplul fapt că existăm,

Suntem binecuvantați, pentru ca suntem creați din material divin,

Din lumina divină. Suntem astfel trupul lui Dumnezeu.

 

Suntem Creatorul Infinit și existența noastră a fost o decizie conștientă,

Un lucru conștient, și dintr-o alegere conștientă actionăm ca lumină.

Să fim o minte de lumină, respectâdu-ne,

Iubidu-ne pe noi necondiționat,

Pentru că din iubire necondiționată am fost creați,

Și din iubire necondiționată vom creea tot ceea ce noi dorim.

Suntem trupul lui Dumnezeu,

Și dintr-o alegere conștientă actionăm ca lumină.

Creem în mod conștient, și din dragoste creem tot ce dorim.

 

Suntem Creatorul Infinit și existența noastră a fost o decizie conștienta,

Un lucru conștient, și dintr-o alegere conștientă actionăm ca lumină.

Începem să simtim energia interconexiunii noastră,

Cu toate formele-gând,

Cu toată conștiința,

Cu toate civilizațiile,

Cu toți ochii,

Cu toate ideile,

Cu toate mințile,

Cu toate inimile,

Cu toate sufletele.

 

Spiritul este unu, iar noi suntem unu în acel ocean,

În acea mare, în acel lac.

Știm că noi suntem structura și esența Energiei Galactice.

Niciunul dintre noi, în acest sens, nu poate fi scos din Matrix,

Fără prăbușirea întregii structuri,

Suntem integrați în acest sens,

Suntem esențiali în acest sens și vrem să înțelegem faptul,

 

Că pentru că suntem interconectati în acest fel,

Pentru că tot ceea ce facem, impactează întreaga Creație,

 

Că merităm să existăm în acest fel și că merităm,

Să fim cea mai grandioasă versiune a celei mai măreaţe viziuni,

Pe care am avut-o vreodată, despre cine suntem noi cu adevărat.

 

Că merităm să manifestăm toate lucrurile,

Pe care le putem concepe.

Că merităm existența, care ni s-a dat,

Altfel nu ni s-ar mai fi oferit.

Că merităm toata iubirea pe care o putem imagina,

Pentru că din iubire suntem plămădiți.

 

Că merităm toata lumina, pe care o putem creea în viața noastră.

Pentru că suntem plamadiți din lumină,

Simțim că bătăile inimii noastre sunt reglate,

La ritmul și pulsul rotației tuturor galaxiilor,

A structurii existenței și a Inimii Universale a Creației Infinite.

 

Pentru că noi toți batem în interiorul acelei inimi

Și niciunul nu este în afara inimii a Tot Ceea Ce Este,

Suntem sângele, și forța vitală a lui Dumnezeu Însuși,

Care este forța și viața noastră.

De asmenea, noi suntem aceasta și ea este cine suntem noi.

 

Din visele noastre să ne naștem!

Din inima și spiritul noastru să fim vii!

Din sufletul nostru să fim lumină!

Pentru că nu suntem nimic altceva.

Din tot sufletul să fim dragoste,

O dragoste cum alta nu-i, pentru Dumnezeu.

 

Preocuparea noastră față de orice formă-gând, pe care o menținem în gând, îi sporește puterea.

Să ne facem timp pentru a dezvolta compasiunea în inimile noastre, astfel încât ele să îmbrățișeze binele pentru toți. Asta, deoarece noi suntem responsabili pentru încubarea formelor-gînd ce rezonează cu violența distructivă, ca și cu boala, războiul și absolut toate nenorocirile din lume. Cu cât ne opunem și detestăm mai multe părți ale umanității, cu atât ne opunem și detestăm mai multe părți din noi. Noi suntem una. Noi suntem una. Noi suntem una…

Să incubăm forma-gând a iubiri/lumini/minți lui Dumnezeu, ce îmbrățișează întreaga viață și vom da naștere unei realități a bucuriei, prosperității și sănătații, mai presus de cele mai îndrăz- nețe vise, individuale sau collective și vom fi prețuiți pentru asta.

Acum că avem o înțelegere mai bună a puterii nemaipomenite și a responsabilități, pe care o are receptorul pasiv ce încubează forme-gând, să analizăm latura transmitțătoare a câmpului nostru electromagnetic de conștiință. Este folositor să intelegem faptul ca in orice moment, transmițătorul nostru este acordat pe aceeași frecvență cu receptorul nostru.

Astfel, este imposibil să mentinem și să rezonăm cu forme-gând de frecvență joasă, de exemplu frica și ura, fără să transmitem cu și mai multă putere aceleași forme-gând, către conștiința lumii. Mai mult, există o întârziere, o decalare în timp in perioada de incubare a unei forme–gând. Aici se face o mare confuzie, pe care ne vom strădui să o punem în lumina conștiinței pure. Întrucât mintea tridimensională prinde forme-gând, mai degrabă de la circumferința roți vieții, decât din centrul acesteia, în permanență este prinsă fie în trecut, fie în viitor și foarte rar, dacă acest lucru se întamplă vreodata, în momentul prezent.

Trecutul/viitorul, binele/răul, etc, țes plasa confuziei în jurul vieții noastre. Prin urmare, es- te posibil să petrecem momente, sau ani, sau vieți întregi, receptând și încuband anumite forme-gând ce vor fi retransmise mai tarziu, adică în ceea ce reprezintă viitorul, față de trecutul în care au fost activate inițial.

Aceasta explică, în parte legile karmei. De asemenea aceasta explică, de ce la un moment dat al vieții, incercăm să ne identificăm cu forme-gând de frecvență mai ridicată și reușim doar să mărim viziunea noastră asupra lumii vechilor forme-gând de frecvență scazuta. Omenirea, pare a fi mai inteligentă, numai pentru că are motive mai sofisticate să sprijine vechile forme-gând de frecvență scazută, dând astdel iluzia evoluției. În timp ce omenirea pretinde că a evoluat în gândire, acest lucru nu indică în nici un fel, evoluția sa.

În cea de-a patra dimensiune, mintea noastră întelege miezul oricărei forme-gând sau forme de viață. Acest lucru este mult diferit față de perceptia noastră normală, tridimensională a reflecții- lor de suprafață ale obiectelor. Atunci când un obiect este perceput în a patra dimensiune, mintea noastră îl sesizează din centru, sau punctual nemișcat al esentei sale, acest lucru rezultând intr-un moment de contact, un moment ce oferă o experiență mult mai importantă, decat o simplă reflecta- re a obiectului. În acel moment noi de fapt creem spațiu (care este conștiința) în interiorul spațiului, suspendând iluzia timpului.

Trebuie să avem răbdare cu aceste digresiuni. Ele sunt foarte importante în înțelegerea deplină a mecanismului formelor-gând.

Acum, amintindu-ne analogia cu roata ce se învârtește, vom merge mai departe cu întelege- rea iluziei, ca să găsim acolo esența formelor-gând, ceea ce ne va aduce, totodată si beneficiul de a înțelege mai mult latura străvechiului termen de karmă, sau în exprimare modernă, principiul acțiunii-reacțiunii.

