Dragă Alexandru Scrisoare către copilul meu Părintele este Dumnezeu este Tată/Mamă

Dragă Alexandru, comoara vieții mele,

 

Mi-am dorit toată viața să am un copil și să-l cheme ca pe mine,

Dumnezeu mi-a ascultat dorința și mi te-a dăruit de două ori,

Și am trăit de atunci cele mai frumoase zile din viața mea.

De atunci, fiecare clipă, pe care o trăim împreună este o minune,

Fiecare oră savurată împreună, este un dans sublim al sufletelor noastre,

Fiecare zi, pe care o petrecem este o provocare pentru inimele noastre,

Fiecare an parcurs împreună este o victorie, a vieții asupra morții.

 

Ai fost un bebeluș minunat și m-ai făcut să mă încarc cu fericire.

Ți-am numărat zâmbetele, ți-am verificat respirația, te-am șters chiar la cur.

Am stat lâgă tine și te-am schimbat și păzit când erai bolnav.

Am stat cu mâinile întinse când ai învățat să mergi pe bicicletă.

Am stat cu sufletul la gură lângă tine, te-am ajutat și ți-am iertat greșelile,

Făcute de tine în căutarea drumului vieții tale. Te-am sprijinit.

Am fost, sunt și voi fi stânca, pe care te sprijini în cumpenele vieții.

 

Am suferit alături de tine în fiecare decepție, pe care o ai în dragoste.

Nimic din ce am făcut, fac și voi face pentru tine, nu este prea mult.

Mi-am dorit să știi că ai dreptul să visezi orice, să dorești orice. Orice.

Că ești liber să faci ce vrei tu, atât timp cât nu-ți pui viața în pericol,

Și că eu sunt cu tine oriunde si oricând, atât la bine cât și la rău.

Mi-am dorit să-ți ofer o familie, în care să crești cu mama și tata. Am reușit.

Iar Dumnezeu mi-a oferit totul, ca să te pot crește și să mă bucur de tine.

 

Astăzi, îți fac un dar pe care n-o să ți-l ia nimeni niciodată.

Eu o să fiu steua vieții tale, îngerul tău păzitor! Pentru totdeauna!

Cât voi fi aici pe pământ, dar și atunci când voi pleca dincolo,

Voi rămâne pentru tine o stea minunată și un înger păzitor.

Poți să încerci liber toate experiențele, pe care ți le-ai le-ai dorit.

Poți să mergi spre toate țărmurile, să te lupți cu toți oameni din lume,

Să experimentezi, să cauți și să gasești toate lucrurile, de care ai nevoie.

 

Steua vieții tale, îngerul tău păzitor, te va însoți mereu, te va îvălui

Cu dragostea necondiționată a sufletului tatălui tău,

Și tu o să poți să-l simți și din cel mai îndepartat colț al lumii.

Ai făcut multe greșeli pentru că nu știai că steua vieții tale,

Îngerul tău păzitor există, este în permanență lângă tine. Te iubește.

Trebuie să înțelegi că nimeni și nimic nu este mai important pe lume,

Decât tu comoara mea și că orice greșeala ar face un copil, părintele o iartă.

 

Ai aflat deja că nu sunt perfect, că nu reușesc de fiecare data,

În fiecare moment din viață să creez realitatea, așa cum aș fi vrut.

Știi că uneori trebuie să ai și tu răbdare cu mine, și mai știi că

Și eu mă bucur alături de tine, de mama ta și de Bițoanca și chiar și sufăr.

Știi că sunt neglijent cu mine însumi și chiar mă îmbolnăvesc.

Știi că visez la tot feluri de lucruri, pe unele le și fac,  cum o faci și tu.

Știi că am încredre în Dumnezeu și uneori regret că nu o ai și tu.

 

Nu știu de ce atunci când greșești, îmi vin mai repede în minte pedepsele.

Dar știi că nu am acționat niciodată împotriva ta, comoara mea.

Nu știu de ce încă mai cred că jocul pe calculator îți face rău,

Când, de fapt, mi-ai demonstrat de atâtea ori că nu este cazul.

Știu că nu petrecem împreună atât de mult timp cât am vrea.

Știu că nu reușim să facem tot ceea ce ne-am propus.

Știi că am încredre în Dumnezeu și uneori regret că nu o ai și tu.

 

Știu că uneori gândurile mele sunt ca o maimuță beată,

Care mă face uneori să nu mai aud ce spui tu. Și regret. Regret.

Sunt momente, în care nu știu de unde încep și unde mă termin.

Sunt zile, în care nici eu nu mă recunos c și i-au unele decizii,

Pe care le iau în pripă și situații în care acționez sub impulsul furiei.

Le știe și le recunoaște tata pe toate. Te rog să mă ierți pentru ele.

Dar, dincolo de ele, crede-mă, mi-aș da viața pentru tine,

 

Aș face orice pentru tine, aș întoarce pământul cu susul în jos,

Aș muta munții și m-aș lupta cu toți oameni ca tu să fii fericit.

Am înțeles însă că tu trebiue să-ți iei zborul, să zbori singur făr de tata,

Și că nu ai nevoie de toate lucrurile astea, pentru ca ești sufficient

De deșteapt și de puternic să zbori în viață de unul singur.

Și chiar să muți și singur munții din loc, când este cazul.

Așa că eu o sa fiu pentru tine steua vieții tale, îngerul tău păzitor.

 

O să mă găsești de fiecare data, când vei simți nevoia să te întorci acasă,

Și să aibă cineva grijă de tine și să te iubească necondiționat.

O să-ți luminez drumul oricât de încurcate ar fi cărările vieții,

Și povara problemelor tale, din care te-ai strădui să ieși.

Voi avea grijă să fie aprinsă și să strlucească în fiecare zi, steua vieții tale,

Ca îngerul tău păzitorsă fie lângă tine, ca tu să poți să revii la el oricând.

Eu sunt stânca de neclintit a vieții tale, acum și în veci vecilor. Amin.

 

Trăiește-ți viața, iubitul lui tata! Fii curajos și fericit! Experimentează! Exprimă-te! Experimentează!  Iubește! Experimentează!  Încearcă!

Crede, și dacă nu-ți iese, renunță…, înseamnă că nu acela era drumul.

Dar fă-le pe toate cu zâmbetul pe buze, știind că steau ta este aprinsă,

Și tu nu trebuie decât să întorci privirea spre steua vieții tale,

Spre îngerul tău păzitor, ca să-ți amintești că nu ești singur.

Nu am vorbit cu mama ta despre asta, dar sunt sigur că-ntr-un gând suntem.

 

Dar tu stii prea bine, mai am o clipă de trăit, un moment de fericire,

Pe care Dumnezeu mi la dăruit. Am fost doar mort, tu știi și asta,

Dar nu contează n-am murit, mai am o clipă de trăit, o clipă de eternitate.

Dacă ar fi fost după capul meu, de mult ma-și fi dus în drumul meu,

Dar eu sunt viu și sunt cu tine, comoara inimi mele, mai am o clipă de trăit,

O clipă, în care să te văd zburând în cerurile senine, ale vieții tale copile,

Alături de familia ta, alături de mama și Bițoanca ta. Mă bucur. Mă bucur.

 

Îţi las moştenire amintirile, comoara mea, fie ca ele să-ţi amintească mereu

De familia noastră, de toată frumuseţea din viaţa noastră, a mea, a ta,

A mamei, care te-a crescut, a lui Bițoanca scumpa de ea,

Îţi las moştenire dragostea de tată, ce ţi-o port, până în clipa ce voi fi mort,

Dar nu voi muri comoara mea, în inimă te port mereu, acum și-n veci.

Îţi las moştenire dragostea adâncă, pe care ți-am purtat-o în sufletul meu.

Dar tu stii prea bine, mai am o clipă de trăit, un moment de fericire.

 

Îţi las moştenire amintirile, comoara mea, să-ţi amintească de mama

Ce-n pântece te-a purtat și te-a pierdut, apoi din nou te-a primit,

Ca pe un dar neprețuit, de la Dumnezeu din cer, ea te-a primit din nou.

Îţi las moştenire amintirile, de tot ce mama ta pentru tine a făcut.

De iubirea, cu care te-a-nconjurat bunul, frumosul şi dragul nostru băiat.

De copilăria ce ţi-a făcut-o frumoasă, mama iubită, mama duioasă,

Mamă cum alta nu-i și este numai dragoste și unică-n lume.

 

Chiar după ce voi muri și voi fi-ngropat adânc în pământ,

Deasupra mormântului meu va fi mereu o stea veșnică de foc,

Și un înger păzitor va fi, care de tine se vor griji, cu-o dragoste,

De tată iubitor, cu-o dragoste cum alta nu-i, o dragoste de Dumnezeu,

Ziua, steaua va fi albă, dragul meu, noaptea steaua va stăluci,

Si tu o vei vedea mereu, steaua va fi dragostea mea pentru tine,

Iar și îngerul păzitor va fi dragostea mea pentru tine, comoara mea.

 

Flacara alba si strălucitoare, nu se va stinge niciodată, niciodată, niciodată.

Îngerul păzitor nu te va părăsi niciodată, niciodată, niciodată.

De câte ori vei avea nevoie și mă vei chema, voi fi cu tine dragul meu,

Împreună vom rezolva toate problemele, care te depășesc. Împreună.

Acum îți spun adevărul despre noi, am fost, suntem și vom fi suflete pereche.

Am fost iubiți, am fost și soți, ai fost părinte iar eu copil, am fost de toate.

Pentru toate aceste lucruri, îi mulțumim și-i suntem recunoscători,

Lui Dumnezeu. Amin. Amin. Amin. Recunoscători. Punct. Amin.

 

Al tău tată, acum și-n veci, vecilor.

Odă femeii Puţini sunt oamenii, care înţeleg ritmurile vieţii mai bine decât femeile.

Este o mama, a fost a fost și o copilă, acum este bunică,

Aştea suntem noi femei între femei, suntem nimic

În ochi lor, și nu-nsemnăm nimica în mintea lor,

Suntem doar nişte ele, ce îi slujesc de zor.

 

Dar ele zău sunt minunate, sunt din iubire create.

Ele îşi trăiesc întreaga lor viaţă, urmând anumite ritmuri.

Ele înţeleg ritmurile vieţii mai bine și sunt în ritm cu viaţa însăşi.

Ele sunt mai capabile decât bărbaţii să se lase duse de şuvoi.