Pe măsură ce planeta se învârtește în spațiul conștinței, formând un continuum spațiu/timp, iluziile se stratifică în timp ducând la confuzia tridimensională. Astfel, dacă nu te găsești în centrul unui lucru, nu poți fi în altă parte, decât pe suprafața ce se învârtește, trăind întotdeauna iluzia unui trecut ce goneste spre un viitor care niciodată nu mai vine cu adevărat. Poate că aceasta explică predilecția adulților de a manifesta incontinuu, pe tot parcursul vieții, forme-gând de adolescenți sau chiar infantile, ceea ce face ca evoluția adevărată a conștiinței sa fie un efort ce consumă mult timp și are rezultate foarte slabe, în privința adevăratei iluminări în alte dimensiuni.

Astfel karma, atunci când vorbim de viața prezentă, este un lucru mai usor de înțeles, în momentul in care realizăm că vechile forme-gând pot fi transmise către momentul acum al vieții noastre. Este ca și cum noi compensăm acțiuni și forme-gând ce au apărut ieri sau cu mult timp în urmă. Acesta este numai un rezultat ale vechilor forme-gând, cu care ne-am identificat în prezent, făcându-le să se fizeze în aura noastra prin inducție electromagnetica, iar rezonanța producând o realitate în momentul acum.

Astfel rezonanța electromagnetică a unei forme-gând apare ca o matrice de configurații ce strălucește în aura noastra, atrăgând alte entități ce au in aura lor configurații energetice geometrice similare. Altfel spus suntem ca un afișier viu. Formele-gând ale crezurilor și dorințelor noastre nu sunt încuiate în vreo sinuozitate a creierului nostru. Dacă formele–gând ar fi închise în tesutul creierului, nu ar mai exista comunicare la nici un nivel al conștiinței.

Entitățile pe care le atragem și de care suntem atrași, rezoneaza cu modele geometrice similare celor din aura lor. Astfel, acele asa-numite întâlniri întâmplătoare, sunt de fapt rezonanțe între câmpuri aurice ce magnetizează și atrag un eveniment. Împreună sau în grupuri, atracțiile se bazează pe identificări duble și multiple. Dacă suntem în stare să detestăm unele dintre formele-gând, cu care ne identificăm, vom detesta acea parte a noastră sau a celeilalte entități sau grup, către care suntem atrași, numai pentru că și alții pot detesta aceleași lucruri ca și noi. La fel, ceea ce ne place la noi, ne place și la alții.

 

Noi îl creem pe Dumnezeu

Toată viaţa vi s-a apus că Dumnezeu v-a creat.

Acum vin şi vă spun: voi îl creaţi pe Dumnezeu.

 

 

Dragă Tată/Mamă Dumnezeu,

 

Îți scriu direct ție Tatăl/Mama mea din cer și consider că-i firesc,

Îți scrie un om simplu, mic și neînsemnat, așa cum îmi repeți mereu,

Îți scriu din adâcul sufletului meu, care este și al tău,

Că doar noi suntem una, suflet din sufletul tău…una suntem…

Îți scriu fără falsă modestie, fără să cad în genunchi,

Îți sriu în mod firesc și natural, așa cum i-aș scrie unui prieten.

Tu eşti viaţa care exprimă viaţă, dragostea care exprimă dragoste.

 

Am căutat, am răsfoit, chiar pe internet m-am uitat, m-am tot uitat…

Chiar și Biblia la sfatul tău, ba era un canon… un canon…am citit-o,

De paisprăzece ori am citit-o, am citit-o, dar pe nimeni n-am găsit,

Deși plin de râvnă, nu râde, chiar cu râvnă am căutat un om sincer,

Un om, care din adăncul sufletului său să ți se adreseze firesc și matural,

Fără a folosi clișeie învățate de la alți sau din cărțile sfinte.

Eu sunt pur și simplu Dumnezeu, care îl exprimă pe Dumnezeu.

 

Iubitul meu de câte ori n-am încercat să-ți mărturisesc,

Într-un fel sau altul ceea ce simt eu pentru tine, dar de fiecare dată,

Mă trezeam repetând și eu aceleași clișeie răsuflate, golite de setimente,

Și brusc imi pierdeam curajul să mă adresez ție, cu ț mic, fără a fi fals.

Nu-i cotestez pe niciunul, care ți s-a adresat, așa cum au știut ei,

Uni au făcut-o din dragostea profundă ce ți-o poartă, alți din respect,

Alți din obligație profesională sau din cine știe ce motive. Îi iubesc.

 

Aă vrea să ști că te iubesc mai mult decât orice pe lumea aceasta.

As renunta la viata mea, dacă ar fi cazul pentru tine.

Dar aceste lucru nu se poate, suntem nemuritori și pace.

Aș îneca lumea întragă cu lacrimile mele ca semn al iubiri mele.

Și dacă aș putea ți-ași aduce chiar și luna de pe cer în dar.

Tu știi că eu aș face orice pentru tine dragul meu,

Dar știu că fericirea mea, este tot ceea ce contează pentru tine.

 

Ori de căte ori mă duc seara la culcare un singur lucru imi doresc,

Și acela este ca eu să găsesc acele cuvinte simple, din inima mea.

Prin care să știi că îți înțeleg suferința și supărarea când noi suferim.

Ai spus că am liberul arbitru să dispun cum vreau de viaţa mea.

Și că ceea ce vreu eu pentru mine, este ceea ce vrei tu pentru mine,

Că eu îmi trăieşti viaţa, aşa cum vreau să o trăiesc;

Că tu nu ai nici o preferinţă. Până aici am conștientizat. Bine.

 

Dar tot tu ai mai spus că ție nu-ți pasă de ceea ce fac eu,

Și mie mi-e greu să aud aceasta și aceasta este marea amăgire,

Pe care mi-am asumat-o, că ție îți pasă, într-un fel sau altul,

De ceea ce fac eu, când jocul vieții îl experimentez, îl fac cum vreau.

Tu ştii că eu sunt în perfectă siguranţă pentru-că m-ai aşezat,

Într-un loc pe care-l consideri prietenos şi absolut în regulă.

Bineînţeles că speri întotdeauna că nu mă voi răni.

 

Iar dacă se întâmplă, eşti mereu prezent să-mi sari în ajutor,

Să mă oblojeşti, să mă faci să mă simt iarăşi în siguranţă,

Să fiu iar fericit și să merg iarăşi la joacă vieții şi data viitoare.

Şi nici data viitoare nu-ţi va păsa în ce fel mă joc cu viața.

Îmi vei spune, desigur, care dintre jocuri sunt periculoase.

Dar tu nu poţi să-mă opreşti de la a face lucruri periculoase.

Nu întotdeauna. Nu pentru totdeauna. Nu întotdeauna…

 

Nu în fiecare clipă de acum şi până ia moarte. Permanent…

Tu ca părinte înţelept ştii aceasta. O știi prea bine Tată/Mamă.