 

Ei neglijenţi, nepăsători, ce mai, masculi feroci, cine sunt ei,

Iar ele foarte demne, de Dumnezeu create cu dragoste nespusă,

Și pline de gingășie ele limpezesc, ce ei încurcă cu al lor

Orgoliu bărbătesc, dar nu se supără, acesta este destinul femeiesc.

 

Bărbaţii vor să împingă, să tragă, să reziste, să direcţioneze şuvoiul.

Dar aceste gingașe flori, ce fac ele în lumea largă, doar sunt slugi,

Nimic măreţ, nimic impunător. Dar femeile trăiesc experienţa lui,

Apoi se modelează după el pentru a crea armonie.

 

Își modelează din dragoste de ei și calea şi chiar numele,

Așează tot la locul lor. Sunt calme, zâmbitoare, sunt ele.

O femeie aude cântecul florilor în bătaia vântului.

Ea vede frumuseţea nevăzutului, îl vede chiar pe Dumnezeu.

 

Ea simte zvâcnetele şi smuciturile şi imboldurile vieţii.

Ea ştie când este momentul să alergi și să te zbați,

Ea simte și când este momentul să te odihneşti;

Momentul pentru a râde şi momentul pentru a plânge;

 

Ele îndreaptă tot, dar că nimeni nu le crede când cad, îmbătrânesc

Și nu mai pot. Dar conduse de a lor instinct divin, pe șest și pe tăcute,

Ele acordă mai multă grijă trupurilor lor gingașe, din dragoste făcute,

Când sunt în interiorul acestor trupuri de copile, de mame, de bunici.

 

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede, doar sunt stăpânii lumi,

Dar strică tot, își strică chiar și trupurile mărețe,

Bărbaţii se comportă cu trupurile lor într-un mod oribil.

La fel se comportă şi cu viaţa, doar ei sunt zei.

 

Ele știu momentul când să te agăţi de ceva şi momentul

Când să-i dai drumul. Pentru atâta armonie ce au făcut în viață,

Plată ele nici nu cer, ele au pornit pe-o cale glorioasă și au ajuns

Direct în cer, părăsind corpul cu graţie, pătrunse de al vieții mister.

 

Dar masculi feroce, vai ce fac, pentru ei nu există cer,

Cum ei să moară, cei cu ei, lumea se sfârșește fără ei.

Chiar cu moarte ei se luptă, dor ei sunt supereroi.

Majoritatea dintre ei se împotrivesc plecării și vai mor și ei.

Dragă Ady Doctotul este Dumnezeu Om este Doctor

Dragă Ady,

 

Cu dragoste din dragoste, pentru cel mai drag copil al meu,

Îți scriu această scrisoare dintr-o infinită și necondiționată dragoste,

Pe care citind-o, mă vei simți în fiecare floare, în roua dimineți,

În zâmbetul lui Amalia, în dragostea lui Marinuțu si a lui Viorica,

Mă vei simți în tot, în absolut tot, chiar în pacienți tăi mă vei simți.

Mă vei simți în sentimentul de dragoste, îmbrăcat în puține cuvinte,

Care sunt mult, mult prea seci ca să exprime cât de mult te iubesc!

 

Te-am creat mai întâi în gândurile mele, unde ai fost întâi o dorință,

Apoi un vis, pe care l-am creeat fiind chiar timid, dar mai ales încrezător.

Iar când te-am văzut că tu exiști, am realizat ce mare miracol am creat.

Dar am învățat încetul cu încetul, că tu ești un dar, pe care Eu l-am oferit,

De acolo de sus din ceruri, ca un semn al iubiri mele, pentru oameni bolnavi.

Dar nu numai pentru ei, ci pentru tot ce te înconjoară, c-o fi om, c-o fi orice.

Acum m-am rupt o clipă din eternitate, ca să privesc spre tine. Bucurie!

 

Acum tu ești un doctor plin de har, de la mine dăruit, un doctor cum altu nu-i.

Îţi scriu aceste rânduri pentru ca peste ani să te poţi bucura de ele

Și totodată să îți aduci aminte cine ești tu cu adevărat,

Să nu uiți adevărata ta experiență, pentru care tu te-ai întrupat.

Ca un tren ne pare viata, și-n viteză mergem el, iar noi cu el fugim.

Ne trezim în el mergând, realitatea ne-o creem și mai bună și mai rea.

Dar să nu uităm copile că zambetul diminetii, este bucuria vietii!

 

Nu te mai văicări copile, nu te mai lamenta copile, fii bărbat. Bărbat.

Zambetul face parte din viata, este tău farmecul tău ascuns,

Care îți defineste caracterul si pozitia fata de realitate…Zâmbește.

Zâmbind des și cu plăcere, tu tuturor le dăruiești o imensă bucurie,

O placere de-a trai, de-a învinge orice boală, cu orice nume s-ar numi.

Privește atent în jurul tau si daca exista un singur om, o singura ființă,

Care te-a facut sa zambească, atunci viata ta are cu adevarat un sens!

 

Viaţa asta este și frumoasă dar şi grea, depinde doar de tine dragă Ady,

Cât de mult sau de puţin vei creea experimențe în ea, ele pot fi o corvoadă,

Chiar o povară, pe care să le porți zi de zi, dar pot fi și-o imensă bucurie,

Când cu inima ta mare, pe oameni ai să-i vindeci și să-i faci bine.

Eu și-am dat un har divin, un har de mare vindecător,

Ți l-am dat cu-o dragoste nespusă, o dragoste de Tată/Mamă însumată,

Pentru tine copil iubit, nu ca să te plângi, ci zâmbind chiar să vindeci.

           

Nu te mai văicări copile, nu te mai lamenta copile, fii bărbat. Bărbat.

Îţi doresc să iei de la mine, Tatăl/Mama ta răbdarea și liniștea,

Stăpânirea de sine, glasul inimi şi plăcerea convețuiri cu oameni.

Să le păstrezi, să le experimentezi zi de zi, ceas de ceas, în toate zilele vieți tale.

Să te uiţi cu ochii tăi duioși și tandri către ei, cei sărmani și triști,

Să-i vezi ca pe-o mare minune de mine făurită și ție dăruită.

Să-i vindeci, să-i vindeci, să-i vindeci…, asta ți-e menirea.

Să-ţi aminteşti cu cât de drag se uită la tine, ca la Dumnezeul, care ești,

 

Nu te mai văicări copile, nu te mai lamenta copile, fii bărbat. Bărbat.

Și atunci când poate ei vor plânge, vor striga la tine, furioși din cale afară,

Să nu uiți că sunt doar oameni simpli, frați tăi sunt ei toți, una sunteți,

Una sunteți chiar cu mine Tatăl/Mama voastră din cer și toți sunteți Dumnezeu.

Te vor blestema, te vor batjocori pentru ceva ce nu ești de vină.

Să îl vezi întotdeauna ca pe oameni bolnavi și triști, dar tu soare pentru ei ești.

Se vor plânge, vor înjura și pe tine și pe mine, creatorul lor din cer. Omul.

 

Nu te mai văicări copile, nu te mai lamenta copile, fii bărbat. Bărbat.

 Să știi copil iubit, ritmul vieții ei îl fac, acum te înjură, acum te venerează,

Dar nu este nimic în asta, așa-i viața și cu bune și cu rele, asta e și na-i cei face.

Primeşte-i pe oameni cu inima, cu zâmbetul şi cu fapta drăgăstoasă, dar ţine

În inima ta o fărâmă din tine, dăruieşte-te pe de-a întregul sinelui tău divin.

Nu uita că de n-ai iubire pentru tine, nimănui dragostei nu-i dai.

Ești Dumnezeu Om, asta ești și n-ai cei face, fii bărbat nu fi femeie.

 

Nu te mai văicări copile, nu te mai lamenta copile, fii bărbat. Bărbat.

Eu din dragoste de tine te-am zămislit şi  din om te-am făcut Dumnezeu Om.

Să iei de la noi credinţa, că tu vei găsi portiţă ca îe ei să-i scoți dintr-o încercare rea,

Așa cum de altfel i-ai și găsit și fii un reazem de nădejde pentru toți bolnavi tăi.

De la mine Tatăl/Mama ta cerească să deprinzi hotărârea de a nu te da bătut, Încăpăţânarea în a fi mereu mai bun, mai stăpân pe tine în procesul vindecări.

Cu o răbdare de fier și iubire să lupți contra celor mai puţin bune ale firii tale.

 

Nu te mai văicări copile, nu te mai lamenta copile, fii bărbat. Bărbat.

Realitatea ta-i creată din simţirile şi gândurile tale. Tu ești bun. Punct.

Când toţi îţi vor spune ce să faci, tu singur să socoţi, să asculţi de inima ta,

Și apoi s-o porneşti pe o cale aleasă de ţine, nu conștientizată de alţii.

Dacă în jocul vieţii vei simţi nevoia să te schimbi, tu nu ezita băiete,

Treci în data să te schimbi, după calea aleasă de tine. Fă ce vrei,

Nu mai da vina când pe unul când pe altul, că doar Dumnezeu Om ești.

 

Nu te mai văicări copile, nu te mai lamenta copile, fii bărbat. Bărbat.

Stai şi ascultă și priveşte, conștuentizează-i şi înţelege-i pe toți pacienții tăi,

Dar și pe ceilalţi oameni, cu care interrelaționezi şi abia când tu-i percepi,

Leagă-te de ei cu tupul și cu mintea, dar și cu sufletul tău bun.

Să fii calm când lacrimile tale scumpe te îneacă și-ți vine a plânge;

Tu din inimăta măreață să râzi mult, să și zâbești, chiar și-o lacrimă să verși!

Bravo ție copilaș, din copil iată-te acum bărbat, chiar și doctor, asta ești.

 

Nu te mai văicări copile, nu te mai lamenta copile, fii bărbat. Bărbat.

Ți-am dat minte, ți-am și bani, ai o casă, ai și-o slujbă bunicică,

Chiar foarte bună am putea spune, ți-am dat pacienți din greu.

Har de mare vindecător tu ai, dar de ce nu-l folosești.

Dar tu ce faci copile, uiți mereu cine tu ești. Ești un creator de seamă.

Ești Dumnezeu Om băiete, ține minte acest lucru căci viața ți-o creezi.

Din orice, pentru orice, cu oricine, dragoste din inima ta largă o dăruiești.

 

Nu te mai văicări copile, nu te mai lamenta copile, fii bărbat. Bărbat.

Ai primit un dar de suflet, sufletul tău pereche, pe Amalia draga de ea,

Pe care viaţa ţia adus-o în drum parcă din întâmplare.  Întâmplare măi să fie?