Totuşi, tu nu înceteazi să-ți faci griji în ceea ce priveşte consecinţele.

Această dicotomie, să nu-ţi pese foarte tare despre ceea ce se întâmplă,

Dar să-ţi pese Tată/Mamă foarte tare de rezultatele experiențelor mele,

Este cea care descrie cel mai bine dicotomia lui Dumnezeu.

Fiindcă tu eşti viaţa care exprimă viaţă, dragostea care exprimă dragoste.

 

Totuşi, ție Tată/Mamă, într-un anumit sens, nu-ți pasă nici măcar

De rezultatele experiențelor mele. Nu de rezultatul suprem.

Aceasta, pentru că rezultatul suprem este sigur.

Şi aici este a doua mare amăgire a mea, ca om simplu,

Că poate exista dubii asupra rezultatului experiențelor vieţii mele.

Nu Tată/Mamă nu mai am nici un dubiu asupra mea,

Am conștientizat cine sunt cu adevărat. Sunt recunoscător…

 

Asa că eu te iubeasc mai mult decat orice pe lumea aceasta,

Și mereu conștientizez prezența ta, atât în momentele mele de fericire,

Cât și în cele de tristete, dar nu numai. Permanent. Permanent…

Iubirea mea pentru tine nu se va sfârși niciodată.

 Ori de câte ori te întreb și îmi răspunzi la întrebările mele,

Inima mea se bucură și începe să bată din ce în ce mai mult,

Și ori de câte ori te conștientizez, mă îndrăgostesc și mai mult de tine.

 

Conștientizez că dacă nu voi face nimic, voi ieşi de pe cale.

Întucât calea este procesul, cel care se numeşte viaţa însăşi.

De aceea, eu afirm și cred din tot sufletu meu, că eu sunt calea, adevărul și viaţa.

Eu am înţeles perfect, ceea ce Dumnezeu ne-a spus mereu.

Eu sunt viaţa şi eu sunt calea evenimentului în curs de desfăşurare.

Înţelepciunea nu-mi cere nimic altceva decât să am încredere în proces.

Adică, să am încredere în tine Tată/Mamă. Acesta este procesul.

 

Eu am încredere în mine însumi, pentru că eu sunt Dumnezeu.

Eu sunt un om simplu, mic și neînsemnat. Aceasta este dicotomia.

Dragă Tată/Mamă eu conștientizez că Noi Suntem cu Toţii Una.

Fiecare acţiune a mea este un gest de definire de sine.

Orice gândesc, spun şi fac anunţă „Acesta este Cine Sunt”.

 

Tată/Mamă de câte ori ne-ai repetat. La nesfârșit. La nesfârșit…

“Scumpii Mei copii, vreau să vă spun că această problem a lui Cine Sunteţi

Și Cine Alegeţi Voi să Fiţi, este una de mare importanţă.

Nu numai pentru că Ea dă tonul experienţei voastre,

Ci pentru că ea creează natura Mea.

Toată viaţa vi s-a apus că Dumnezeu v-a creat.

Acum vin şi vă spun: voi îl creaţi pe Dumnezeu.

Ştiu că aceasta înseamnă o reaşezare masivă a înţelegerii voastre.

 

Dar este una necesară, dacă este să faceţi adevărata lucrare,

Pentru care aţi venit. Cu toţii suntem angajaţi într-o lucrare sfântă.

Voi şi cu Mine călcăm pe un drum sacru. Aceasta este Cărarea.

În fiecare moment Dumnezeu se exprimă pe El Însuşi în voi,

Ca voi şi prin voi. Voi alegeţi întotdeauna cum va fi creat Dumnezeu,

Iar El nu vă va lua niciodată această posibilitate de alegere,

Și nici nu vă va pedepsi pentru că faceţi alegerea greşită.

 

Şi nu se poate spune că nu aveţi îndrumare în această privinţă

Și că nu veţi avea niciodată. Adânc construit în interiorul vostru,

Este un sistem intern de îndrumare, care vă arată drumul spre casă.

Aceasta este vocea care vă vorbeşte întotdeauna despre cele mai înalte alegeri,

Care vă pune în faţă cea mai grandioasă viziune a voastră.

Nu trebuie să faceţi altceva decât să luaţi în seamă această voce

Și să nu abandonaţi viziunea”. Eu nu abandonez viziunea.

 

Chiar daca uneori probabil că te-am mai suparat, fiind eu supărat,

Sau nu am conștientizat că sunt alături de tine, atunci când trebuia,

Sau am mințit, sau am fost rău, sau am creat orice stare,

Prin care am creat o parte cât de mică, din tine Tată/Mamă,

Prin emoții cu totul nenaturale, eu imi cer iertare pentru totul,

Deoarece n-aș mai suporta să te văd vreodată supărat.

Responsabilitatea de a crea o părțe infimă din tine, este imensă.

 

Este una să te duci la preot să te spovedești și să fii iertat de tine.

Este alta să particip la crearea unui Dumnezeu, după chipul și asemănarea

Mea, din una dintre alegerile mai mult sau mai puțin izbutite.

Eu aleg întotdeauna cum vei fi creat Tată/Mamă Dumnezeu,

Iar tu nu îmi vei lua niciodată această posibilitate de alegere,

Și nici nu mă vei pedepsi pentru că fac alegerea greşită.

În fiecare moment Dumnezeu se exprimă pe El Însuşi în mine,

Ca mine şi prin mine. Cu, ca mine, este o mare problem. Mare…

 

Conștientizând acest lucru, a înseamnat o reaşezare masivă a înţelegerii mele.

Dar este una necesară, dacă este să fac adevărata lucrare,

Pentru care am venit. Cu toţii suntem angajaţi într-o lucrare sfântă.

Tatăl/mama, cu mine, cu tine, cu ei,… călcăm pe un drum sacru.

Aceasta este Cărarea. Adevărul este cel care creează elocvenţa.

Adevărul are o eleganţă, care face inima să salte spre a se trezi din nou.

 

Singurul mod semnificativ, în care pot aplica în mod conştient

Noua mea înţelegere, este prin a fi cauza experienţei mele şi nu efectul ei.

Şi să ştiu că pentru a cunoaşte şi trăi experienţa lui

Cine Sunt Eu cu Adevărat și Cine Aleg Eu să Fiu,

Nu trebuie să creez opusul lui Cine Sunt, în cadrul spaţiului meu personal

Sau a experienţei mele personale. Înarmat cu această cunoaştere,

Eu poţ să-mi schimbi viaţa și poţ să-mi schimb lumea. Responsabilitate…

 

Rugăciunea domnnnească, este rugăciunea, pe care ți-o adresez,

În fiecare zi, asta nu o cred nici măcar eu, ne transmite un mare adevăr.

Tatăl nostru, care ești în ceruri, sfințească-se numele tău,

Vie împărăția ta, facă-se voia ta, precum în cer așa și pe Pământ.

Adevăr îmi spune mie Dumnezeu, șoptindu-mi suav la ureche. Sper…

 

“Când Eu spun Voia ta este Voia Mea nu este acelaşi lucru cu a spune,

Că Voinţa Mea este voinţa ta. Dacă tu ai face Voia Mea tot timpul,

N-ai mai avea nimic altceva de făcut pentru ca să ajungi la Iluminare.

Procesul s-ar încheia, ai fi deja acolo. O singură zi, în care

Să nu faci nimic altceva decât Voia Mea ți-ar aduce Iluminarea.”

 

Pe lâgă faptul că sunt un pic, sau mai mult, obraznic,

Nici măcar n-am bunul simț să ascult. Dumnezeu îmi repeat:

“Ba-ţi spun. Numai că tu nu asculţi. Şi când asculţi, nu auzi.

Şi când auzi, nu-ţi crezi urechilor.

Şi când crezi ceea ce auzi, oricum nu urmezi îndrumările.

 

Deci, a spune că voia ta este Voia Mea se dovedeşte inexact.

Pe de altă parte, voia ta este Voia Mea.

În primul rând, pentru că Eu o cunosc.

În al doilea rând, pentru că Eu o accept.

În al treilea rând, pentru că Eu o preţuiesc.

În al patrulea rând, pentru că Eu o iubesc.

În al cincilea rând, pentru că este a Mea

Și Eu o numesc a Mea Proprie.

 

Aceasta înseamnă că tu ai liber arbitru ca să faci ce vrei

Și că Eu fac ca voia ta să fie a Mea, prin dragoste necondiţionată.

Pentru ca Voia Mea să fie a ta, tu ar trebui să faci acelaşi lucru.

În primul rând, ar trebui să o cunoşti.

În al doilea rând, ar trebui să o accepţi.

În al treilea rând, ar trebui să o preţuieşti.

În al patrulea rând, ar trebui să o iubeşti.

În cele din urmă, ar trebui să o consideri ca fiind a ta proprie.”

 

Acesta este adevărul, pe care Dumnezeu o să-l împărtăşească cu noi toţi.

“Amintiţi-vă întotdeauna următorul lucru şi faceți din el mantra voastră:

Nu trebuie să am nimic, nu trebuie să fac nimic,

Și nu trebuie să fiu nimic, decât exact ceea ce sunt chiar acum.

Aceasta nu înseamnă că veți elimina din viaţa voastră a avea şi a face.

Înseamnă că ceea ce trăiți voi înșivă ca experienţă din a avea ori a face,

Va ţâşni din interiorul fiinţei voastre și nu vă va duce spre ea.

 

Când tu vii din fericire, faci anumite lucruri deoarece eşti fericit,

În opoziţie cu vechea paradigmă în care făceai ceva,

Sperând ca acel lucru să te facă fericit.

 

Când tu vii din înţelepciune, faci anumite lucruri deoarece eşti înţelept,

Nu pentru că încerci să ajungi la înţelepciune.

 

Când tu vii din dragoste, faci anumite lucruri deoarece tu eşti dragoste,

Nu pentru că vrei să ai dragoste.

 

Totul se schimbă: totul se răstoarnă când vii din starea de a fi,

Mai degrabă decât când te străduieşti să fii.

Nu poţi să-ţi faci drumul înspre starea de a fi.

Prin a face, nu poţi să ajungi să fii, fie că încerci

Să fii fericit, înţelept sau dragoste sau să fii Dumnezeu.

Şi totuşi, este adevărat că vei face lucruri minunate, o dată ce ajungi să fii.

Iată Dicotomia Divină. Calea de a ajunge să fii, este a fi.

 

Fii ce alegi să ajungi să fii! Este chiar aşa de simplu.

Nu trebuie să faci nimic. Vrei să fii fericit? Fii fericit.

Vrei să fii înţelept? Fii înţelept. Vrei să fii dragoste? Fii dragoste.

Oricum, aceasta este Cine Eşti. În orice situaţie. Tu eşti Iubitul Meu.

           

Dacă asta este ceea ce vezi, asta vei creea.

Odată ai fost pierdut, dar te-ai aflat. Ai fost orb, dar acum vezi.

Iar aceasta este o extraordinară stare de graţie.

Uneori v-aţi depărtat de Mine în inimile voastre,

Dar acum noi suntem iarăşi întregul şi putem fi pentru totdeauna.

Pentru că, ceea ce voi aţi unit, nimeni altcineva în afară de voi,

Nu poate desface. Aminteşte-ţi:

 

Sunteţi întotdeauna o parte, pentru că nu sunteţi niciodată de-o parte.

Sunteţi întotdeauna o parte din Dumnezeu,

Deoarece nu sunteţi niciodată departe de Dumnezeu…

Acesta este adevărul fiinţei voastre. Noi suntem întregul.

Prin urmare, acum cunoaşteţi întregul adevăr.

 

Acest adevăr a fost hrană pentru sufletul înfometat. Luaţi şi mâncaţi din el.

Lumea este însetată de această bucurie. Luaţi şi beţi din ea.

Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. Matei 26/27: Luca 22/19

Pentru că adevărul este trupul, şi bucuria este sângele lui Dumnezeu,

Care este dragoste. Adevăr. Bucurie. Dragoste. Acestea trei sunt surori.

Una duce la cealaltă şi nu contează în ce ordine apar.

Toate trei duc la Mine. Toate sunt Eu. Toate sunt Eu.”

 

Dragă Tată/Mamă Dumnezeu, acum am coștientizat această minunată,

Aș putea spune extraordinară și este prea puțin spus, dicotonomie…

Prima afirmație este că eu aleg întotdeauna cum vei fi creat Tată/Mamă Dumnezeu, este foarte adevărată, dar este un mare dar, dacă noi,

Chiar noi oameni l-am creea, pur și simplu, pe Dumnezeu,

Nu după asemănarea noastră, ci după mintea noastră plină de prostii,

Învățate de la alții sau scornite de noi, ce-ar ieși, ar ieși un Pseudo-Dumnezeu. Ce fericiți ar fi mari pseudo-teologi. Uraaa!!!Am avut emoții.

 

Dar puțintică răbdare, Tată/Mama Dumnezeu ne-a spus ceva de voia lui,

Și voia noastră: “Deci, a spune că voia voastră este voia mea,

Se dovedeşte inexact. Pe de altă parte, voia voastră este voia mea.

În primul rând, pentru că Eu o cunosc.

În al doilea rând, pentru că Eu o accept.

În al treilea rând, pentru că Eu o preţuiesc.

În al patrulea rând, pentru că Eu o iubesc.

În al cincilea rând, pentru că este a mea și Eu o numesc a mea proprie.”

Pleosc. Le-a căzut galoanele marilor teologi. Bărbații, supermani…

 

Responsabilitatea mea de a te creea pe tine Tatăl/ Mama mea,

Este întradevăr compleșitoare, dar este și plină de cea mai mare,

Extraordinar de mare bucurie, o facem împreună. Împreună…

Noi suntem unul și-n jocul vieții, ne creem o realitate grozavă,

Este o relitate în contină mișcare, eternă, plină de noutății.