Nu zău, să fim un pic mai serioși, nimic nu este întâplător băiete,

Nici nu poate fi, în univers totul este voia mea, care este și a ta,

Că doar una noi suntem, acum și în veci, vecilor. Amin.

Nu te mai văicări copile, nu te mai lamenta copile, fii bărbat. Bărbat.

 

Cât despre mine, Tatăl/Mama ta din cer, Eu voi fi întotdeauna cu tine.

Chiar şi când nu vei simţi, dar ție băiete drag, ți-am dat un har divin,

Nu este unic, dar tu cu drag îl folosești, mă întrebi și Eu-ți răspund.

Din păcate pentru tine, nu mă-ntrebi suficient. Întreabă, întreabă,…

Eu cu tine conversez, chiar și-o glumă o visez. De ai ști băiete,

Cum te tachinăm cu drag, Eu și cu al tău unchi. Te tachinăm.

Te iubim, te tachinăm. Te iubim, te tachinăm. Te iubim.

 

 

Permanent tu simți copile ca-i primit ce ți-ai dorit.

Dacă vreodată voi încerca să îţi blochez ale tale vise dragi,

Să știi tu băiete drag, că Dumnezeu îți îndeplinește orice dorință,

Chiar înainte ca tu s-o ceri, dar nu întotdeauna cum o gândești cu mintea.

Ți-am dat și minte din belșug, ți-am un suflet cum altul nu-i.

Am pus în tine toate câte îți trebuie pentru viaţă. Foloseștele.

Foloseștele. Foloseștele. Foloseștele. Foloseștele. Foloseștele.

 

Sunt multe pe care aş vrea să ţi le mai spun, dar avem timp toată viaţa,

Chiar mai multe dacă vrei, noi trăim de-o veșnicie împreună, ca să știi.

Aşa că nu îţi voi umple de pe acum cugetul cu sfaturi și observații înțelepte.

Un ultim gând, iubite copilandre, acum bărbat: nimic pe lume nu-i mai presus

De iubirea mea pentru tine şi întreg cerul a început să răsune,

 De cântarea cea măiastră a îngerilor din cer, din ziua în care ai venit pe lume.

Nu te mai văicări copile, nu te mai lamenta copile, fii bărbat. Bărbat.

 

Te iubesc, dragul meu copil!

Tatăl/ Mama Dumnezeu.

Pamfletul omului simplu Nunumai moartea-i nădejdea lor

Nu mă las păgubaș de banii noştri, obținuți de mine cu mare chin.

Dar voi pseudo-oamenilor de unde aveţi atîţia bani?

Ce și când aţi muncit? Ce aţi inventat? Şi cîte Premii Nobel aţi luat?

Din muncă cinstă, nu se poate să agonisești avuții nemăsurate.

Un om simplu și onest nu face în zece vieţi averile, pe care voi le-aveţi.

Şi-atunci hârciobilor, cum adunați averii făr de sfârșit.

În ţara noastră tot mai stoarsă de bogățiile ei neprețuite.

 

Este clar ca lumina zile, că din politică și afaceri necurate,

Pentru că voi  din poltică vă îmbogățiti și plini de râvnă chiar furați.

Furaţi, furați și iar furați, căci clasa politică ați format,

O lipitoare cu şase sute șaizeci și șase de guri asta sunteți.

Nu ştie nimeni apropiat, decât colegi de palat, senatori și deputați.

Ce minte sclipitoare aveţi dar şi un suflet de reptilă.

Furaţi orice, furați cu cap, doar gulere albe aveți pe cap.

 

Inteligenți cum sunteți voi, furați la nesfârșit furați,

Furați şi laptele din țâță și chiar grîul din colivă.

Şi bucățica de la gura celui mai sărman dintre sărmani.

Dar voi onești și cinstiți cum sunteți, legile le respectați,

Dacă asta vrea partidul. Partidul comunist. O, nu!

S-a transformat, s-a adaptat și democrație a creat,

O democrație original, curată și imaculată, de Europa adulată.

 

 Democrația. Paravan pentru Mafie, pentru partide necinstite,

De dreaptă, de stîngă, nu contează. Bani s-adune. S-adune.

Partidele-s o gaşcă  de penali, care-a îngrozit o Europă bleagă.

Geme fiecare puşcărie d-atâta lume înterlopă, de oameni simpli,

Vau de ei, ce-au şterpelit o conopidă, ori oricear fi mai bun la masa,

Pentru o loaită de copii. N-aveau ce da copiilor la masă.

Democrația. Paravan pentru Mafie, pentru partide necinstite.

 

Iar voi oameni cinstiți, cu glere albe împodobiți, îmbuibați și nesimțiți,

Întreaga ţară aţi furat-o, acoperiți de legi și de partide.

Pe buze tot cu democrația sunteți, doar v-a ales un popor de smei,

V-a votat o pensionară, un sărman de la țară, poate chiar ș-un conțopist,

Și voi drept recunoștință la pârnaie i-ați băgat. Democrație.

Ce să zic, poate un pic de UE şi chiar de NATO, c-alor proceduri tâmpite.

Democrația. Paravan pentru Mafie, pentru partide necinstite.

 

Aţi cotizat la unul și la altul, dar n-ați uitat și de partide,

Prostindu-ne cu legi bine țintite, s-acopere averile necinstite.