Ce mai vreau. Nimic. Dar parcă lipsește ceva. Dar nu lipsește.

Realtatea este viaţa, care exprimă viaţă, dragostea, care exprimă dragoste.

 

Dragă Tată/ Mamă te iubesc din toat sufletul, din toată inima mea,

Cu tot corpul meu, și îți sunt recunoscător, că pe parcursul scrieri,

Ofului meu, un of, pe care l-am vrut să fie ieșit din paradigmele obișnuite,

Am găsit, știu la a cui îndemn, adevăririle tale transmise prin:

Neale Donald Walsch, în Conversaţii cu Dumnezeu • Un dialog neobişnuit •.

Dacă am reușit sau nu, nu contează. Contează că te-am conștietizat un pic,

Chiar un pic mai mult, Cine Ești Cu Adevărat. Cine Ești Cu Adevărat…

Amin. Amin. Amin…

            Al tău fiu iubitor.

 

4. 4. Energia formă-gând[7]

 

GÂNDUL ESTE CEL, CARE ATRAGE BINELE SAU RĂUL,

ÎN EXISTENŢA NOASTRĂ

 

Gândirea noastră dispune de cea mai puternică forţă creatoare din întregul univers. Gândul este cel care aduce pacea şi liniştea în sufletul nostru. Gândul este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră. Toate gândurile emise plutesc în aer ca nişte mine ameninţătoare pentru a lovi pe cel ce le-a produs.

O gândire sau o acţiune negativă este resimţită dureros de mii de organisme. De aceea există o lege a naturii şi a ştiinţei conform căreia răul pricinuit altora ne face rău şi nouă înşine. De aceea străduinţa de a ierta duşmanii şi de a îndrepta spre ei numai gânduri de pace şi iubire constituie un act protector pentru noi.

Dacă deslănţuiţi în voi ceea ce aveţi mai rău, este normal să vină asupra voastră numai ce-i rău. Dacă veţi dărui iubire şi lumină, atunci asta se va întoarce însutit. Întotdeauna primeşti înapoi ceea ce emiţi. Toate se întorc la noi aşa cum le-am împrăştiat în mediul nostru înconjurător.

Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibra- toriu: gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, semntimente etc. se întorc la noi producănd efecte perturba- toare în câmpul nostru energetic. De aceea nimeni nu poate face rău altuia fără să plătească. De aceea oricând aveţi gânduri negative despre o persoană, să vă rugaţi în permanenţă pentru sănătatea ei.

Tu eşti unica fiinţă ce-ţi cauzezi (produci) întâmplările şi nimeni sau nimic nu pot fi răspun- zători de producerea lor. Gândurile noastre creează realitatea noastră.

Când ne gândim la cineva se creează instantaneu o punte energetică între noi şi omul la care ne gândim. De aceea, orice gând rău reprezintă un atac energetic care aduce un prejudiciu omului respectiv. Astfel ne atacăm şi ne omorâm unul pe altul în mod inconştient, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru. Orice expresie dură, afirmată pe un ton categoric, poate provoca un rău atât sieşi cât şi unui alt om.

Cănd vă gândiţi că vi se poate întâmpla ceva rău, dvs. atrageţi nenorocirile. Şi cu cât vi le reprezentaţi într-un mod mai real, cu atât este mai mare răul pe care îl provocaţi. Dacă veţi gândi că vă veţi îmbolnăvi, aveţi toate şansele să vă îmbolnăviţi. Dacă vă gândiţi că va veni cineva şi vă va jigni acest lucru se va petrece în realitate. Imaginaţia are puterea de a crea realitatea.

Cea mai mică supărare pe cineva, aduce prejudicii sănătăţii şi destinului persoanei pe care ne supărăm. Agresivitatea faţă de un om reprezintă un program de distrugere a tuturor rudelor şi a copiilor săi. Această influenţă negativă se reîntoarce împotriva agresorului şi a rudelor acestuia. La nivelul biocâmpurilor omul este într-o conexiune directă cu toate rudele sale, cu copii săi,, astfel încât lovitura traversează întregul lanţ al rudeniei, şi ca recul vine pedeapsa împotriva agresorului şi a familiei acestuia.

Dacă omul atacă individual, el plăteşte individual, iar dacă atacă în calitate de reprezentant al societăţii plăteşte întreaga societate. De aceea să fim atenţi să nu facem rău nici măcar cu gândul.

Bârfa şi calomnia produc un rău nemăsurat. Deci prin puterea gândurilor noastre îi afectăm pe ceilalţi. Depinde de noi dacă influenţa este malefică sau benefică. Bârfa ne scurtează viaţa, ne distruge fizic şi spiritual, ne influenţează longevitatea. Murim devreme fiindcă în permanenţă ne autodistrugem. Ne ruinăm în permanenţă trupul şi sufletul.

Majoritatea oamenilor nu fac decât să critice şi să-i blameze pe aceea care ne guvernează. Atunci aceştia, fiind torturaţi de aceste gânduri negative şi râufăcătoare, sunt nevoiţi să ia decizii greşite pentru ţară şi greşelile lor cad asupra întregului popor.

Dacă te uiţi la un om şi-ţi spui în gând: mutra acestui om cere palme, i-ai introdus un program agresiv în subconştient. În el se cripsează ceva şi în ziua aceea el va înjura, va violenta pe cineva, fără să ştie cauza.

Nu emiteţi nicioidată pretenţii faţă de nimeni şi nimic, nu faceţi nici un reproş nimănui. Nu reproşaţi nimic nici destinului, nici trecutului, nici oamenilor. Nu uitaţi că orce reproş al dvs. reprezintă un program de distrugere al aceluia căruia î-l adresaţi.

La om şi sufletul se deschide prin spate. Tot ce vei rosti în urma omului totul se va împlini. Vorba noastră este ca o piatră aruncată în apă, de la care pornesc în toate direcţiile zeci şi sute de cercuri. Săvârşind o faptă oarecare, noi continuăm să o săvârşim de sute şi de mii de ori în subcoştient. Această rezonanţă atrage acţiuni similare. De aceea, dacă aţi rostit în urma cuiva un blestem veţi continua în subconştient să rostiţi acest blestem oricărei persoane care v-a întors spatele, inclusiv propriilor dvs. copii. De aceea, la toţi cei care pleacă de la noi să le transmitem numai lumină, iubire şi armonie. Dacă nu facem acest lucru prin subconştient vom transmite deza- probare, supărare sau iritare.

Vorbirea de rău a unui om otrăveşte mintea celui care vorbeşte, după care produce pertur- bări în câmpul său energetic. Să nu salutaţi niciodată pe cineva dimineaţa cu un vas gol, deoarece îi aduceţi vid pentru toată ziua.

Într-o noapte nişte jefuitori au pătruns într-o locuinţă şi sub ameninţarea pistoalelor au cerut toate lucrurile de preţ din locuinţă. Unul dintre soţi a început să se roage astfel: Doamne, dacă ei ne vor ucide acum, îşi vor pierde sufletele. Doamne salvează-le sufletele, nu lăsa să se verse sânge. Şi ceva s-a întâmplat. Ei au plecat imediat fără să mai ceară nimic. Dacă cei doi soţi se rugau pentru salvarea vieţilor lor erau jefuiţi şi poate omorâţi de atacatorii respectivi. Rugăciunea făcută în gând i-a salvat de la moarte. Aceasta este puterea gândului.

 

EGOISMUL ÎI FACE PE OAMENI INSENSIBILI

LA NEVOILE ALTORA

 

Până la un anumit punct egoismul este normal, însă omul care nu se gândeşte decât la sine încearcă să ucidă divinitatea şi universul. Sigur acest lucru nu poate continua multă vreme. Mai devreme sau mai târziu programul de nimicire a universului trebuie să fie blocat prin intermediul bolilor, al traumatismelor şi al nenorocirilor.

Egiosmul, lăcomia nemărginită pentru bunurile materiale ucid sentimentul cel mai impor- tant iubirea. Simţul proprietăţii naşte egoismul, iar egoismul suferinţa. Fiecare act şi gând egoist ne leagă de ceva sau cineva şi ne subjugă imediat de câte ori spunem eu şi al meu, ne punem cătuşe pe neobservate, făcându-ne robi. Îndată ce vom spune al meu suferinţa se va ivi imediat.

Să nu spuneţi nici măcar în gând copilul meu, casa mea, soţia mea sau trupul meu. Trupul nu vă aparţine nici vouă nici altcuiva. Trupurile noastre vin şi pleacă, supunându-se legilor naturii. Noi trebuie să asistăm numai ca martori (observatori).

Egoismul şi interesul personal ne izolează de restul oamenilor şi acest simţ al separării îi face pe oameni insensibili la nevoile altora.

Dacă omul este egoist, se distruge singur. Egoismul este cea mai mare violare a legii naturale a fiinţei sale şi produce cele mai dezastroase rezultate. O persoană egoistă manifestă un ataşament excesiv pentru ea însăşi, este o plagă socială. Egoiştii au foarte puţini prieteni. Câteva cunoştinţe şi relaţii superficiale le umplu viaţă. Contactele cu ceilalţi sunt limitate. Prin felul de a gândi se închid în lumea lor strâmtă. Prin gândurile voastre puteţi să schimbaţi un egoist făcându-l generos. Să se emită spre el numai vibraţii de generozitate şi bunăvionţă.

 

DISPREŢUL ESTE MAI PERICULOS DECÂT URA

 

Dispreţul faţă de noi şi profunda nemulţumire faţă de sine constituie o agresiune faţă de Dumnezeu.

Dispreţul şi blamarea omoară înainte de toate iubirea faţă de un alt om. Orice ticăloşie ar comite un om împotriva noastră noi nu avem dreptul să respingem iubirea faţă de el. Sentimentul iubirii este sfânt, intangibil şi nu este permisă atentarea la acesta.

Dacă dispreţuiţi femeile şi le priviţi de sus nu veţi avea niciodată relaţii cu ele. Dispreţul şi blamarea ne ataşează de ceea ce blamăm. De aceea, bărbatul care dispreţuieşte femeia se degradează spiritual, începe să sufere de diferite boli şi îmbătrâneşte mai repede ca de obicei. Trebuie să vă schimbaţi atitudinea faţă de femei şi faţă de situaţiile legate de ele.

Dispreţul se întoarce foarte repede înapoi şi se transformă în program de autodistrugere. De multe ori omul încetează de a mai urâ, însă continuă să dispreţuiască şi să blameze şi, din această cauză, se îmbolnăveşte şi moare. Dacă îl dipreţuim pe omul de lângă noi şi îl blamăm riscăm să-i preluăm boala.Este imposibil să intri în noroi şi să nu te murdăreşti.

Dacă bărbatul va dispreţui femeia el se va îmbolnăvi. Dacă femeia va dispreţui bărbatul ea va deveni sterilă. Dacă vă dispreţuiţi soţia vă ucideţi viitorul fiu, şansele lui de a veni pe lume sunt aproape zero. De aceea, ori trebuie să suferiţi de o boală gravă sau să muriţi ca el să se nască în viaţa următoare.

Trufia şi dispreţul faţă de oameni generează lipsa voinţei de a trăi, sentimentul pierderii sensului vieţii.

Suicidul este dispreţul faţă de oameni, loveşte mai întâi capul, iar după aceea sistemul uro-genital.Dispreţul faţă de sine se transformă într-un program de autodistrugere.

Pierderea sensului vieţii, a dorinţei de a trăi şi activarea programului de autodistrugere sunt generate în primul rând de dispreţul faţă de oameni.

Când dispreţuieşti pe cineva, deja stabileşti o legătură cu el. Dacă doreşti să fii eliberat de cineva să nu-l mai revezi niciodată, nu-l detestaţi, fiţi indiferenţi. Dacă îl deteşti vei fi legat de el cu lanţuri pe care nimeni nu le va putea deslega, vei fi mereu cu el şi vei avea de a face cu el ani şi ani la rând.Ura este o forţă care te leagă de persoana pe care o urăşti.

Pentru a vă apăra de duşmanii voştri iubiţi-i. Dacă îi detestaţi, îl dispreţuiţi sau îl urâţi aura voastră se destramă şi prin acele porţiuni destrămate se stabileşte o comunicare cu tot ceea ce este negativ, distrugător în ei şi, astfel, veţi primi toate răutăţile lor, ura lor, care odată declanşată în voi va începe să vă distrugă.

Atunci când deteşti pe cineva devi vulnerabil. Pentru a te apăra trebuie să intri în cetatea de netăgăduit a iubirii. A-ţi iubi duşmanii este un lucru mai greu de realizat, dar este singurul mod în care te poţi apăra de ei.

Ancorarea de înţelepciune dă naştere dispreţului. Acesta începe de la cap. De aceea se blocheză biocâmpul în regiunea capului. În curând dispreţul se întoarce împotriva propriei persoane. De aceea, se deteriorează câmpul în jurul rinichilor şi apare distrugerea acestora.

Nimeni nu poate strânge bani dacă-i dispreţuieşte. Zgârcenia şi economia aduc boală şi dezastre.

”Spiritual tu ești pregătit (da, pentru că citești aceste lucruri). Acest timp te poate face nerăbdător și gata să îți ieși din piele dar ai nevoie de ea, nu? Ai auzit? Da, ești în spirit. Acum avem nevoie să capeți locul în spațiu, care ți se potriveste în aliniere cu aceste frecvențe înalte. Există o legiune uriașă de Lumină care ne ajută în acest proces, chiar dacă poate ne simțim abandonați chiar acum.