Şi ca un leu cu guler alb, înfometat și plin de har, cinstit și sincer,

Aţi stat la camere-n palat, aţi conceput și ați creat un set de legi,

Pentru cel bogat și cu guler alb dotat, ca de justița divină,

Să-l apere, doar este cinstit și c-un costum este dotat.

Democrația. Paravan pentru Mafie, pentru partide necinstite.

 

Şi dinți în țară i-aţi băgat, n-aveți nici mamă şi nici tată.

Iar bani-n bacă i-ați băgat, ca să se îmulțească nemăsurat.

Făcînd mişcări de legi și de regulamente, voi cu complici de la stat,

Retrocedări vizibil ilegale ați adunat, pe moștenitor l-ați anulat,

Pădurile ozonul verde, l-ați prădat și l-ați păpat,

Dar din dinți, pămînturi, codrii, şcoli, chiar şi spitale n-ați scăpat.

Democrația. Paravan pentru Mafie, pentru partide necinstite.

 

 

Invazia tătarilor este o glumă, faţă de democrația voastră hâdă.

 

Voi n-aveţi idealuri și nici măcar un pic de minte-n cap,

Doar Democrația. Paravan pentru Mafie, pentru partide necinstite.

Mă uit la voi cu milă şi chiar sufăr când vă văd, că tare mirosiţi a cimitir!

La cea dintîi revoltă populară, voi veţi fi primii târâți pe stradă,

Bătuți, scuipaţi în ochi, la stîlpul infamiei și chiar linșați și omorâți.

Aşa că din dragoste și milă, fie-mi dar îngăduit,să vă iubesc la infinit,

Doar sunteţi oameni, sunteţi chiar iubiți. Moar­tea, iată nădej­dea lor!

 

Căci, drept vor­bind, ce folos are omul din toată munca lui,

Și din toată stră­du­ința ini­mii lui, cu care se tru­dește sub soare?

Toate zilele lui sunt pline de durere, și truda lui nu este decât necaz;

Nici măcar noap­tea n-are odihnă inima lui, de gândul la copiii lui.

Dar noi cei simpli și săraci, care trudim la cei bogați și-n regimentați,

Pentru o mână de mălai, o firmitură de la masa lor, ce folos avem.

Avem o singură scăpare să ne trzim și să luptăm pentru mâncarea copiilor.

 

Trezițivă, voi oameni simpli, voi truditorii la nesfârșit, voi oropsiți lumi,

La luptă vă sculați acum, pe cei bogați și-n regimentați la partide de bogați,

Să-i dăm dura dintre vii, că numai moartea-i nădejdea lor.

Să-i iertăm, că doar frații noștri sunt, cei drept hoți și necinstiți.

Dar să nu fim niște ipocriți, noi îi iertăm, dar ei cei hoți,

Vor suporta povara faptelelor lor, povara furturilor ș-a nesimțiri lor.

Vor pieri pe limba lor, democratic vor pieri. Moar­tea, iată nădej­dea lor!

Mesajul, pe care aş dori să-l las omenirii

Mesajul lui Dumnezeu pentru noi oameni, mesaj preluat, complectat și prelucrat din

Conversaţii cu Dumnezeu

Vol.2 și 3, de NEALE DONALD WALSCH

Noi facem o nouă societate sau cel puţin încercăm, asta-i tot ce putem să spunem după mii de ani de istorie a umanităţii? Fapt este că nu am evoluat deloc. Încă acţionăm cu mentalitatea primitivă: „fiecare om pentru sine”. Jefuim Pământul, îi prădăm toate resursele, exploatăm oamenii şi îi privăm în mod sistematic de drepturi, pe cei care nu sunt de acord cu noi şi cu ceea ce facem, numindu-i „radicali”.

Facem toate acestea pentru propriile noastre scopuri egoiste, pentru că am instituit un stil de viaţă, pe care nu-l putem menţine altfel. Trebuie să tăiem milioane de hectare de copaci în fie- care an, pentru că, altfel, nu vom putea avea ziarul de duminică. Trebuie să distrugem kilometri din stratul de ozon, care ne protejează planeta, pentru că, altfel, nu ne putem da cu fixativ pe păr. Trebuie să ne poluăm ireversibil râurile şi fluviile, pentru că, altfel, industriile noastre nu ne pot da Mai Mare, Mai Bun, Mai Mult. Şi trebuie să-i exploatăm, pe cei care au mai puţin decât noi, pe cei mai puţin avantajaţi, mai puţin educaţi, mai puţin conştienţi sau altfel nu putem să trăim în vârful piramidei umane, într-un lux nemaipomenit şi nenecesar. În cele din urmă, trebuie să negăm că faceţi toate acestea sau altfel nu mai putem trăi cu noi înşine.

Nu putem găsi în inima noastră ideea de „a trăi simplu, astfel încât şi alţii să poată, pur şi simplu, trăi”. Înţelepciunea uşor accesibilă este prea simplă pentru noi. Este prea mult să ni se ceară aşa ceva. Prea mult de dat. La urma urmei, am muncit din greu pentru ceea ce avem! N-avem de gând să dăm nimănui nimic!

Şi dacă restul rasei umane, ca să nu mai vorbim despre copiii copiilor noştri, trebuie să sufere din cauza asta, ne doare-n cot, nu-i aşa? Noi am făcut tot ceea ce trebuia să facem ca să su- pravieţuim, ca să ne descurcăm. La fel pot să facă şi ei! La urma urmei, fiecare pentru sine, nu-i aşa? Există vreo posibilitate ca să ieşim din această nebunie?