Nu vom împărtăși ceea ce se va întâmpla pe scena lumii aflată în schimbare. Acela va fi un alt mesaj. Mesajul de azi este doar pentru tine să poți avea grijă de cel mai important lucru. Acela ești Tu! Daca Tu nu ești sănătos și puternic, nu vei face față la ceea ce urmează și noi avem nevoie unii de alții, de fiecare dintre noi, în viitorul nostru.”

 

Nebun[8] după Dumnezeu

 

 

Eu nu sunt diferit de voi. Tu nu ești diferit de noi.

Nimeni, fie din lumea vizibilă sau invizibilă nu ne este superior.

Si nimeni nu ne este inferior și nici nu poate fi.

În Impărăţia lui Dumnezeu toţi suntem egali.

Celor dintre noi ce doresc să urmeze pe cineva şi să-l adore

Sau să acţioneze mai mult în afara lor, decât înlăutrul lor,

Aş vrea să le spun că nu corespund aşteptărilor lor.

 

Eu sunt în această lume pentru a vă ajuta pe fiecare,

Să devină stăpân în adevărul său, după a sa înţelegere.

Atâta timp cât veţi sta să adoraţi ceva în afara voastră,

Indiferent ce ar fi, pentru a-l servi şi a-i dărui timpul vostru,

Nu veţi putea exprima sublima frumuseţe ce sunteţi

Și nici nu veţi putea deveni cu adevărat liberi.

Suntem una cu Dumnezeu Tatăl/Mama și una unul cu altul…

 

Numai noi singuri putem fi cel sau cea, care ne putem iubi mai mult.

Noi înșine ne putem fi cel mai bun prieten şi profesor.

Niciodată nici o voce nu va putea să ne instruiască mai bine decât a noastră.

Ceea ce suntem astăzi este în măsură să răspundă nevoilor voastre

De totdeauna. Suntem Dumnezeu și pace. Suntem Dumnezeu și pace…

Suntem una cu Dumnezeu Tatăl/Mama și una unul cu altul…

 

Dar dacă continuăm să căutăm în afara noastră,

Ca să găsim cărări sau entităţi de adorat,

Niciodată nu vom deosebi adevărata slavă a lui Dumnezeu.

Nu vom putea realiza niciodată divinitatea noastră, iluminarea noastră,

Și nici dezvoltarea noastră și evoluția noastră,

Decât prin noi înșine şi dragostea declarată pentru noi înșine.

Numai așa ne vom putea cunoaște, cine suntem cu adevărat…

 

Nu este decât un drum care duce la pace, la bucurie, la plenitudine,

Și el constă în a ne adora şi a ne iubi pe noi înşine,

Căci aceasta înseamnă să-l iubeşti pe Dumnezeu,

Și această dragoste trebuie să fie mai mare decât cea,

Pe care o purtăm altcuiva, căci numai o astfel de dragoste

Ne va da perseverenţa necesară, pentru a putea îmbrăţişa întreaga omenire.

Frenetică nebunie divină, acesta este cuvântul. Nebunie divină…

 

Singura cheie este credinţa fermă şi de nezdruncinat în El.

Credinţa cu adevărat fermă şi de nezdruncinat este totdeauna omnipotentă.

Raţiunea nu te poate duce niciodată atât de departe,

Pe cât poate să te călăuzească credinţa puternică.

Raţiunea se opreşte până la urmă într-un punct sau în altul.

În ceea ce priveşte credinţa fermă, de nezdruncinat, este de neoprit.

Frenetică nebunie divină, acesta este drumul. Nebunie divină…

 

Chiar şi un om oarecare poate să traverseze prin credință,

Aproape fără nici o dificultate, imensitatea unui ocean.

În faţa credinţei puternice şi ferme, de nezdruncinat,

Chiar şi puterile naturii se înclină şi cedează. Nebunia divină…

Şi, mai mult decât atât, chiar păcatul şi neliniştea,

Mondenitatea şi ignoranţa se retrag grabnic din faţa

Credinţei puternice şi ferme, de nezdruncinat, în Dumnezeu.

 

Adevăratul căutător spiritual trebuie să-l iubească

Și să se gândească atât de mult şi atât de intens la Dumnezeu,

Încât el trebuie să dea naştere unui veritabil trup de iubire.

Acest nou trup tainic este total diferit de trupul unui om obişnuit.

Nu se poate niciodată compara cosmicul şi misteriosul

Elan de bucurie divină din timpul trăirii plenare a stării de extaz,

Cu nici o formă de bucurie din lumea aceasta.

 

Frenetică nebunie divină, acesta este cuvântul. Nebunie divină…

Trebuie să devii nebun după Dumnezeu, pentru a-l realiza cu adevărat.

Simţind în acest fel, aspiraţia către absolut sau Dumnezeu,

Trezeşte în noi o forţă imensă, supranaturală,

Care ne deschide fulgerător inima spre infinit. Nebunie divină…

Trebuie să devii nebun după Dumnezeu, pentru a-l realiza cu adevărat.

Frenetică nebunie divină, acesta este drumul. Nebunia divină…

 

Dorul frenetic de Divin este, în esenţă, o simultană focalizare a minţii,

Și a sufletului, care ne permite accesul în lumea spiritului,

Și ne face să ajungem într-o tainică şi inefabilă rezonanţă lăuntrică,

Cu baza imaterială ultimă a lumii. Nebunie divină…

Omului nu îi este de ajuns să contemple, plin de uimire,

Frumuseţea mării, a munţilor, a norilor, a capodoperelor

Sau a formulelor matematice ce exprimă legile naturale.

Trebuie să devii nebun după Dumnezeu, pentru a-l realiza cu adevărat.

 

El trebuie să fie un suflet care aspiră în mod constant,

Pentru a atinge un înalt ideal sacru, un suflet măreț,

Care caută lumina divină în mijlocul întunecimii lucrurilor

Și care, străbătând căile sublime ale evoluţiei spirituale,

Renunţă la el însuşi pentru a ajunge la substratul absolut divin,

Invizibil la prima vedere, al acestei lumi, un veritabil trup de iubire,

Trebuie să devii nebun după Dumnezeu, pentru a-l realiza cu adevărat.

 

Mesajul lui Cristos este învierea Sa. Frenetica nebunie divină.

 El a venit pe acest pământ ca fiinţă umană.

Şi misiunea, pe care o avea de îndeplinit era aceea de a ilumina,

În conştiinţa umană capacitatea de a înţelege, sau putem spune,

De a transforma în realitate, în conştiinţa fiinţelor umane,

Faptul că nu suntem numai acest corp, ci și mintea și sufletul. Totul.

Suntem una cu Dumnezeu Tatăl/Mama și una unul cu altul… Totul.

 

Conștiința divină nu dispare niciodată, ea nu poate fi distrusă sau stăpânită.

Și aceasta a trebuia dovedit în timpul vieții lui, prin învierea sa.

Cristos a ieşit din materie, a ieşit din acel mormânt,

Ce simbolizează materia, care ne-a închis în interiorul ei,

Și care trebuie deschis complet, prin puterea noastră spirituală.

Aruncaţi deoparte piatra ce acoperă acest mormânt! Nebunia divină…

Trebuie să devii nebun după Dumnezeu, pentru a-l realiza cu adevărat.

 

Ieşiţi de acolo şi staţi în afara lui! Frenetică nebunie divină…

Acesta este mesajul reînvierii lui Cristos. Nebunia divină…

Mormântul ni l-am creat singuri, singuri, singuri, singuri,,,

Pentru că le-am permis oamenilor să ne domine.

Le-am permis să ne construiască aceste morminte,

Le-am permis să-l îngroape pe Dumnezeul din interiorul nostru,

Pentru că ne-a fost frică. Dar Dumnezeu din noi trebuie să se înalţe.

Trebuie să devii nebun după Dumnezeu, pentru a-l realiza cu adevărat.

 

Noi ne creăm propria materie prin intermediul condiţionărilor noastre,

Al spaimelor, al ideilor noastre total greşite despre bunătate,

Amabilitate şi compasiune. Suntem somnambuli, zombie sau roboți…

În lumina Spiritului se poate vedea că, ceea ce considerăm a fi compasiune,

Nu este decât un fel de simpatie, care nu ne duce nicăieri.

Totul ar trebui văzut prin lumina Spiritului. Frenetică nebunie divină.

Ignoranța este robie. Cunoașterea este libertate. Nebunia divină…

Trebuie să devii nebun după Dumnezeu, pentru a-l realiza cu adevărat.

 

Dacă cunoaștem adevărul, trebuie să aflăm în noi roadele adevărului.

Dacă suntem uniți cu el, ne va aduce împlinirea. Frenetică nebunie divină.

De milenii, iniţiaţii propovăduiesc naşterea din spirit,

Și în mod ciudat, omul uită tot mereu să înţeleagă procrearea divină.

Asta nu dovedeşte o tărie deosebită a spiritului,

Iar consecinţele înţelegerii greşite se manifestă,

Ca degenerare nevrotică, înveninare, îngustime şi pustiire.

Trebuie să devii nebun după Dumnezeu, pentru a-l realiza cu adevărat.

 

Uşor este de izgonit spiritul, dar din supă lipseşte sarea, sarea pământului.

Însă spiritul dovedeşte tot mereu tărie prin faptul că învăţătura esenţială

A vechilor iniţieri este purtată mai departe din generaţie în generaţie.

Tot mereu au existat şi oameni, care au înţeles ce înseamnă,

Și că Dumnezeu este tatăl/mama lor. Frenetică nebunie divină…

Echilibrul dintre carne şi spirit rămâne rezervat acestei sfere.

Trebuie să devii nebun după Dumnezeu, pentru a-l realiza cu adevărat.

 

Situația noastră aici pe pământ este ciudată.

Fiecare venim pentru o scurtă vizită, neştiind de ce,

Totuşi părând a tinde catre un scop divin. Nebunia divină…

Iubirea este unul dintre cele mai puternice motoare

Ale activităţilor omeneşti. Frenetică nebunie divină…

Ne-o reprezentăm ca fiind divină şi pe bună dreptate îi dăm acest nume,

Căci puterea absolută a psihismului a fost denumită,

Dintotdeauna, Dumnezeu. Dumnezeu. Dumnezeu…

 

Marile probleme ale vieţii nu sunt niciodată definitiv rezolvate.

Când ni se pare că sunt, suntem întotdeauna în pierdere.

Căci se pare că rostul acestor probleme nu este să le rezolvăm,

Ci să lucrăm necontenit la rezolvarea lor. Nebunie divină…

Numai aşa ne putem salva de la imbecilizare şi împietrire.

Frenetică nebunie divină, acesta este drumul. Nebunia divină…

Trebuie să devii nebun după Dumnezeu, pentru a-l realiza cu adevărat.

 

Întotdeauna m-a impresionat faptul că există

Un număr surprinzător de indivizi, care nu îşi folosesc niciodată minţile,

Dacă pot evita acest lucru, şi un număr similar de indivizi,

Care îşi folosesc minţile, dar într-un fel uimitor de stupid.

Cel care se apără de nou, de străin, regresând spre trecut,

Este în aceeaşi condiţie neurotică ca şi cel ce se identifică cu noul,

Fugind de trecut. Frenetică nebunie divină, acesta este drumul.

Trebuie să devii nebun după Dumnezeu, pentru a-l realiza cu adevărat.

 

Singura deosebire este că unul se înstrăinează de trecut,

Iar celălalt, de viitor. Amândoi fac, în principiu, acelaşi lucru:

Îşi salvează îngustimea conştientului, în loc să lase conflictul contradicţiilor

Să izbucnească, sfărâmând totul, spre a-şi construi apoi

O stare de conştientă de nivel mai înalt şi cu orizont mai larg.

Frenetică nebunie divină, acesta este drumul. Nebunie divină…

Trebuie să devii nebun după Dumnezeu, pentru a-l realiza cu adevărat.

 

Nebunia divină este criptograma privitoare la starea sinelui,

Care ni se prezenta mereu alta, zilnic. Nebunia divină…

În ea am văzut sinele, adică întreaga mea fiinţă activând.

Mai precis, la început abia întrezăream semnificaţia ei;

Dar mi se păreau în cel mai înalt grad importantă

Și am păstrat-o ca pe o perlă preţioasă. Nebunia divină…

Trebuie să devii nebun după Dumnezeu, pentru a-l realiza cu adevărat.

 

 

Am sentimentul clar că nebunia divină este ceva central.

Iar, cu timpul, am căpătat prin ea o concepţie vie despre sine.

M-am gândit că sinele este ca o nebunia divină, care sunt eu, lumea mea.

Nebunia divină reprezintă această stare. Nebunia divină…

Ea corespunde naturii microscopice a psihicului.

Am păstrat-o ca pe o perlă preţioasă. Nebunia divină, acesta este drumul.

Trebuie să devii nebun după Dumnezeu, pentru a-l realiza cu adevărat.

           

Un nebun după Dumnezeu.

[1] http://noulpamant.ro/articole/holism/puterea-mintii/gandurile-forma/

[2] http://tomkenyon.com/transformarea-formelor-gand-si-a-convingerilor-autolimitative

[3] http://www.lovendal.ro/wp52/atentie-gandurile-umane-intense-pot-lua-forme-fizice-malefice-experimentul-bizar-al-unor-ocultisti-din-rusia-asistati-de-un-guru-tibetan/

[4] http://luminapegeea.blogspot.ro/2011/06/daca-crezi-cumva-ca-nu-poti-sa-faci.html

[5] http://luminapegeea.blogspot.ro/2011/06/forme-gand-vii-ii.html

[6] http://ro.allreadable.com/583eBeRj

[7] http://mariabican.blogspot.ro/2013/07/energia-forma-gand.html

[8] Fragmente preluate și prelucrate din http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?item=1885&lang=RO, Cartea Albă Ramatha și http://www.fundatia-luceafarul.ro/article/învierea-spirituală-prin-iisus-christos