 

Adevăr, adevăr ne spune Dumnezeu:

Da. Să spun din nou? O modificare de conştienţă.

Nu puteţi rezolva, prin acţiuni guvernamentale sau mijloace politice, problemele, care infestează omenirea.

De mii de ani încercaţi să o faceţi.

Schimbarea, care trebuie să fie făcută, nu se poate face decât în inimile oamenilor.

Poţi spune într-o singură frază, ce schimbare trebuie să facem?

 

Am spus-o de câteva ori deja.

Trebuie să încetaţi de a-l vedea pe Dumnezeu separat de voi

Și pe voi separaţi unul de celălalt.

Singura soluţie este Adevărul Suprem:

 

În univers, nimic nu există separat de orice altceva.

Totul este legat intrinsec, interdependent, irevocabil, interactiv,

Întreţesut în interiorul materialului întregii vieţi.

Toate guvernele, toate politicile trebuie să se bazeze pe acest adevăr.

Toate legile trebuie să-şi aibă rădăcina în el.

Aceasta este speranţa viitoare pentru rasa voastră;

Singura speranţă pentru planeta voastră.

 

Acum este momentul de a decide ce este important și de a  ne ridica și de a începe să gân- dim proactiv și pozitiv, pentru a transforma lucrurile, de care suferim pe Pământ. Noi am trăit în suferință pe Pământ și aceast lucru nu îl vom mai tolera, Acum, în acest moment de inflexiune al evoluției planetei noastre, trebuie să ne trăim viața, conform propiilor gânduri, să încetăm să mai fim niște roboți, niște zombi sau niște somnambuli, care răspund la comenzile Fiarei bicefale formată din Hydra Mondială și din Institutele Religioase. Prin schimbarea paradigmei de  gândire, noi cu tot sufletul și având cea mai mare putere creatoare, ne vom recreea și vom trăi într-un sistem pro viată și totodată ne vom forma o nouă societate pe Pământ.

 

Adevăr, adevăr ne spune Dumnezeu. Amintiţi-vă:

Există o singură promisiune sacră şi aceasta este

Să exprimi şi să trăieşti propriul tău adevăr.

Orice altă promisiune este o încălcare a libertăţii,

Iar acest lucru nu poate fi niciodată sacru.

Pentru că libertatea este Cine Eşti.

Dacă îţi încalci libertatea, îţi încalci Sinele.

Iar aceasta nu este o taină sfântă, ci o blasfemie.

 

În această nouă societate[1] toate ființele sunt în siguranță, toate războaiele sunt oprite, toate crimele iau sfârșit, toate bolile se opresc, cuvântul-hâd al contractelor comerciale folosite pentru a cumpăra și a vinde oameni dispare, poluarea Pământului și a vietăților se oprește, cerința permisiunii de a face ceea ce este natural dispare, frânarea informației și tehnologiei încetează și orice formă atroce de control și manipulare a energiei umane se stopează.

Orice vătămare, de orice fel, trebuie să se oprească , Acum! Aceasta este voința tuturor ființelor responsabile de pe pământ, care sunt pregătite, Aici, acum, pe Pământ, toată exploatarea se va opri pentru că, de acum înainte, nu vom mai permite toate acestea ! Vom spune un nu hotărât oricărei atrocități asupra Pământului și a ființelor de pe Pământ!

Universul și toate ființele avansate atât de pe pământ, cât și din alte colțuri ale universurilor susține tot ceea ce spunem și facem și asigură suportul necesar umanității pentru a face saltul cuantic evolutiv, de la o specie primitivă către una intergalactică, mai inteligentă.

Dumezeu, care este aici și acum cu mine când scriu acest mesaj și cu voi când îl citiți, vă comunică încă și încă și … o dată. Poate acum, poate…Noi suntem siguri că acum și aici con- știentizăm cine suntem noi cu adevărat. Așa să ne ajute Dumnezeu!

 

Şi iată mesajul Meu, mesajul, pe care aş dori să-l las omenirii:

 

Copiii Mei, care sunteţi în Ceruri, sfinţească-se numele vostru.

Împărăţia voastră a venit şi voia voastră se face, precum în Cer, aşa şi pe Pământ. Astăzi vi se dă pâinea voastră cea de toate zilele şi sunt iertate greşelile voastre, Exact în măsura, în care voi le-aţi iertat greşiţilor voştri.

Nu vă duceţi pe voi înşivă în ispită, ci vă izbăviţi Sinele de relele, pe care voi înşivă le-aţi creat.

Pentru că a voastră este Împărăţia şi Puterea şi Slava, în veci. Amin. Şi Amin.

Matei 6/ 9-13

 

Duceţi-vă acum şi schimbaţi lumea.

Duceţi-vă şi fiţi Sinele vostru cel mai înalt.

Acum înţelegeţi tot ceea ce aveţi nevoie să înţelegeţi.

Acum ştiţi tot ceea ce aveţi nevoie să ştiţi.

Acum sunteţi tot ceea ce aveţi nevoie să fiţi.

Nu aţi fost niciodată mai puţin decât atât.

Pur şi simplu, nu aţi ştiut toate acestea.

 

Nu vi le-aţi amintit. Acum vi le amintiţi.

Străduiţi-vă întotdeauna să duceţi cu voi aceste amintiri.

Străduiţi-vă să le împărtăşiţi cu toţi cei a căror vieţi le atingeţi.

 

Pentru că destinul vostru este mai grandiose,

Decât v-aţi fi putut imagina vreodată.

Aţi venit în acest loc ca să-l vindecaţi.

Aţi venit în acest spaţiu ca să-l vindecaţi.

Nu există alt motiv, pentru care sunteţi aici.

 

Şi să ştiţi că: Vă iubesc.

Dragostea Mea vă aparţine întotdeauna,

Atât acum cât şi în vecii vecilor.

Eu sunt cu voi întotdeauna.

În toate modurile, pe toate căile, în toate felurile.

 

Dumnezeu

Un pas și încă un pas și …

Era o ea, era un el, ea frumoasă cum alta nu-i,

El un om obișnuit nici urât, nici prea frumos.

Ei nu se cunoșteau, dar aveau un secret comun,

Un secret bine ascuns în tainița inimi lor.

 

Acest cumplit secret comun, ei la nimeni nu l-au spus,

Și cum să-l spună că-i a lor, cum este și trădarea lor.

Ea a fost sedusă și trădată de vreo trei ori,

De el ce să mai spunem, chiar de patru ori.

 

Ei erau însingurați, fiind de dragoste trădați,

Trădați d-un el, trădați de-o ea, trădați și iar trădați.

Plini de amari regrete, ei s-au jurat pe Dumnezeu,

Că nu se vor mai îdrăgosti în veci vecilor.

 

Dumnezeu de sus din cer, cu dragoste și cu umor,

Lor le-a pus un gând rău, dar un gând nu așa de rău,

Nu le-a pus de fel un gând de rău, ci din contra un gând bun,

Și zâmbind frumos și dulce, El pe șest și pe tăcute a făcut

un geste măreț.

 

El pe cele două suflete pereche, cu aceași suferință,

I-a făcut să se-ntâlnească într-un bar plin de borfași,

Se simțeau stingheri și singuri în acest mediu anost,

Și se întrebau, firește, ce căutau între borfași.

 

Dar de sus din ceruri sfinte Dumnezeu malițios,

I-a făcut ca să se uite, unul în ochi celuilant.

Și atunci mare minune s-a- nțmplat în acea magică clipă,

De Dumnezeu rânduită, ei pe loc s-au îndrăgostit.

 

Ce să fie, ce să fie, doar ei pe Dumnezeu s-au jurat,

Că în veci vecilor nu se vor mai îndrăgosti.

Au uitat s-au n-au știut că pe Dumnezeu nu-l poți minți,

El fiind una cu cei doi, de acum îndrăgostiți.

 

Dar ei nu știau că ochi pe ei îi trădau, scântei de jad,

Din ei țâșneau și unul pe altul se orbeau.

Atunci el spre ea plecă, dar nici ea nu ezită,

Și plină de o gingașă sfială spre el se-ndreptă.

 

El făcu un pas, ea chiar doi, șovăielnici cei drept,

Dar ca hipnotizați din mers nu se opreau.

De sus din cer de unde-i privea, Dumnezeu se bucura,

Se bucura de bucuria lor și pe ei îi binecuvânta.

 

El s-a întors, ea nu defel și și-a continuat drumul nițel.

Dar el zăa, n-a mai rezistat și la ea s-antors grăbit,

Și plin de amarnici regret spree ea s-a repezit.

Un pas și încă un pas și încă un pas, și încă…

 

Făr să știe și făr de țel, ei jocul dragostei l-au declanșat,

O energie cum alta nu-i, a aprins focul între ei,

Dar nu cu flăcări ci cu dragostea ce se-nfiripă,

O bulă plină de iubire apare ca din senin, între cei doi.

 

Dar cu toți pași făcuți, chiar cu faptul că la trei pași erau,

Lor din zori dragostei între ei înfiripată, le părea o infinitate,

Dar nu era o infinitate, era un pas mărunt, mărunt,.

Pe care în viteză l-au făcut și cu brațele s-au îmbrățișat.

 

Atunci ei una s-au făcut, deși nu s-au cunoscut,

Și-n acel bar de borfași, ei dragoste și-au jurat.

Văzând acest act măreț, borfași s-au înduioșat,

Și plini de iubire pe ei i-au aplaudat, i-au aclamat.

 

Dar Dumnezeu Tatăl/ Mama cerească ce făcea, ce făcea.

El plin de discreție și de sfială, o lacrimă își ștergea.

O lacrimă de foc, de focul dragostei, el discret și-o ștergea,

Că nu se cade, ba se cade ca și Dumnezeu o lacrimă să dea.

 

Pe urma se vedeau din ce în ce mai des, ea gingașă ca o floare,

El îdăgostit lulea,  ca doua torte  de iubire, care întru-na s-aduna,

În jocul sfânt al dragostei zburau și înainte și înapoi.

Vîrtejul lor putea fi aproape zărit chiar și din cer.

 

Flăcările se roteau, se roteau intre ei, și înainte și-napoi,

Și cu cât se iubeau mai mult, cu atât creau într-un vîrtej,

De pretutindeni  văzut, o micuță torță de foc, care între ei dansa,

Și iar dansa până ce o nouă viață, se-nfirpa de la-nceput.